Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Parteneriat Alpinestars Airbag

in dezvoltarea costumelor BMW Motorrad pentru a creste siguranta motociclistilor – sistem inovativ de airbag

BMW Motorrad și Alpinestars anunță startul unui parteneriat exclusiv în domeniul sistemelor inovative de siguranță disponibile pentru îmbrăcămintea motocicliștilor. Primul astfel de produs va fi o geacă dezvoltată de către BMW Motorrad și Alpinestars, combinată cu o vestă cu airbag dezvoltată pe baza tehnologiei Alpinestars.

Noua geacă BMW Motorrad, ce poartă însemnele ambilor producători, va fi disponibilă atât pentru bărbați cât și pentru femei, iar prezentarea publică a acesteia va avea loc mai târziu în decursul acestui an.

Vesta cu airbag este bazată pe sistemul Alpinestars’ Tech-Air™, primul sistem de siguranță pentru stradă cu airbag de sine stătător care funcționează fără a fi necesare instalarea unor senzori pe motocicletă și sincronizarea ulterioară a sistemului airbag cu motocicleta.

Acest lucru înseamnă că vesta cu airbag oferă libertatea de a conduce orice motocicletă, pe orice suprafață, la orice oră, permițând conducătorului să schimbe motocicletele fără a fi nevoie să reconfigureze sau reinițializeze setările motocicletă-conducător.

Sistemul este astfel gata de folosire imediat, fără a mai pierde niciun moment în scopul sincronizării dintre motociclist și/sau pasager cu motocicleta. Această geacă BMW Motorrad/Alpinestars și vesta cu airbag oferă o protecție completă pentru partea superioară a corpului, incluzând umerii şi toracele. Întrucât senzorii sunt localizați foarte aproape de corpul motociclistului, sistemul airbag se va activa fără a mai fi nevoie de un semnal de declanșare emis wireless de către motocicletă.

BMW Motorrad este singurul producător de motociclete care a dezvoltat o gamă completă de echipament pentru raider încă din anii 1970 – incluzând căști, costume, bocanci și mănuși. În acest sens, prioritatea este reprezentată de confortul maxim pentru șofer și pasager, diminuând în același timp consecințele unui eventual accident.

BMW Motorrad a considerat întotdeauna că motociclismul și siguranța ca fiind două elemente strâns legate și ancorate prin proiectul "Safety 360°". Acesta dezvoltă conceptul de motociclism în deplină siguranță în trei elemente: tehnologia dedicată siguranței din vehicul, siguranța derivată din echipamentul adecvat și siguranța oferită prin cursurile de îmbunătățire a aptitudinilor conducătorului.

Alpinestars inovează segmentul tehnologiei pentru echipament moto, al protecției și confortului motociclistului de peste 50 de ani. Sistemul cu airbag Tech-Air™, ce formează baza cooperării active cu BMW Motorrad în domeniul siguranței, este rezultatul procesului intens de cercetare și dezvoltare început în anul 2001.

De ani buni, BMW Motorrad și Alpinestars companii au menținut o poziție de leader în domeniul siguranței active și pasive. Aceast nouă cooperare, întăreşte poziţia celor două comapanii în domeniul siguranței active.

Asolo / Bucuresti, 29.04.2015
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.