Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ocuparea fortei de munca: Comisia propune alocarea a 2,9 milioane EUR

din Fondul de ajustare la globalizare pentru fostii angajati ai societatii Nokia in Romania

Comisia Europeană a propus astăzi să se aloce României 2,9 milioane EUR din Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) pentru a ajuta 1 416 lucrători concediați în România de către SC Nokia România SRL și de către unul dintre furnizorii acesteia să își găsească alte locuri de muncă. Propunerea este transmisă, în prezent, spre aprobare Parlamentului European și Consiliului de Miniștri al UE.

Comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, László Andor, a declarat: „Modelele de producție la nivel mondial pentru telefoanele mobile sunt într-o permanentă evoluție, producătorii europeni delocalizându-și unitățile de producție pentru a fi mai aproape de piețele cu cea mai accentuată creștere, și anume în Asia. Această propunere de alocare a unei sume de aproape 3 milioane EUR din Fondul european de ajustare la globalizare este destinată sprijinirii foștilor lucrători de la Nokia pentru ca aceștia să își adapteze aptitudinile, să găsească noi locuri de muncă și să își construiască un viitor mai bun.”

Cererea introdusă de România se referă la 1 904 concedieri efectuate de SC Nokia România SRL și de un furnizor al acesteia. Un număr de 1 416 persoane din totalul de lucrători concediați ar urma să participe la măsurile cofinanțate de FEG. Pachetul va ajuta lucrătorii prin punerea la dispoziția acestora a serviciilor centrului de tranziție „De la un loc de muncă la un loc de muncă inteligent”, prin informații, consiliere și orientare profesională, prin formare profesională și formare în vederea certificării, prin promovarea spiritului antreprenorial și asistență financiară pentru înființarea unei întreprinderi, prin îndrumare și sprijin după angajare, precum și prin intermediul mai multor tipuri de alocații, cum sunt alocațiile pentru căutarea unui loc de muncă, alocațiile de transport și alocațiile de stagiu.

Costul total estimat al pachetului este de aproximativ 4,5 milioane EUR, dintre care 2,9 milioane EUR ar urma să fie puse la dispoziție prin intermediul FEG.

De asemenea, Comisia a adoptat astăzi o propunere de alocare a unei sume din FEG pentru a sprijini lucrătorii concediați de Nokia în Finlanda (a se vedea IP/12/1122). În ambele cazuri, concedierile sunt o consecință a transferului producției din Europa în Asia.

Context

Motivul principal al concedierilor este transferul liniilor de asamblare a telefoanelor mobile către țări din Asia (China, Coreea de Sud, India și Vietnam – țară în care este în curs de construcție o nouă unitate de producție Nokia). Fabricarea componentelor și producția subcontractată fuseseră deja transferate în afara Europei.

Cea mai afectată zonă din România în urma concedierilor de la Nokia este județul Cluj, în special zona metropolitană Cluj-Napoca.

Situația din Cluj s-a deteriorat în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și producția. Aproximativ 40% din locurile de muncă disponibile în această regiune în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor au dispărut în urma închiderii unității de producție Nokia din Cluj.

De la instituirea FEG, în 2007, au fost depuse 101 cereri de ajutor financiar acordate prin acest fond. Au fost solicitate fonduri în valoare de circa 443,3 milioane EUR pentru sprijinirea unui număr de circa 92 000 de lucrători. Un număr din ce în ce mai mare de state membre depun cereri de alocare de fonduri prin FEG, cu scopul de a sprijini lucrătorii concediați dintr-un număr tot mai mare de sectoare.

O mai mare deschidere a comerțului cu restul lumii favorizează în ansamblu creșterea economică și ocuparea forței de muncă, dar poate, de asemenea, să cauzeze pierderea unor locuri de muncă, în special în sectoarele vulnerabile, afectând lucrătorii cu nivel mai scăzut de calificare. Acesta este motivul pentru care președintele Comisiei, domnul Barroso, a propus crearea unui fond pentru a-i ajuta pe cei care trebuie să se adapteze la consecințele globalizării. FEG a fost creat la sfârșitul anului 2006 și a fost conceput pentru a demonstra solidaritatea majorității populației, care beneficiază de deschidere, cu persoanele, puține la număr, care se confruntă cu șocul brusc al pierderii locului de muncă. În iunie 2009, regulamentul FEG a fost revizuit pentru a consolida rolul FEG de instrument rapid de intervenție, făcând parte din strategia de reacție a Europei la criza financiară și economică. Regulamentul FEG revizuit, care a intrat în vigoare la 2 iulie 2009 și a fost aplicat pentru toate cererile depuse între 1 mai 2009 și 30 decembrie 2011, a mărit nivelul de cofinanțare al UE de la 50% la 65%.

Bazându-se pe experiența acumulată prin utilizarea FEG începând din 2007 și pe valoarea sa adăugată pentru lucrătorii care au beneficiat de asistență și pentru regiunile afectate, Comisia a propus menținerea fondului și pe durata cadrului financiar multianual 2014 2020, îmbunătățind totodată și mai mult funcționarea sa.

Pagini Utile

● Site-ul internet al comisarului László Andor:
//ec.europa.eu/commission_2010-2014/andor/
● Site-ul internet al FEG:
//ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=326&langId=ro

● Reportaje video:
Europe acts to fight the crisis: the European Globalisation Fund revitalised (Europa ia măsuri împotriva crizei: relansarea Fondului european de ajustare la globalizare)
Facing up to a globalised world – The European Globalisation Fund (Adaptare la o lume globalizată – Fondul european de ajustare la globalizare)
● Abonați-vă la buletinul electronic gratuit de informații al Comisiei Europene privind ocuparea forței de muncă, afacerile sociale și incluziunea:
//ec.europa.eu/social/e-newsletter
● Urmăriți activitatea dlui László Andor pe Twitter:
//twitter.com/#!/LaszloAndorEU

Bucuresti, 19.10.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.