Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

OMRO IFN își continuă finanțarea prin bursă și listează obligațiuni în valoare de 10 milioane de lei

listare OMRO IFN

OMRO IFN, una dintre primele instituții de microfinanțare din România, își continuă finanțarea prin Bursa de Valori București și listează astăzi, 10 mai, o nouă emisiune de obligațiuni. Obligațiunile în valoare de 10 milioane de lei sunt disponibile la tranzacționare sub simbolul bursier OMRO26. Prima emisiune de obligațiuni OMRO, în valoare de 2 milioane de euro, a fost listată în 2020.

„Fiecare finanțare realizată prin intermediul mecanismelor bursiere este pentru noi un pas în plus prin care reușim să avem un impact în economia reală. OMRO IFN, prin natura activității sale, sprijină la rândul său afacerile românești din diverse domenii de activitate. Astfel, finanțarea pe care echipa OMRO o atrage, pentru a doua oară, de la investitorii din piața de capital are efect indirect și asupra afacerilor din agricultură, servicii, transporturi sau comerț pe care le creditează. Mai mult, de la începutul acestui an, valoarea finanțărilor atrase prin cele 11 emisiuni de obligațiuni corporative, municipale și titluri de stat, a ajuns deja la 2,9 miliarde de lei”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„Succesul celei de-a doua emisiuni de obligațiuni corporative, încheiate peste nivelul inițial, ne arată încă o dată încrederea investitorilor în modelul de afaceri și strategia OMRO IFN care prin intermediul plaformei digitale filbo.ro oferă cea mai simplă și rapidă soluție de finanțare pentru antreprenorii români. Finanțarea obținută, alături de sprijinul partenerilor strategici atât internaționali, precum Fondul European de Investiții și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, cât și locali, contribuie prin intermediul OMRO IFN la dezvoltarea micilor afaceri românești”, a declarat Georgiana Andrei, Director Financiar OMRO IFN.

listare OMRO IFN

OMRO a derulat între 8 decembrie 2021 și 27 ianuarie 2022 o ofertă de obligațiuni adresată exclusiv investitorilor calificați, în cadrul căreia au fost subscrise 100.000 de obligațiuni neconvertibile, negarantate, subordonate la un preț de 99,5 lei/obligațiune. Obligațiunile au o valoare nominală de 100 lei, cu scadența la 1 februarie 2027 și o rată a dobânzii de 9,5%. Fondurile atrase prin emisiunea de obligațiuni vor fi utilizate pentru finanțarea activității de creditare, precum și pentru dezvoltarea sistemelor necesare activității de monedă electronica, conform Memorandumului. Oferta și listarea obligațiunilor au fost realizate cu sprijinul Goldring.

„Este o experiență deosebită pentru noi să fim alături de OMRO, urmărindu-le de aproape dezvoltarea și susținându-i în eforturile de a alimenta financiar ritmul înalt de creștere și tracțiunea deja confirmate. Credem că segmentul microîntreprinderilor, mai ales în contextul evoluțiilor recente, are nevoie de produsele OMRO, iar aportul acestora la un nivel tot mai înalt de echitate și incluziune financiară va lăsa o amprentă de durată în mediul economic românesc. Ne bucurăm de evoluția frumoasă a primei emisiuni de obligațiuni sub simbolul OMRO25E, a căror cotație a fost în mod susținut peste valoarea nominală și avem încredere că această nouă rundă de obligațiuni va fi urmată și de alte inițiative ale OMRO de valorificare a oportunităților pieței de capital”, a declarat Virgil Zahan, Director General Goldring.

OMRO, care are deja 28 de ani de experiență, este specializată în acordarea de credite pentru finanțarea afacerilor din agricultură și a întreprinderilor mici, mijlocii și microîntreprinderi. La finalul anului 2021, OMRO avea un portofoliu de credite în valoare de 40,7 milioane lei, cu 66% mai mare față de 2020. Ponderea creditelor acordate în domeniul agriculturii este de 31% din total portofoliu, sectorul de servicii are 17%, transporturi 14%, iar afacerile din comerț 20%. OMRO a înregistrat în 2021 venituri totale de 13,4 milioane lei, în creștere față de 2020, an încheiat cu venituri totale de 6,7 milioane lei. OMRO a lansat în 2020 Filbo, prima platforma de microfinanțare 100% digitală din România. Peste jumătate dintre creditele acordate antreprenorilor în 2021 de către companie au fost contractate prin intermediul platformei, conform OMRO.

Mai multe informații despre emisiunea de obligațiuni OMRO sunt disponibile aici.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.