Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

OPPO, Vodafone, Qualcomm și Ericsson, lideri în domeniul comunicațiilor, reușesc comercializarea primei rețele 5G standalone (SA) din Europa

  • Prima rețea 5G SA comercială din Europa va fi lansată în câteva orașe din Germania
  • Utilizatorii se pot bucura de beneficiile unei rețele cu latență scăzută și viteze mari pe telefonul OPPO Find X3 Pro.

OPPO, lider mondial în domeniul tehnologiei, a anunțat astăzi lansarea primei rețele comerciale 5G SA rapide, cu latență scăzută, care va fi implementată în Germania, produsă în colaborare u Vodafone, Qualcomm Technologies și Ericsson. Rețeaua va putea fi utilizată pe cel mai nou flagship al companiei, OPPO Find X3 Pro.

„Suntem extrem de mândri de faptul că suntem singurii producători de gadget-uri smart care a contribuit la comercializarea primei rețele 5G SA din Europa, iar această realizare demonstrează dorința companiei de a pune la dispoziția utilizatorilor OPPO cele mai noi tehnologii. Fiind încă de la început un pionier în tehnologiile 5G, OPPO va continua să colaboreze cu liderii industriei pentru a facilita accesul la rețelele 5G și pentru a oferi și mai multe experiențe unice utilizatorilor din întreaga lume.” a declarat Henry Duan, Vicepreședinte și Președinte al Diviziei Smartphone OPPO.

Pentru a permite toate facilitățile noii rețele și compatibilitatea cu rețeaua SA, OPPO va lansa o actualizare de software pentru smartphone-urile OPPO Find X3 Pro pe parcursul următoarelor săptămâni.

Testarea retelei 5G SAOPPO Find X3 Pro în timpul testării rețelei SA în Laboratorul OPPO

Realizarea primei rețele comerciale 5G SA reprezintă un moment istoric pentru dezvoltarea rețelelor 5G din regiune. Rețelele standalone prezintă o arhitectură mai complexă a rețelelor 5G și cel mai probabil, toate rețelele 5G se vor conforma la aceasta. Latența rețelelor 5G standalone este de doar 1ms în comparație cu rețelele non-standalone (NSA) care au o latență de aproximativ 20ms.

Rețelele îmbunătățite vor deveni un mod prin care utilizatorii vor putea experimenta adevărata putere 5G prin multiplele aplicații innovative disponibile în viitorul apropiat. De exemplu, rețelele 5G SA vor permite segmentarea rețelelor astfel încât operatorii să poată oferi pachete de servicii personalizate în funcție de nevoile fiecărui utilizator în parte.

Primele orașe europene care vor avea acoperire 5G SA sunt Düsseldorf, Münster și Leipzig, unde toți utilizatorii de OPPO Find X3 Pro, localnici sau turiști, vor putea să se bucure de beneficiile rețelei după actualizarea software-ului.

OPPO accelerează comercializarea 5G prin parteneriate puternice

OPPO, singurul producător de gadget-uri smart implicat în proiectul de dezvoltare, a început în noiembrie 2020 o colaborare foarte strânsă cu filiala germană Vodafone, Qualcomm Technologies și Ericsson, pe parcursul căreia au testat rețeaua 5G SA în numeroase locații din cele trei orașe germane.

Pe parcursul procesului de dezvoltare, Ericsson a contribuit prin multiple produse și soluții din portofoliul Ericsson Radio System și nucleul 5G cloud, care au ajutat mult la construcția primei rețele 5G SA în Germania de către Vodafone. Testarea rețelei a fost făcută pe smartphone-urile OPPO Find X3 Pro care au un procesor Qualcomm® Snapdragon™ 888 5G.

OPPO este primul producător de gadget-uri smart care a folosit procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 888 5G pentru testarea unei rețele 5G SA în Europa. Bazându-se pe expertiza în domeniu, OPPO și Qualcomm Technologies s-au implicat substanțial în procesul de dezvoltare și testare.

