Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Parteneri cu bucluc”/ „Common Law” in premiera din 2 iulie, la AXN

Un nou serial din genul dramă comedie va debuta pe 2 iulie de la 22:00 la AXN. Serialul plasează în centrul acţiunii doi poliţişti care au o mare problemă unul cu celălalt. În ciuda diferenţelor dintre ei, aceştia sunt nişte detectivi foarte abili. Când lucrurile scapă de sub control, căpitanul îi obligă să meargă la terapie de cuplu pentru a-şi salva ”căsnicia de la job”.

În ciuda faptului că sunt un cuplu excentric, Travis Marks (Ealy) şi Wes Mitchell (Kole) sunt foarte pricepuţi la ceea ce le place să facă cel mai mult – să aplice legea – timp de 7 ani fiind desemnaţi cei mai buni detectivi din cadrul L.A.P.D., departamentul jafuri – omucideri. Însă ciondăneala continuă dintre cei doi începe să aibă repercusiuni asupra muncii lor, aşa că sunt trimişi la terapie de cuplu pentru a readuce scânteia în relaţie. Psihoterapeutul Dr. Ryan (Walger) este angajat să-i ajute să înţeleagă şi să rezolve conflictele dintre ei pentru ca aceştia să poată lucra mai bine împreună la rezolvarea cazurilor de crimă.

Pe măsură ce Dr. Ryan descoperă lucruri despre noii săi clienţi , aflăm că cei doi se aseamănă din punct de vedere profesional şi că diferenţele din planul personal de fapt îi echilibrează reciproc. Wes este un fost judecător care, în urma unei întâmplări din viaţa personală, a decis să devină poliţist, sacrificându-şi astfel căsătoria. El vede lucrurile în alb şi negru, este responsabil, foarte organizat, ordonat şi analizează lucrurile în profunzime înainte de a lua o decizie. Travis este un fost delincvent juvenil, foarte libertin când vine vorba de femei, cu frică de abandon, implicare şi intimitate. Pe cât este de deschis şi intuitiv, pe atât este de lipsit de griji, iresponsabil, dezorganizat şi neascultător când vine vorba de reguli. Vom afla însă foarte repede că o relaţie sau un parteneriat de succes nu presupune să-ţi placă aceleaşi lucruri; trebuie doar să urăşti aceleaşi lucruri şi, uneori, acest fapt contribuie la crearea unei legături puternice.


Parteneri cu bucluc/ Common Law în fiecare marţi de la 22:00 la AXN


Bucuresti, 27.06.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.