Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

OLX Group și-a mărit echipa cu 40% față de anul trecut și s-a mutat într-un birou de 900 mp în centrul Bucureștiului

sediu-nou-olx

OLX Group, companie ce reunește cel mai mare site de anunțuri din România, OLX.ro, liderul pieței de anunturi auto, Autovit.ro, precum și Storia.ro, platforma de anunțuri imobiliare lansată în august 2016, s-a relocat la începutul anului într-un spațiu de birouri din clădirea America House, în centrul Bucureștiului.

Spațiul de 900 mp găzduiește 65 de angajați, cu 40% mai mulți față de anul trecut, în nouă departamente precum marketing, vânzări, advertising, moderare și customer support sau financiar.

Noul sediu OLX Group vine în contextul creșterii accelerate ale companiei din ultimii doi ani. În 2016, compania a scos pe piață peste 25 de locuri de muncă, dintre care 15 au acoperit arii noi de specializare. Pentru perioada de început a anului 2017, OLX Group își propune să recruteze 6 specialiști noi pe pozitiile de consultant de vânzări (Storia.ro), specialist suport clienți (OLX), moderator de anunțuri (OLX), manager zonal de vânzări (Autovit.ro) și graphic designer pentru toate cele trei branduri.

sediu-nou-olx
Conceptul noului spațiu a OLX Group a fost realizat de COS, lider în servicii de design, relocare și mobilier pentru spații de birouri, și a vizat armonizarea brandurilor OLX Group într-un mediu profesional care să reflecte trăsăturile echipei: deschis, colaborativ și prietenos.

Proiectul de amenajare a pus accent pe facilitarea colaborării dintre colegi, prin crearea de locuri de întâlnire formale și informale, dar și pe organizarea unor zone de relaxare, precum sala de jocuri, în care membrii echipei OLX Group să se poată detașa, chiar și pentru câteva minute, de activitatea de la birou.

„Un principiu la care ținem în toate birourile noastre globale este asigurarea unui grad ridicat de confort, în spații care reflectă identitatea noastră. Având în vedere creșterea de anul trecut, biroul anterior devenise neîncăpător și am folosit această oportunitate pentru a construi de la zero un spațiu în care să ne simțim ca acasă și care să permită extinderea activității în viitor. Am ales ca zonă centrul Bucureștiului, întrucât este ușor accesibil, atât pentru majoritatea colegilor, cât și pentru colaboratorii noștri externi.”, menționează Victor  Preda, HR Manager OLX Group România.

Planurile pentru următorul an se concentrează pe consolidarea și dezvoltarea echipei, atât prin programe de training susținute de parteneri externi, cât și prin accesul la platforme online de cursuri ale grupului.

“Membrii echipei OLX Group au parte de un pachet de beneficii flexibil, pe care îl pot distribui către tipul de activitate ce reflectă cel mai bine interesele proprii, fie că vorbim de cursuri sau de activități extra-work. Totodată, aceștia au parte de acces gratuit la o platformă de e-learning care acoperă majoritatea ariilor de interes, de la sales până la data science, iar de câteva ori pe an participă la cursuri specializate și întâlniri internaționale, astfel încât să poată învăța și împărtăși din experiențele profesionale ale colegilor din alte țări din grup.”, continuă Victor Preda.

La nivel internațional, grupul OLX este prezent în 48 de țări și are peste 4.000 de angajați.

Mai multe informații despre pozițiile deschise pentru biroul din București se găsesc pe blogul OLX și pe: https://www.joinolx.com.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.