Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Orchestra Nationala Radio si Romanian Piano Trio intampina vara la VARNA Summer Fest

Orchestra Nationala Radio si Romanian Piano Trio pleaca in Bulgaria. Dar nu in vacanta, ci pentru a canta la unul dintre cele mai vechi si mai apreciate festivaluri de muzica clasica -Varna Summer Fest 2011.

Oferta romanilor este muzica all inclusive: un recital sustinut de Romanian Piano Trio, dar si doua concerte ale Orchestrei Nationale Radio, sub baghetele dirijorilor Iurie Florea si Tiberiu Soare.

Cu farmecul si vocea sa exceptionala, mezzosoprana Ruxandra Donose se va alatura Orchestrei Nationale Radio in efortul de a incanta publicul festivalului, fiind urmata, in al doilea concert cu orchestra, de violonistul Alexandru Tomescu, pianistul Horia Mihail si violoncelistul Razvan Suma.

G. Enescu, J. Haydn, W. A. Mozart si L. v. Beethoven fac parte din programul Romanian Piano Trio de pe 22 iunie de la Varna, iar concertele programate in zilele de 23 si 24 iunie intregesc reteta cu ingrediente romanesti si universale: T. Brediceanu, Gr. Dinicu, G. Bizet, C. Saint-Saëns, G. Rossini, S. Prokofiev, Th. Rogalski, L. van Beethoven si D. Sostakovici.

Concertele vor avea loc, de la ora 19.30, la Opera de Stat din Varna (22 iunie) si la Centrul de congrese si festivauri (23 si 24 Iunie).

Editia a 85-a a Festivalului de vara de la Varna 2011 – cel mai vechi festival de muzica din Bulgaria si unul dintre evenimentele cu cea mai lunga traditie din Europa dedicate muzicii clasice – va avea, asadar, parte de o consistenta contributie romaneasca, intre 22 si 25 iunie.

Concertele vor fi transmise in direct la Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical si vor intra in circuitul muzical al Uniunii Europene de Radio si Televiziune, ceea ce presupune difuzarea lor de catre radiourile publice din Europa.

Festivalul de la Varna a obtinut, de-a lungul timpului, recunoastere nationala si internationala, contribuind in mod substantial la promovarea culturii muzicale bulgare si nu numai. De-a lungul editiilor, au fost invitate ansambluri de renume international, precum ansamblul Schubert, Cvartetul Borodin, Camerata Amsterdam, Teatrul National Academic de Opera si Balet – Odesa, Baletul Operei Maghiare, Compania de Balet a Operei Comice din Berlin, Piccola Scala – Milano, Baletul Regal Suedez, Orchestra Simfonica Radio din Leipzig, Orchestra Simfonica Radio din Sankt Petersburg. In fiecare an, festivalul aduce pe scena sa tinere talente si compozitii interpretate in premiera, precum si o mare varietate de genuri muzicale de la opera, la concerte simfonice, muzica de camera si corala.

„Pentru Orchestra Nationala Radio este o onoare sa participe la un festival de o asemenea anvergura, pentru ca o manifestare in domeniul muzicii clasice care a reusit sa ajunga la a 85-a editie reprezinta o performanta. In Romania nu cred ca exista vreun festival de muzica clasica in 1926. Prezentam la Varna o ipostaza tanara, plina de vitalitate a artei interpretative romanesti. Este vorba despre muzicieni consacrati in Romania, reprezentanti ai noului val, si ma refer atat la solistii Alexandru Tomescu, Horia Mihail si Razvan Suma, cat si la dirijorii Tiberiu Soare si Iurie Florea, carora li se va alatura o vedeta absoluta a genului, mezzo-soprana Ruxandra Donose, al carei nume reprezinta un reper in arta lirica internationala. Faptul ca acest concerte vor fi accesibile prin radio la nivelul tuturor tarilor membre ale Uniunii Europene de Radio si vor fi difuzate si in direct pe posturile nationale ne face sa credem ca impactul lor cultural poate fi mult mai mare decat ne imaginam acum.”, a declarat Oltea Serban-Parau, director artistic al Orchestrelor si Corurilor Radio.

Cu un nume deja consacrat pe marile scene ale lumii, Ruxandra Donose a dovedit, de-a lungul timpului, calitati artistice de exceptie: inteligenta remarcabila, cultura muzicala solida, cunoasterea perfecta a stilurilor, muzicalitate. Personalitatea puternica a artistei si eleganta prezentei scenice i-au permis sa abordeze cu acelasi succes un repertoriu divers, care include peste 45 de roluri principale de opera, tot atatea piese de rezistenta din repertoriul vocal-simfonic, sute de lieduri. Debutul international la Opera din Basel, urmat de cel de la Opera de Stat din Viena au marcat inceputul unui drum care a purtat-o pe toate meridianele, de la Royal Opera Covent Garden, Opera Bastille si Opera Mare din Paris, Deutsche Oper Berlin, Semper Oper Dresda, Opera din Hamburg, Opera din Zürich, Teatro Regio – Torino, Teatro La Fenice – Venezia, Teatrele de Opera din Helsinki, Copenhaga, Filarmonica din München. Peste ocean a cantat la Metropolitan Opera si Carnegie Hall din New York, San Francisco Opera, San Francisco Symphony, Chicago Symphony, Boston Symphony, Los Angeles Opera, Los Angeles Philarmonic, Phildalephia Opera Company, Pittsburg Symphony, Atlanta Symphony, Cincinnati Opera, Toronto Opera Company, Orchestre Symphonique de Montreal si altele, ajungand pana la Tokio, Kyoto, Hiroshima, Beijing, Shanghai sau Hong Kong, fara sa uitam participarea la reputate festivaluri cum ar fi cel de la Glyndebourne, sau Festivalul de la Salzburg.

