Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ogilvy Group are o noua generatie de specialisti in comunicare 360˚

Ogilvy Group a sărbătorit cea de-a doua serie de absolvenţi ai programului 360 Degree Development Center dedicat angajaţilor grupului la nivel de junior şi middle management.

La capătul celor nouă luni de trainiguri intensive, absolvenţii au avut parte de o petrecere neconvenţională, dar extrem de animată: Balul Tocilarilor. Catalogul clasei, călimara de cerneală, manualele “Ogilvy despre publicitate”, învelite în copertă roşie de plastic, buchete de garoafe, pufarine şi chec… sunt doar câteva din ingredientele petrecerii la care s-au acordat diplome de absolvire şi s-a lansat oficial cea de-a treia generaţie de “tocilari”.  “Pariem pe îndrăzneală şi spirit ludic. Scuturăm obişnuinţe şi încercăm limitele cu vârful peniţei. Dar, mai ales, formăm oameni care să nu se strecoare pe sub uşile larg deschise. La aşa crez, aşa petrecere”, apreciază coordonatorul Centrului, Cristina Andone, trainer pentru Ogilvy Group şi  profesor asociat în cadrul Masteratului de Publicitate şi Reclamă David Ogilvy, SNSPA.

Programul 360 Degree Development Center se înscrie în strategia de creştere organică pe care managementul Ogilvy şi-o propune pentru următorii ani. “Dincolo de însuşirea unor instrumente de strategie de brand specifice Ogilvy sau de exersare a abilităţilor de prezentare şi negociere, trainingurile îi motivează pe oameni să considere fiecare nouă campanie o provocare. Iar acest lucru este fundamental într-o organizaţie care creşte an de an atât ca volum de clienţi, dar şi ca nivel de exigenţă” apreciază Manuela Necula, Head of Country Ogilvy Group.

Centrul se axează pe filosofia Ogilvy de 360 Degree Brand Stewardship TM, abordând astfel teme de la publicitatea subversivă la strategiii alternative de media, de la tendinţe în CRM, la tehnici în comunicarea digitală. Pentru acest an, sunt pregătite 7 module: “Istoria publicităţii; tendinţe”, PR/Digital/CRM/ Media & research pentru toţi”, “Avem un brand; cum procedăm”, “Client-management : tehnici de vânzare şi de rezolvare a conflictelor”, “Prezint, deci exist”, “Fitnessul creativităţii- cum să producem şi să evaluăm idei”, “Managementul stress-ului”.

Ogilvy Group România face parte din reţeaua internaţională Ogilvy, parte a grupului WPP, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare la nivel mondial. Ogilvy Group România oferă servicii de comunicare integrată  360º – publicitate, relaţii publice, marketing interactiv, promoţii de vânzări, programe de activare şi comunicare de brand, precum şi strategie şi cumpărare de media – prin agenţiile sale specializate. Portofoliul de clienţi cuprinde companii globale pentru care grupul Ogilvy dezvoltă campanii de comunicare atât la nivel internaţional, cât şi local – BAT, Unilever, Kraft, IBM, precum şi companii cu care grupul colaborează numai în România – Petrom, Heineken România, Coca-Cola HBC, Friesland, Colgate-Palmolive, Diageo şi multe alte companii cu renume. În acest fel, Ogilvy Group România îmbină experienţa de comunicare pe piaţa românească cu know-how-ul internaţional conferit de apartenenţa fiecărei agenţii din grup la reţele de comunicare globale specializate.

Bucuresti, 12.09.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.