Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Oracle anunţă MySQL HeatWave pe AWS

Oracle MySQL HeatWave logo
  • Utilizatorii AWS pot acum să ruleze procesarea tranzacţiilor, analize în timp real şi machine learning într-un singur serviciu, cu MySQL
  • MySQL HeatWave oferă o performanţă a preţului de 7 ori mai bună în comparaţie cu Amazon Redshift şi de 10 ori mai bună decât Snowflake, este de 25 ori mai rapid decât Redshift ML şi asigură o capacitate de procesare de până la 10 ori mai mare decât Aurora

Oracle a anunţat că MySQL HeatWave este disponibil pe Amazon Web Services (AWS). MySQL HeatWave este singurul serviciu care combină OLTP, analiza date, machine learning şi automatizarea bazată pe machine learning într-o singură bază de date MySQL. Utilizatorii AWS pot acum să ruleze procesarea tranzacţiilor, analize, şi fluxuri de lucru de machine learning într-un singur serviciu, fără a fi necesară duplicarea ETL care consumă timp între baze de date separate, cum ar fi Amazon Aurora, pentru procesarea tranzacţiilor şi Amazon Redshift sau Snowflake pe AWS, pentru analize şi SageMaker pentru machine learning.

Oracle MySQL HeatWave logo

„Oracle crede în posibilitatea de a oferi clienţilor o alegere. Mulţi dintre clienţii noştri MySQL HeatWave au migrat de la AWS, iar alţii doresc să continue să ruleze părţi din aplicaţia lor pe AWS. Aceşti clienţi se confruntă cu provocări complexe, inclusiv taxele exorbitante pentru transferul datelor percepute de AWS şi latenţa mai mare la accesarea unui serviciu de baze de date ce rulează în cloudul Oracle”, a declarat Edward Screven, arhitect principal, Oracle. „Abordăm aceste probleme, oferind performanţe remarcabile şi preţuri competitive în cazul tranzacţiilor, analizelor de date şi machine learning, comparativ cu alţi furnizori de baze de date în cloud – chiar bazele de date proprii de la Amazon care rulează pe AWS, unde se presupune că ar avea un avantaj. Am dorit să le oferim clienţilor AWS această opţiune pentru a beneficia de inovaţiile MySQL HeatWave fără a-şi muta datele de la AWS sau fără a fi nevoie ca dezvoltatorii să înveţe o nouă platformă.”

Johnny Bytes este o agenţie digitală inovatoare pentru dezvoltarea web şi a aplicaţiilor, cu sediul în Germania. „MySQL HeatWave pe AWS simplifică platforma noastră de date cu o bază de date consolidată atât pentru procesarea tranzacţiilor, cât şi pentru analize”, a declarat Thomas Henz, director executiv, Johnny Bytes. „Am văzut interogări complexe mai rapide de 60 până la 90 de ori în comparaţie cu AWS RDS şi Aurora, care generează analize în timp real de care avem nevoie pentru campanii direcţionate pe mai multe canale. Acum avem scalabilitate mai mare pentru onboardingul mai multor date şi noi clienţi de orice dimensiune, fără a creşte administrarea IT.”

Alaturi de aceste ştiri, Oracle introduce, de asemenea, câteva noi capabilităţi şi teste de referinţă pentru MySQL HeatWave pe AWS.

Performanță şi preţuri de neegalat: MySQL HeatWave pe AWS este optimizat pentru AWS cu o arhitectură superioară, care oferă performanţe mai mari şi costuri mai mici în comparaţie cu ofertele concurenţei, aşa cum se arată şi în testele standard din industrie. În versiunea de referinţă 4TB TPC-H*, MySQL HeatWave pe AWS oferă o performanţă a preţului de 7 ori mai bună decât cea oferită de Amazon Redshift, de 10 ori mai bună decât Snowflake, de 12 ori mai bună decât Google BigQuery şi de 4 ori mai bună decât Azure Synapse. Pentru machine learning, MySQL HeatWave pe AWS este de 25 ori mai rapid decât Redshift ML. Pe un volum de lucru TPC-C* de 10 GB, MySQL HeatWave oferă o capacitate de procesare de până la 10 ori mai mare şi mai susţinută decât Amazon Aurora în condiţii de concurenţă ridicată. Toate aceste scripturi de evaluare sunt complet transparente si sunt disponibile pe GitHub, astfel încât clienţii să le poată replica.

Experienţă nativă AWS: MySQL HeatWave pe AWS oferă o experienţă nativă reală pentru clienţii AWS, prin latenţe la nivel de milisecundă pentru aplicaţii şi o consolă interactivă bogată, facilitând administrarea schemei şi a datelor şi executând interogările interactiv din consolă. Utilizatorii pot monitoriza performanţa interogărilor proprii şi pot monitoriza utilizarea resurselor alocate. MySQL Autopilot este, de asemenea, integrat cu consola interactivă, ceea ce face mai uşor de utilizat.

Caracteristici de securitate avansate: Serviciul MySQL HeatWave oferă acum mai multe funcţii de securitate care asigură o diferenţiere suplimentară cu Amazon Aurora. Acestea includ mascarea datelor pe server şi de-identificarea, criptarea asimetrică a datelor şi un firewall al bazei de date. Criptarea asimetrică a datelor le permite dezvoltatorilor şi administratorilor de baze de date să sporească protecţia datelor confidenţiale şi să implementeze semnături digitale pentru a confirma identitatea persoanelor care semnează documente. Firewallul pentru baza de date oferă protecţie în timp real împotriva atacurilor specifice pentru baza de date, cum ar fi SQL Injection. Aceste caracteristici sunt concepute pentru a oferi cea mai bună securitate din clasa sa pentru utilizatorii bazei de date şi pentru a oferi un contrast cu Aurora, unde metodele de securitate sunt asigurate peste nivelul bazei de date.

MySQL Autopilot: Autopilot oferă automatizare bazată pe fluxuri de lucru şi pe machine learning, pentru diverse aspecte ale ciclului de viaţă al aplicaţiilor, inclusiv asigurarea accesului, gestionarea datelor, execuţia interogărilor şi gestionarea defecţiunilor. Caracteristicile Autopilot includ alocarea automată, încărcarea paralelă automată, codificarea automată, plasarea automată a datelor, programarea automată, îmbunătăţirea planului de interogare automată, propagarea automată a modificărilor şi gestionarea automată a erorilor. În combinaţie, aceste caracteristici îmbunătăţesc performanţa aplicaţiei, reduc costurile prin anticiparea configuraţiei optime pentru rularea sarcinii de lucru şi reduc administrarea manuală a bazei de date. Astăzi, Oracle introduce funcţionalităţi Autopilot suplimentare, proiectate pentru fluxuri de lucru OLTP, care îmbunătăţesc şi mai mult preţurile MySQL HeatWave în comparaţie cu Amazon Aurora. Centralizarea automată a firelor oferă un debit mai mare şi mai susţinut la concurenţă ridicată prin stabilirea numărului optim de tranzacţii care trebuie executate. Predicția automata a configuraţiei determină configuraţia optimă necesara pentru a oferi cea mai bună performanţă de preţ pentru sarcinile de lucru OLTP. Într-un sistem în curs de rulare, recomandarea ar putea fi utilizarea în continuare a configuraţiei existente, upgradarea la o configuraţie mai mare pentru performanţe mai bune sau downgrade la o configuraţie mai mică pentru a reduce costurile – oricare ar fi configuraţia care oferă cele mai bune performanţe pentru preţuri.

Machine Learning: HeatWave ML oferă capacităţi de Machine Learning în baza de date, inclusiv instruire, inferenţă şi explicaţii. Acest lucru le permite clienţilor să utilizeze în mod securizat machine learning pe date în timp real, fără complexitatea, latenţa şi costul asociate cu ETL. HeatWave ML automatizează complet ciclul de viaţă ML şi stochează toate modelele instruite în baza de date MySQL, eliminând necesitatea de a le muta într-un instrument separat de machine learning sau într-un serviciu separat. Este disponibil gratuit pentru clienţii MySQL HeatWave. Niciun alt furnizor de baze de date în cloud sau bază de date open source nu oferă funcţionalităţi de ML avansate pentru baza de date. În medie, HeatWave ML antrenează modele de 25 ori mai rapid decât Redshift ML şi scalează cu dimensiunea clusterului. Clienţii MySQL HeatWave pot acum să instruiască modelele mai des şi să le ţină la curent, pentru o precizie mai mare a predicţiilor.

Pregătit pentru Distributed Cloud

MySQL HeatWave este disponibil în mai multe clouduri astăzi, inclusiv OCI, AWS şi Microsoft Azure, în viitorul apropiat. Este disponibil in locația clientului prin Oracle Dedicated Region Cloud@Customer, pentru organizaţiile care nu îşi pot muta fluxurile de lucru din baza de date în cloudul public. De asemenea, clienţii pot replica date din aplicaţiile MySQL OLTP din locație proprie în MySQL HeatWave pe AWS sau OCI pentru a obţine analize aproape în timp real. MySQL HeatWave rulează întotdeauna cea mai recentă versiune a bazei de date MySQL, ceea ce nu este cazul pentru multe dintre celelalte servicii bazate pe MySQL.