Catistigatorul – pentru o perioada de cinci ani – a faimoasei vioare Stradivarius Elder-Voicu 1702, si membru al grupului „Romanian Piano Trio”, Alexandru Tomescu este unul dintre exponentii de marca ai scolii violonistice romanesti. Recunoscut pentru modul sau interpretativ pasional, dublat de o tehnica impecabila, poezie si sensibilitate, Tomescu a impresionat publicul din Europa, America si Asia, unde a sustinut concerte si recitaluri in sali celebre precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw din Amsterdam, Théatre des Champs Elysées si Théatre Chatelet din Paris, Metropolitan Art Center din Tokyo, in compania unor dirijori renumiti: Kurt Masur, Christoph Eschenbach, Philippe Entremont, Valery Gergiev.

Distins, in 1999, cu Artist Diploma a Universitatii din Boston, in cadrul prestigioasei institutii studiind cu Anthony di Bonaventura, Horia Mihail a concertat cu majoritatea orchestrelor simfonice din Romania, cu importante orchestre europene, iar in Statele Unite a fost solist al orchestrelor Boston Pops, Topeka Symphony, Boston University Symphony si University of Illinois Symphony. Din 2003 face parte, alaturi de Alexandru Tomescu si Razvan Suma, din celebrul grup „Romanian Piano Trio”, iar din 2009 este solist al Orchestrelor si Corurilor Radio. Mihail, unul dintre cei mai renumiti pianisti romani ai momentului, a intreprins in luna aprilie a acestui an un amplu turneu de recitaluri, in 12 orase din tara, programul fiind un omagiu adus compozitorului Franz Liszt, cu prilejul aniversarii a 200 de ani de la nasterea sa.

Profesor asociat la Universitatea de Muzica din Bucuresti, unde preda cursuri de maiestrie organizate de Asociatia SONORO, Razvan Suma este, din anul 2008, solist concertist al Filarmonicii din Pitesti, iar din anul 2010, solist concertist al Orchestrelor si Corurilor Radio Romania. In 2003, formeaza alaturi de Alexandru Tomescu si Horia Mihail unul dintre cele mai de succes proiecte din viata artistica romaneasca – Romanian Piano Trio. „Violoncelistul Razvan Suma a fascinat publicul prin talentul, sensibilitatea si inteligenta sa". Astfel caracteriza renumita publicatie germana „Das Orchester” prestanta tanarului violoncelist.

Considerat un abil si carismatic ambasador al marii muzici in randurile spectatorilor, ascultatorilor si telespectatorilor, Tiberiu Soare este dirijorul Operei Nationale Bucuresti (din 2005) si al ansamblului de muzica contemporana "Profil" (din 2002). Colaborarea sa cu Orchestra de Camera Radio si Orchestra Nationala Radio s-a concretizat in numeroase concerte, turnee si inregistrari, cele mai importante fiind inregistrarile speciale de anul trecut ale Orchestrei Nationale cu Teodora Gheorghiu, Ophélie Galliard si Shirley Brill si concertul sustinut cu aceeasi orchestra la Expo 2010 de la Shanghai. De la prima sa aparitie pe scena, in 1999, la varsta de 22 de ani, a dirijat orchestrele Filarmonicilor din principalele orase din tara, Orchestra de Camera Radio, Orchestra Nationala Radio, Opera din Brasov si a sustinut concerte in Ungaria, Polonia, Germania, Israel, Elvetia si a colaborat cu artisti de renume precum Angela Gheorghiu, Teodora Gheorghiu, Felicia Filip, Eduard Tumagian, Pompei Harasteanu, Alexandre Dubach, Mihaela Martin, Alexandru Tomescu, Dana Borsan, Viniciu Moroianu, Horia Mihail, Razvan Suma, Daniel Kientzy s.a. In anul 2004, a dirijat premiera in Romania a operei Münchhausen de Dan Dediu, aflat la pupitrul ansamblului de muzica contemporana "Profil".

Dirijor al Operei Nationale din Bucuresti, Iurie Florea a studiat la Conservatorul de Stat “G. Musicescu” din Chisinau si a participat la diverse competitii care i-au adus numeroase premii, dintre care amintim Premiul „Ionel Perlea” (1992) si Premiul „David Ohanesian”, conferit de catre Forumul Muzical Roman (2008). Florea a sustinut turnee in Turnee Belgia, Bielorusia, Bulgaria, Coreea de Sud, Estonia, Franta, Italia, Lituania, Portugalia, Rusia, Spania, Ucraina, iar in tara a colaborat cu operele din Timisoara si Constanta, precum si orchestre simfonice din Iasi, Brasov, Oradea, Sibiu, Ploiesti, Constanta, Bacau, Botosani, Craiova.

Bucuresti, 15.06.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.