Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

OPTEX anunţă lansarea senzorului laser RLS-2020S

Optex, lider global în dezvoltarea de soluţii de detecţie, anunţă lansarea senzorului laser RLS-2020S. Dedicat atât sistemelor de securitate de exterior, cât şi celor de interior, senzorul completează seria REDSCAN şi are o arie de detecţie de 20*20m. Produsul va fi disponibil în România din primul trimestru al anului viitor, prin intermediul partenerilor autorizaţi.

RLS-2020S integrează un microprocesor de ultimă generaţie, oferind performanţe de detecţie superioare. Atunci când este folosit la interior, modelul poate identifica orice mişcare a unui obiect sau a unei persoane, indiferent de viteza de deplasare. Această informaţie poate fi transmisă către un software VMS care poate ulterior activa în mod automat alte sisteme de securitate, precum o cameră CCTV sau blocarea uşilor de acces.


“Caracteristicile tehnice ale noului echipament OPTEX permit detecţia chiar şi a celor mai mici obiecte, valoarea minimă a diametrului detectabil fiind de 2,5 cm. Detecția obiectelor mici sau în mișcare fac ca acest senzor OPTEX să fie foarte potrivit pentru medii de înaltă siguranță, precum aeroporturi, clădiri guvernamentale, centre de date – unde este nevoie de o detecție extrem de rafinată”, a declarat Anton Panaitescu, reprezentantul OPTEX în România.

Senzorul îndeplineşte standardul PoE, alimentarea realizându-se direct prin cablul de reţea. Astfel, se reduce semnificativ costul de instalare, dispozitivul neavând nevoie de o altă sursă de alimentare.

Atunci când este folosit în instalările de exterior, procesorul senzorului şi funcţiile integrate filtrează toate alarmele, pentru a le elimina pe cele false. De cele mai multe ori alarmele false sunt cauzate de condiţiile meteo nefavorabile.

Instalarea şi configurarea se realizează rapid şi intuitiv, pentru fiecare senzor în parte putând fi setate patru zone independente de detecţie.

Cu această ocazie OPTEX anunţă şi lansarea unui program global de certificare. Prin intermediul acestuia distribuitorii, integratorii şi alţi parteneri ai companiei vor putea beneficia de traininguri tehnice şi de vânzări.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.