Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Până mor, clubul o să existe!” ASF Frăţia Bucureşti sau lupta pentru un vis

dosar-romania-club-fratia1930

În 2014, apărea în paginile NY Times şi era prezentată la TVR. Ce s-a întâmplat de atunci? Exotica, dar şi inspitaţionala poveste a clubului de fotbal ASF Frăţia Bucureşti o aflăm la TVR 1 vineri, 24 martie, de la 22.30, în ediţia specială Dosar România.

Frăţia Bucureşti este un club de fotbal care funcţionează în liga a 5–a din România. Undeva la marginea Bucureştiului, pe câmp, în spatele rămăşiţelor întreprinderii Vulcan, există un teren de fotbal, populat, când nu se dispută partide oficiale, de capre şi găini. Terenul a fost al întreprinderii Vulcan şi cumpărat cu sacrficii uriaşe de actualul patron al clubului Frăţia, un anume Constantin Zamfir. Patron care tunde iarba, trasează terenul, face mâncare fotbaliştilor, care şi-a pierdut casa luând un credit de la bancă pentru clubul de fotbal la care nu vrea să renunţe în ruptul capului.


În 2014 povestea echipei de fotbal Frăţia apărea în paginile ziarului NY Times şi la televiziunea publică română, pe TVR 1. Cu un antrenor congolez, un portar cu o singură mână şi un patron care cântă la nunţi pentru a întreţine echipa, Frăţia părea o poveste exotică, dar adevărată: despre prietenie, vise, luptă, cinste, camaraderie. Cum a evoluat povestea clubului până azi? Aflăm din reportajul realizatorului Răzvan Butaru, la ediţia specială Dosar România, transmisă de TVR 1 şi TVR+ vineri, 24 martie, ora 22.30.

La sfârşitul anului 2016, istoria frumoasă a Frăţiei de la marginea capitalei a cunoscut o întorsătură dramatică. ASF Frăţia Bucureşti era exclusă din competiţie pentru o datorie de 3.000 de lei, iar camarazii lui Zamfir, membrii echipei, pentru care patronul clubului creştea capre să le dea de mâncare, l-au părărsit trecând la o echipă adeversă împreună cu legenda din Congo, sau portarul fără o mână.

Azi Frăţia a luat-o de la capăt, pentru că întemeietorul clubului nu vrea să renunţe: „până mor, clubul o să existe!”. A găsit alţi 21 de jucători, iar echipa joacă din nou în competiţiile oficiale. În liga a 5-a, deocamdată. În schimb, spiritul de luptător al lui Zamfir este de Champions League. Iar lupta lui merită respectată şi înţeleasă la adevărata sa valoare.

În ziua în care echipa naţională de fotbal a României întâlneşte Danemarca, duminică (26 martie), dar de la ora 18.30, revedem ediţia Dosar România dedicată clubului Frăţia, o poveste care ar putea să inspire reprezentativa României.

Jurnalistul Răzvan Butaru este primul care adaugă în această primăvară noi file în Dosar România, un dosar ce cuprinde trecutul, prezentul şi, posibil, viitorul acestei ţări. Emisiunea poate fi urmărită la TVR 1, şi online, pe TVR+.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.