free download 78 travel guides written by experts

OMRO IFN S.A. sărbătorește Ziua Europeană a Microfinanțării

OMRO susține microfinanțarea și se alătură inițiativei europene lansată de European Microfinance Network (EMN) și Microfinance Centre (MFC) și sărbătorește în 20 octombrie, Ziua Microfinanțării, alături de clienții săi.

Data de 20 octombrie a devenit sărbătoarea europeană a microfinanțării începând cu anul 2015 la inițiativa European Microfinance Network (EMN) (www.european-microfinance.org ) și Microfinance Centre (MFC) (www.mfc.org.pl/).

OMRO IFN S.A. sărbătorește Ziua Europeană a Microfinanțării

În fiecare an, ziua europeană a microfinanțării își propune să atragă atenția întreprinzătorilor cu privire la existența pe piață a microfinanțării, impactului acesteia în combaterea șomajului și excluziunii sociale, să asigure un cadru care să faciliteze schimbul de experiență în domeniul microfinanțării din Europa și să susțină activitatea instituțiilor financiare din domeniu.

Anul acesta, ziua de 20 octombrie nu va avea un slogan ci va avea la bază faimoasa ecuație E=mc2. Toată lumea este familiarizată cu această formulă dezvoltată de Albert Einstein, al cărui nume ne duce mereu cu gândul la creativitate, inspirație, imaginație. Transpusă în sfera microfinanțării, E reprezintă antreprenoriatul (entrepreneurship), împuternicirea (empowerment), ocuparea forței de muncă (employment) ca și rezultat al impactului microfinanțării.

E=mc2 nu este o simplă ecuație. Accesul la serviciile financiare, al celor excluși de sistemul bancar tradițional, combinat cu serviciile nefinanciare adiționale poate avea un efect exponențial asupra beneficiarilor și asupra societății. Ediția din acest an dorește să se concentreze asupra impactului pe care instituțiile financiare nebancare îl au asupra incluziunii financare, să le sprijine în continuare în activitatea lor de încurajare a dezvoltării antreprenoriatului și a ocupării forței de muncă.

”Ne bucurăm să ne alăturăm inițiativei EMN și MFC în acest an și să sărbătorim Ziua Europeană a Microfinanțării. Ne dorim să fim aproape de micii întreprinzători, să le oferim soluțiile financiare de care au nevoie, să sprijinim afacerile, să contribuim la transformarea vieții lor, a familiilor lor și a comunităților în care trăiesc.” a declarat János Bereczki, Director General OMRO IFN S.A.

Pentru mai multe informații privind soluțiile finanicare oferite de OMRO, cei interesați pot lua legătura cu reprezentanții OMRO IFN S.A. la office@omro.ro sau la numărul de telefon 0265.263.640.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *