metalshow

Orașul companiei

Madeline Ashby
Editura Nemira

Imprintul Armada al Editurii Nemira ne aduce în atenție un roman interesant care îmbină SF-ul cu thriller-ul, adăugând însă și numeroase elemente psihologice.

Pășim, astfel, într-un viitor posibil și nu foarte îndepărtat. În acest viitor, oamenii cu posibilități realizează numeroase upgrade-uri, iar cei mai săraci rămân mai aproape de natural, de organic.

Hwa este o tânără a cărei mamă, o prostituată, nu a avut cui să o vândă. Așa se face că eroina are o copilărie cu multe probleme și este o tânără ce a avut și câteva afecțiuni care și-au lăsat amprenta pe corpul ei.

Orasul companiei recenzie

Dar tânăra s-a adaptat condițiilor, s-a călit și a ajuns să lucreze ca bodyguard pentru prostituate. Nu este o viață ideală, dar e o slujbă care îi asigură cele necesare traiului.

Viața lui Hwa pare a se schimba dramatic în bine atunci când este angajată să asigure paza fiul lui cele mai puternice familii din oraș. Pentru al putea proteja pe Joel Lynch, Hwa primește și ea câteva upgrade-uri. Are parte și de o casă mai frumoasă și de un salariu mai bun.

Numai că atunci când o serie de crime se întâmplă în oraș, lucrurile se complică. Hwa trebuie să își dea seama dacă acele crime au vreo legătură între ele, dacă îl pot afecta pe Joel.

Ce va descoperi Hwa? Cum se va termina totul?

Orașul companiei este un roman interesant, captivant, ușor de citit mai ales după ce te familiarizezi cu termenii folosiți de autoare pentru a zugrăvi lumea din viitor și orașul construit pe o platformă petrolieră. Intriga este bine construită, iar elementele psihologice adaugă valoare textului și, uneori, pun pe gânduri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *