Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

One Event continua seria – NuSoundz – cu sud-africanii de la Spoek Mathambo

NuSoundz, seria de evenimente cu artisti internationali din zona alternativa, indie si electro, inaugurata de catre One Event in luna martie, continua cu sesiunea numarul doi ce se va desfasura in luna aprilie, in zilele de 15 si 16 in cluburi din Bucuresti si Cluj-Napoca.

Artistii invitati sa ia parte la NuSoundz Session 2 sunt SPOEK MATHAMBO & MSHINI WAM si vin din Africa de Sud, aducand cu ei sonoritati unice de afro-funky, zulu-dubstep, post-punk techno sau african-electrorap. Dupa ce si-au castigat notorietatea in Statele Unite, SPOEK MATHAMBO vor ajunge in Europa in aceasta primavara pentru turneul ce promoveaza albumul de debut ‘Mshini Wam’ si vor concerta in premiera in Romania, la Bucuresti si Cluj-Napoca.

Din momentul in care SPOEK MATHAMBO s-a lansat ca DJ in cluburile din suburbiile Cape Town-ului si mai tarziu ca MC si performer, toti l-au catalogat ca unul dintre cele mai bune exporturi muzicale sud africane, care exploateaza cu succes sound-uri noi, indraznete, denumite chiar de catre el Township Tech.

La doar 26 ani NTHATO MOKGATA, pe numele sau adevarat, face parte din noua generatie de artisti sud-africani care incearca sa iasa in evidenta printr-un nou val de energie, prin cultivarea unei progresivitati in muzica de club, pastrand in acelasi timp traditiile culturale.

SPOEK MATHAMBO a devenit, in ultimii doi ani, o figura proeminenta si pe scena internationala. MC, DJ si designer grafic, SPOEK a reusit de curand sa finalizeze inregistrarile la primul sau album solo, ‘Mshini Wam’, si a definitivat un line-up care include inca trei artisti pe scena pentru aparitiile sale live. Este un proiect captivant, un semn a ceea ce are de oferit Africa de Sud in materie de muzica electronica progresiva si alternativa.

Titlul albumului provine de la o faimoasa piesa Zulu, intitulata “Umshini Wami” (“My Machine”) si cantata adesea de aripa militara ANC (Congresul National Sud African) si de presedintele Africii de Sud.

In scurta sa cariera, SPOEK a reusit sa devina unul dintre cei mai apreciati producatori de muzica de club din Africa de Sud, atragand imediat atentia New York Times si a revistei americane Fader. A fost de asemena ales sa reprezinte Africa pe compilatia de mix-uri Nike Sportswear X The Fader Magazine ‘Pitch Perfect’. A aparut pe coperta Fader in numarul din August/Septembrie 2010 si este o prezenta constanta in topurile de muzica de club germane si de peste ocean.

Conform celor spuse de SPOEK, sinergia din cadrul trupei sale le permite sa gaseasca “o cale organica de a crea sonoritati noi tot timpul, iar membrii trupei fac eforturi permanente pentru a explora noi teritorii”, artistul performand live folosind un efect electronic special creat pentru vocea sa.

SPOEK MATHAMBO impreuna cu trupa sa live Mshini Wam va vizita Romania pentru prima data in aprilie pentru doua reprezentatii de exceptie. Daca doriti sa experimentati sonoritatile zulu-tech combinate cu accente grave de afro-bass, nu trebuie sa ratati una dintre aparitiile unice si exotice SPOEK MATHAMBO & MSHINI WAM.

Concertele SPOEK MATHAMBO & MSHINI WAM din 15 aprilie – Bucuresti si 16 aprilie – Cluj-Napoca fac parte din cadrul seriei NuSoundz si sunt produse de catre One Event in colaborare cu Control Club – Bucuresti si Boiler Club – Cluj-Napoca.

Bucuresti, 29.03.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.