„Deşi AWS oferă o gamă largă de servicii pentru bazele de date în cloud, specializate pentru fiecare tip de date şi funcţionalitate, MySQL HeatWave pe AWS urmează strategia bazei de date convergente de la Oracle – oferind tranzacţii, analize, ML şi automatizarea Autopilot – toate acestea într-un singur loc. Pentru utilizatorii AWS, acest lucru înseamnă că nu se percep taxe pentru serviciile add-on, stocarea suplimentară, taxele pentru extragerea datelor, conectori şi multe altele. Pentru echipele şi dezvoltatorii IT care sunt conştienţi de costuri, MySQL HeatWave pe AWS reprezintă un calcul TCO complet nou, cu costuri zero pentru serviciile suplimentare pe AWS şi fără taxe pentru extragerea datelor”, a declarat Marc Staimer, analist senior, Wikibon. „Şi la fel cum Usain Bolt şi-a lăsat toţi concurenţii în urmă şi a stabilit noi recorduri mondiale ce nu au fost încă doborâte, cele mai recente rezultate de referinţă pentru performanţa preţurilor arată că MySQL HeatWave pe AWS este de 7 ori mai bun decât Amazon Redshift. Dacă scopul este profitul, alegerea este uşoară.”

Opiniile clienților

Printre clienții care comentează ştirile de astăzi se află:

Anish Kumar, vicepreşedinte asociat la 6D Technologies, un furnizor de soluţii high-tech din India în industria telecomunicaţiilor, cu clienţi din peste 80 de ţări, a declarat: „MySQL HeatWave pe AWS are interogări complexe de 139 ori mai rapide decât Amazon RDS şi Aurora, ceea ce ne oferă o oportunitate excelentă de a simplifica infrastructura de date pentru OLTP şi OLAP, cu un timp de răspuns de sub o secundă. De asemenea, consola web este uşor de configurat şi ne oferă vizibilitate asupra metricilor de performanţe legate de sarcinile de lucru, cu raportare interactivă. MySQL HeatWave este o soluţie ideală pentru microserviciile noastre şi pentru planificarea produsului nativ în cloud, pentru a le oferi clienţilor noştri o experienţă şi performanţe superioare.”

ITSP, Inc. este un furnizor de soluţii high-tech şi un partener Oracle, cu sediul în Canada. „MySQL HeatWave pe AWS este o schimbare majoră. Am fost plăcut surprinşi de uşurinţa în utilizare şi performanţa cu interogări de 10 până la 30 de ori mai rapide, fără complicaţii în reglarea bazei de date şi îmbunătăţirea performanţei, folosind o configuraţie similară a bazei de date”, a declarat Wenjin Zhou, PhD, director tehnologic, ITSP, Inc. „Cu o singură bază de date pentru sarcini de lucru OLTP şi OLAP pentru volume mari de seturi de date, nu mai avem nevoie de crearea şi de mentenanţa de indecşi, care accelerează timpul necesar până la obţinerea valorii pentru clienţii noştri.”

Centroid Systems din SUA este o companie de top în domeniul serviciilor şi tehnologiilor cloud, cu peste 200 de clienţi şi este partener Oracle pentru peste 20 de ani. „Am descoperit că MySQL HeatWave pe AWS are o performanţă mai bună a interogărilor de 15 ori fără nicio modificare a aplicaţiei noastre comparativ cu utilizarea MariaDB pe AWS RDS”, a declarat Ajay Arora, director de tehnologie, Centroid. „Cu MariaDB pentru analize și împreună cu Tableau pentru vizualizare, am experimentat mai multe întreruperi din cauza volumului de date şi patch-urilor care afectează performanţa interogării SQL. Câştigurile de performanţă de la MySQL HeatWave au oferit afacerii noastre încrederea de a se extinde şi de a aduce mai multe oferte pe piaţă.”

LeanTaaS este o companie de analiză predictivă şi de machine learning care transformă operaţiunile de asistenţă medicală prin intermediul platformei sale, iQueue, pentru peste 490 de spitale şi 125 de sisteme de sănătate din Statele Unite. „MySQL HeatWave pe AWS este o soluţie excelentă pentru noi, fiind o echipă mică. Având o bază de date atât pentru fluxurile de lucru OLTP, cât şi pentru cele OLAP, cu o performanţă de 6 ori mai bună comparativ cu AWS RDS, oferim informaţii în timp real care ne ajută să îmbunătăţim continuu platforma noastră iQueue, să îmbunătăţim experienţa utilizatorilor şi să reducem complexitatea şi costurile indirecte administrative pentru echipa noastră”, a declarat Gokhan Oner, manager senior de inginerie, LeanTaaS.

Bionime este un producător de dispozitive medicale cu sediul în Taiwan, lider în domeniul sistemelor de monitorizare a diabetului în peste 100 de țări. „MySQL HeatWave pe AWS are interogări complexe de 50 ori mai rapide decât AWS RDS şi care nu doar că ne oferă informaţii în timp real pentru accelerarea dezvoltării aplicaţiilor, ci ne şi ajută să îmbunătăţim vieţile pacienţilor”, a declarat Kyle Yang, asistent manager, Bionime.

 

* Interogările de referinţă sunt derivate din valorile de referinţă TPC, dar rezultatele nu sunt comparabile cu rezultatele publicate ale valorilor de referinţă TPC, deoarece acestea nu respectă specificaţiile TPC.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.