Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Optimism moderat al antreprenorilor si managerilor prezenti la IMM ReStart Iasi

– descoperă rezultatele barometrului mediului de afaceri din Iași și județele învecinate –

Peste 160 de antreprenori din Iași și localitățile învecinate au participat marți, 9 iunie a.c., la evenimentul „IMM ReStart – Descoperă-ți potențialul”, organizat de Doingbusiness.ro, ocazie cu care au putut dezbate subiecte de actualitate și interes cu specialiști din cele mai importante companii din țară.

Au fost prezenți manageri și antreprenori din companii locale cu cifre de afaceri peste 200.000 euro.

La prezidiu, în cadrul a două sesiuni de plen și a unui workshop dedicat tehnologiei și modului în care aceasta influențează dezvoltarea companiilor, specialiști din cadrul unor companii de renume au abordat o plajă largă de subiecte, oferind audienței o perspectivă asupra oportunităților de dezvoltare personală și a afacerii, dar și a provocărilor cu care se pot confrunta. Noile reglementări fiscale și legislative din 2015 (prezentate de EY România), riscurile care impacteză afacerea (Allianz-Țiriac Asigurări), alegerea partenerilor de afaceri potriviți (Coface România), formalitățile de accesare a fondurilor europene (REI Finance Advisors), psihologia vânzărilor, ca mijloc de genera schimbări în comportamentul consumatorului (EY România), dar și optimizarea costurilor prin soluții fixe și mobile (Telekom România) sau importanța direct marketing-ului în mixul de comunicare B2B (Kompass România) sunt subiecte care au fost dezbătute în cadrul evenimentului “IMM ReStart” Iași. Ca în toate edițiile conferinței, participanții care și-au dorit să primească sfaturi și consultanță personalizate gratuite, au avut ocazia de a participa la întâlniri private pe teme de fiscalitate (oferite de reprezentanții EY România), soluții pentru optimizarea costurilor (Telekom) și fonduri disponibile pentru afaceri (REI Finance Advisors). Prezentările și rezultatele barometrului pot fi accesate timp de 5 zile pe site-ul evenimentului.

„Am fost plăcut surprinși să constatăm că și antreprenorii din Iași sunt optimiști cu privire la evoluția afacerilor lor în 2015. Comparativ cu antreprenorii prezenți la IMM Restart Pitești constatăm însă un optimism mai moderat. «Barometrul mediului de afaceri» pe care l-am realizat în cadrul evenimentului ne indică faptul că 56% dintre respondenții la sondaj sunt cel puțin încrezători cu privire la evoluția pozitivă a economiei în 2015 iar 61% cred că cifra de afaceri a firmei va crește anul acesta cu 10-30% față de 2014. Ne-am dorit, de asemenea, să vedem care sunt măsurile care ar avea cel mai mare impact în următorii trei ani pentru a îmbunătăți dezvoltarea pe termen lung a antreprenoriatului în România – iar răspunsurile nu au surprins prea mult. Antreprenorii își doresc stabilitatea mediului de reglementare și fiscalizare, cu 82% dintre respondenți, simplificarea taxării și reglementărilor (68%) și acces mai facil la finanțare (45%)”, a declarat Dumitru Ion, General Manager Doingbusiness.ro.

Același sondaj de opinie realizat în rândul participanților din sală, arată faptul că 33% dintre respondenți se așteaptă să aibă o creștere de 10-20% a profitului, în timp ce 14% sunt chiar mai optimiști, anticipând un plus de 25-30% și peste acest nivel. 68% dintre participanți cred că adăugarea altor produse / servicii în portofoliu este principala acțiune care îi va ajuta să crească vânzările / veniturile companiei, 66% mizează în acest sens pe extinderea vânzarilor către noi piețe locale sau internaționale, iar 64% pe creșterea investițiilor în marketing și comunicare.

În ceea ce privește barierele pe care le resimt, birocrația, incertitudinea și nivelul fiscalizării rămân cele mai importante pentru majoritatea respondenților.

Moderat de analistul economic Radu Soviani, evenimentul de la Iași a fost organizat în parteneriat cu Telekom Romania (Partener Principal), Allianz-Țiriac Asigurări, EY România, Alpha Bank, Microsoft România, Coface România, REI Finance Advisors, Regina Maria, Leonidas, Kompass România.

Partenerii media ai evenimentului au fost: AvocatNet.ro, Business24, Jurnalul de Afaceri, Evenimente Biz, Manager Express, Agerpress, BZI.ro, Transilvania Business, Iasi4u, Spațiul Construit, Amcor, Ziare.com, Radio România Iași, Cariere, Calendar Evenimente.

Proiectul va continua în toamnă, cu evenimente organizate la Târgu Mureș (17 septembrie 2015), Galați/Brăila (15 octombrie 2015) și Oradea (19 noiembrie 2015). Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați site-ul oficial: //evenimente.doingbusiness.ro/evenimente-viitoare.

Bucuresti, 10.06.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.