„Rețeaua noastră 5G de 3,5 GHz este complet independentă de tehnologia long-term evolution (LTE). În locațiile inițiale am înregistrat o latență de 10-15 milisecunde – ceea ce reprezintă o rapiditate asemănătoare sistemului nervos uman. Aceste latențe ultra-scăzute vor fi disponibile pas cu pas pentru toți utilizatorii germani, pe măsura dezvoltării rețelei 5G. Desigur, este necesară compatibilitatea smartphone-urilor, iar primele sunt OPPO Find X3 Pro. Colaborarea noastră este una foarte reușită întrucât scopul tuturor implicați în proces este facilitarea accesului la rețelele 5G SA a clienților noștri.” a declarat Gerhard Mack, CTO Vodafone Germania.

„Rețelele 5G standalone repezintă câteva avantaje extraordinare atât pentru industrie cât și pentru consumatori. Având o rețea cu un timp de reacție rapid, utilizatorii se pot bucura de avantajele comunicării mobile în timp real. După lansarea primei rețele 5G în Germania, acesta a fost următorul pas al colaborării noastre cu Vodafone. Combinând tehnologia de top precum și dorința de inovare a noastră și a partenerilor noștri, OPPO și Qualcomm Technologies, putem livra rețele 5G la un alt nivel și să accelerăm viitorul digital al Germaniei” a menționat Arun Bansal, Președinte pentru Europa și America Latină în cadrul companiei Ericsson.

„Qualcomm Technologies este foarte încântată să ia parte la pionieratul rețelelor 5G disponibile pentru utilizatorii europeni, alături de OPPO, Vodafone și Ericsson. Această realizare reprezintă un punct de cotitură atât pentru Germania cât și pentru întregul continent european. Rețelele 5G standalone sunt un moment cheie în evoluția tehnologiei 5G și reprezintă posibilitatea noilor beneficii pentru utilizatori și companii deopotrivă și suntem onorați că am putut colabora cu OPPO, Vodafone și Ericsson pentru dezvoltarea primei rețele și primului device 5G comercial. Știm sigur că rețelele 5G standalone vor reprezenta o viteză mai mare, o eficiență mai ridicată și un alt nivel al performanței rețelelor 5G.” a declarat Enrico Salvatori, Senior Vice President & President, Qualcomm Europe/MEA, Qualcomm Europe, Inc.

În 2019, OPPO a fost prima companie care a lansat un smartphone compatibil cu rețelele 5G NSA în Europa, OPPO Reno 5G. De data aceasta, mulțumită colaborării cu Vodafone, OPPO este pregătită să aducă o nouă inovație utilizatorilor europeni, care vor avea la dispoziție o conexiune 5G superioară.

Europa reprezintă o piață cheie pentru dezvoltarea afacerilor OPPO la nivel global. În timpul celor trei ani de când OPPO a intrat pe piața vest-europeană, compania a înregistrat o creștere considerabilă a cotei de piață și a ajuns chiar în topul preferințelor utilizatorilor în unele țări. Anul trecut, OPPO și-a stabilit sediul vest european în Düsseldorf și și-a stabilit prezența în Italia, Spania, Olanda, Regatul Unit, Elveția, Polonia, Turcia, Kazakhstan, Rusia, Germania, Irlanda, România, Portugalia și Belgia.

Fiind încrezătoare în importanța rețelelor 5G în era conectivității, OPPO a lucrat neîncetat pentru a accelera accesul utilizatorilor la aceste tehnologii prin continue inovații, produse și servicii precum și prin stabilirea unor parteneriate puternice cu parteneri globali, operatori de telecomunciații, institute de cercetare și multe altele. O altă realizare a acestor colaborări a fost prezentarea primei rețele live standalone în Regatul Unit.

În următoarea perioadă, OPPO își propune investiții continue în piața europeană care este într-o creștere continuă, și prezentarea multor inovații tehnologice ale industriei, dar și a produselor și serviciilor îmbunătățite oferite consumatorilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *