Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Online sau în sala de clasă, a treia ediție a proiectului WiSTEM²D, cu peste 8.000 de elevi participanți

Cea de-a treia ediție a proiectului WiSTEM²D – Women in Science, Technology, Engineering, Mathematics, Manufacture and Design, implementat de Junior Achievement România, cu sprijinul Johnson & Johnson România, în 287 de școli din țară, a reunit peste 8.000 de elevi, coordonați de 358 de profesori.

Proiectul WiSTEM²D are rolul de a spori interesul tinerilor, încă de pe băncile școlii, pentru studierea și aprofundarea disciplinelor STEM²D și încurajarea lor spre a urma cariere în aceste domenii de viitor.

Pe parcursul anului școlar 2020-2021, tinerii coordonați de cadrele didactice și de consultanții voluntari Johnson & Johnson au participat la activități de tip learning by doing și project based, axate pe exersarea și dezvoltarea abilităților de lucru în echipă, gândirea logică și creativă sau capacitatea de analiză și sinteză, Activitățile practice de cercetare, colaborare şi elaborare de proiecte au permis elevilor să se familiarizeze cu domenii precum știința, tehnologia, ingineria, matematica, manufactura și designul.

Bazat pe noua structură de implementare a programelor și proiectelor Junior Achievement, proiectul WiSTEM²D s-a aliniat strategiei Inspire, Prepare, Succeed și a avut următoarele componente:

  • Conținuturi educaționale STEM, disponibile pe platforma de e-learning JA Inspire™ – materialele educaționale specifice proiectului, dezvoltate și adaptate și pentru învățarea hibridă, sunt oferite gratuit și pot fi parcurse de elevi sub coordonarea profesorilor și/sau a consultanților voluntari;
  • Webinare susținute de voluntarii Johnson & Johnson România, la care au participat peste 3.600 de elevi și profesori de la 121 de școli din țară. Formatul acestora a permis: derularea unor experimente practice, individuale și în echipe, care au valorificat noțiunile teoretice asimilate de elevi; abordarea unor teme de actualitate, explicate pe înțelesul elevilor, sesiuni de Q&A și discuții libere pe teme de orientare profesională;
  • Innovation Camp Online – lucrând în echipe formate din membri din mai multe țări, elevii au propus soluții inovatoare care să rezolve probleme generate de criza COVID-19 în cadrul celor două hackathoane STEMEduHack, organizate de JA Europe și Johnson & Johnson în contextul DigiEduHack, competiție a Comisiei Europene.

Activitățile WiSTEM²D, documentate și realizate de specialiști în educație și profesioniști din ariile STEM²D, sunt caracterizate de o abordare interdisciplinară, integrată și centrată pe elev, care presupune utilizarea unor practici pedagogice. Principiile care stau la baza elaborării lor transformă procesul de învățare într-unul mai atractiv, mai constructiv și mai eficient, stimulând dorința elevilor de a cerceta, raționamentul logic, gândirea creativă, capacitatea de a rezolva probleme și spiritul de colaborare. Mai multe detalii, disponibile la https://jar.ro/virtual-wistem2d.

„Din punctul meu de vedere, activitatea de extragere a ADN-ului dintr-o căpșună a fost foarte interesantă și a dat rezultate. Am învățat multe lucruri noi, pe care nu le credeam posibile, și am văzut cât de complexă este viața de pe Pământ. A fost, totodată, și o ocazie bună pentru a petrece timp împreună și a ne mobiliza lucrând în echipă. Atunci când am văzut pentru prima dată mica urmă de ADN care s-a format în eprubetă, am fost uimită că am reușit să ducem activitatea până la capăt și că am obținut rezultate! A fost complicat și palpitant, deoarece ne-a trebuit multă atenție și grijă pentru a reuși să obținem ce ne-am dorit, dar, în final, satisfacția a fost maximă. Mi-a plăcut foarte mult!”, a transmis o elevă din clasa IX-B de la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad.

Junior Achievement, împreună cu profesorii înscriși în proiect, și voluntarii Johnson & Johnson România, angajați în cadrul diviziilor de produse farmaceutice, dispozitive medicale și produse pentru consumatori, au organizat sesiuni de învățare online și față în față inovatoare, bazate pe atenție, explorare, reflecție și elemente practice, pentru a-i inspira pe elevi să-și identifice vocația profesională printr-o cunoaștere mai îndeaproape a domeniilor STEM²D.

O parte dintre temele abordate de voluntari în cadrul webinarelor au fost din domenii precum: robotică (Care e codul? Programarea mișcării roboților folosind sunete), ecologie (Prevenirea și combaterea poluării), fizică (Fizica plutirii), medicină (Inovația în sprijinul pacienților) și orientare profesională (Dialog deschis și exemple din experiența mea).

„Activitățile din cadrul proiectului WiSTEM²D au însemnat un prilej de clarificare a obiectivelor de viitor ale elevilor, de explorare a abilităților lor și de sprijinire a acestora în înțelegerea conceptelor abstracte prin experimente și activități practice”, a declarat Gabriela Blaga, profesor la Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț.

Desfășurate în perioadele 12-13 noiembrie 2020 și 28-29 ianuarie 2021, cele două hackathoane STEMEduHack, organizate de JA Europe și Johnson & Johnson sub egida DigiEduHack, competiție a Comisiei Europene, au întrunit echipe de elevi din peste 10 țări.

Primul Innovation Camp Online, derulat în cadrul DigiEduHack 2020, a avut drept scop încurajarea identificării unor soluții creative pentru problemele cauzate de pandemia COVID 19 în domeniile științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STEM). 61 de echipe din România s-au înscris și au propus proiecte care să răspundă provocării lansate de organizatori.

STEMEduHack 2.0, al doilea eveniment de tip Innovation Camp Online, a adus României locul al 3-lea, prin echipa de la Liceul Tehnologic Marmația din Sighetu Marmației, formată din Antonia Bohotici, Matei Gampe, Erik Szekely și coordonată de doamna profesoară Anuța Bologa.

Tema celei de-a doua ediții a constat în elaborarea unei idei inovatoare care să conducă la promovarea sustenabilității în industria farmaceutică, prin intervenții în domeniul producției, ambalării, prospectelor, managementului deșeurilor, distribuției și lanțului de aprovizionare.

Ideea celor 3 elevi din România a propus înlocuirea ambalajelor din plastic ale unui produs destinat igienei dentare cu capsule vegetale, pentru reducerea poluării, un transport mai simplu pentru utilizator și ușurință în administrare.

„Nu numai că am câștigat locul al treilea, dar am câștigat experiență și încredere în forțele proprii. Acest concurs mi-a demonstrat că totul este posibil în viață dacă îți dorești cu adevărat. Ne bucurăm că am putut să reprezentăm România și să vă facem mândri!”, a spus Antonia Bohotici.

Proiectul WiSTEM²D a fost dezvoltat în contextul în care experții în resurse umane indică faptul că aproape toate profilurile de locuri de muncă care vor avea cea mai rapidă creștere în următorul deceniu vor necesita cunoştinţe în domeniile STEM. Interacțiunea cu profesioniștii STEM²D le permite tinerilor să se familiarizeze mai mult cu nivelul de educație, responsabilitățile și abilitățile necesare pentru viitoarele locuri de muncă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *