Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Obiectivele strategice Bosch in domeniul tehnologiei auto: mobilitatea electrica

si prevenirea accidentelor

Divizia Bosch Tehnologie Auto şi-a prezentat obiectivele strategice în domeniul auto, în cadrul conferinţei de presă care s-a ţinut în luna iunie, la centrul de testare auto al companiei de la Boxberg, Germania. Astfel, în 2011, divizia auto planifică depăşirea pragului de vânzări de 30 de miliarde euro şi o creştere de circa 10%. Compania germană se va concentra pe mobilitatea electrică şi prevenirea accidentelor. Reprezentanţii Bosch consideră că viitorul aparţine autovehiculelor electrice, dar costurile ridicate ale acumulatorilor şi autonomia limitată vor duce la o întârziere de cel puţin un deceniu a trecerii la mobilitatea electrică. Până în 2013, Bosch va demara producţia de serie pentru produse destinate mobilităţii electrice pentru 12 producători de autovehicule. Mai mult, Bosch consideră conducerea fără accidente ca fiind la fel de importantă ca mobilitatea electrică, iar legile care vor intra în vigoare în cursul anului curent şi care prevăd echiparea autovehiculelor din Europa, SUA şi Australia cu programul electronic de stabilitate (ESP®), vor face ca în aceste regiuni să nu se mai producă autovehicule fără această funcţie de anti-derapare, concepută şi lansată de Bosch.

Schimbările produse în industria auto continuă să fie dinamice. Fiind un furnizor major de echipamente auto, Bosch rămâne unul dintre „catalizatorii” acestor schimbări, de exemplu în domeniul mobilităţii electrice. În 2011, vânzările diviziei de Tehnologie Auto vor depăşi pentru prima dată pragul de 30 de miliarde de euro, iar compania se aşteaptă la o creştere a vânzărilor de circa 10%. Bosch se bucură de un succes deosebit în ceea ce priveşte tehnologiile care promovează mobilitatea ecologică şi previn accidentele. Bosch va cheltui în 2011, pentru departamentul de cercetare şi dezvoltare al diviziei, suma de 3,2 miliarde de euro. „Cu aceasta va trebui să finanţăm o campanie pe mai multe planuri,” a spus Bernd Bohr, preşedintele diviziei Bosch de Tehnologie Auto, „nu numai să concepem soluţii de mobilitate pentru viitorul apropiat şi îndepărtat, dar, de asemenea, să oferim în prezent condiţii pentru conducerea autovehiculelor într-un mod mai ecologic şi mai sigur, mai economic şi mai confortabil.”

Bernd Bohr a afirmat faptul că, pe drumul spre autovehiculul viitorului, Bosch are de câştigat de pe urma cunoştinţelor sale vaste. „Prin interconectarea know-how-ului de specialitate, beneficiem de acel plus de forţă inovatoare necesar pentru a sprijini industria auto în abordarea schimbărilor semnificative cu care se confruntă şi, de asemenea, pentru a stimula realizarea cât mai rapidă a acestora.”

Membrul consiliului de administraţie a adăugat că, în acest mod, „Bosch profită de toate oportunităţile de dezvoltare pe termen lung, fără a le neglija pe cele pe termen scurt.” Mai exact, aceasta înseamnă, de exemplu, reducerea cu încă cel puţin 30 de procente a consumului de carburant, atât pentru autovehiculele cu motoare diesel, cât şi pentru cele cu motoare cu aprindere prin scânteie. Tehnologiile care sporesc eficienţa au succes pe piaţă, a declarat el, adăugând că acesta este motivul pentru care Bosch estimează că până în anul 2015 va înregistra o creştere anuală de 10% a numărului de sisteme de injecţie diesel common-rail vândute. Acesta a subliniat faptul că furnizorul de echipamente auto speră ca vânzările pentru sistemele de injecţie directă de benzină să se tripleze până în 2013; în combinaţie cu un turbocompresor, sistemele permit motoarelor de capacitate cilindrică mai mică să atingă performanţe ridicate, cu un consum mic de carburant. Un alt exemplu menţionat a fost sistemul start-stop, care reduce consumul de carburant cu cel puţin 4 procente. Bosch ar urma, potrivit acestuia, să vândă aproximativ 2,6 milioane de unităţi din acest sistem – de două ori mai mult decât în anul 2010. „Implementăm o gamă largă de măsuri pentru a face sistemele de propulsie mai eficiente ca niciodată”, a conchis Bohr.

Viitorul aparţine mobilităţii electrice

Oricare ar fi îmbunătăţirile aduse autovehiculelor diesel sau celor cu motoare cu aprindere prin scânteie, Bohr şi-a manifestat încrederea că viitorul aparţine autovehiculelor electrice. Dar în opinia sa, aspecte precum costurile ridicate ale acumulatorilor şi autonomia limitată vor duce la o întârziere a trecerii la mobilitatea electrică de cel puţin un deceniu. Totuşi, motoarele cu combustie internă şi autovehiculele electrice nu pot fi privite separat. Pentru viitorul nu foarte îndepărtat, Bohr este de părere că perspectivele autovehiculelor hibrid plug-in sunt pozitive: un acumulator de dimensiuni relativ mici şi avantajos ca raport calitate/preţ pentru deplasările în interiorul oraşelor, care poate fi încărcat la o priză electrică, în combinaţie cu un motor diesel sau cu aprindere prin scânteie pentru distanţe mai mari. „O astfel de combinaţie”, a spus Bohr „necesită o expertiză vastă în sisteme şi cunoştinţe interconectate aparţinând mai multor domenii – unul dintre punctele forte ale companiei Bosch în ceea ce priveşte tehnologiile pentru sisteme de propulsie şi şasiu.”

Cunoştinţele tehnice ale companiei în materie de mobilitate electrică nu sunt doar amănunţite, ci acoperă şi o gamă largă de specializări. Compania nu produce numai electronică de putere şi semiconductori aferenţi, ci şi motoare electrice. La sfârşitul lui 2010, SB LiMotive, un joint venture între Bosch şi Samsung SDI, a demarat producţia de acumulatori litiu-ion. „Până în 2013,” a declarat Bohr, „vom demara producţia de serie pentru produse destinate mobilităţii electrice pentru aproape 20 de proiecte, beneficiari fiind 12 producători de autovehicule”. Totuşi, investiţiile iniţiale sunt considerabile. Bosch alocă anual suma de 400 de milioane euro pentru electrificarea trenului de rulare. Obiectivul este de a recupera cât mai rapid aceste costuri prin economiile de scară. În această privinţă, Bohr a salutat proiectele de cooperare constituite în cadrul industriei, cu scopul de a spori volumul producţiei. Bosch are în plan înfiinţarea unei societăţi mixte împreună cu Daimler, care va produce şi va dezvolta motoare pentru autovehiculele electrice din Europa. Bohr priveşte această colaborare ca fiind benefică pentru ambele părţi.

Obiectivul conducerii fără accidente

Bosch consideră conducerea autovehiculelor fără a produce accidente ca fiind la fel de importantă ca şi mobilitatea electrică. Bohr a descris viziunea Bosch privind dezvoltarea sistemelor de siguranţă atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. De exemplu, acesta a subliniat legile care vor intra în vigoare în cursul anului curent şi care prevăd echiparea autovehiculelor din Europa, Statele Unite ale Americii şi Australia cu programul electronic de stabilitate (ESP®) . În curând, în aceste regiuni nu se vor mai produce autovehicule fără această funcţie de anti-derapare, concepută şi lansată pe piaţă de Bosch. „În următorii 20 de ani,” a continuat Bohr „inovaţiile tehnologice vor duce la funcţionarea autonomă a autovehiculului.” Din punctul său de vedere, factorul cheie pentru această realizare este dezvoltarea sistemelor de asistenţă pentru şofer. Bosch are deja peste 600 de ingineri care lucrează în prezent la astfel de sisteme. Bohr consideră că funcţionarea autonomă va fi consacrată iniţial în situaţii simple, precum parcarea sau blocajele din trafic. Generaţiile viitoare de autovehicule vor fi prevăzute cu sisteme care vor putea funcţiona şi la viteze mai mari. „Sistemul de funcţionare autonomă va evolua pas cu pas”, a declarat Bohr.

Bucuresti, 30.06.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.