În colecţia „Ego. Publicistică” a Editurii Polirom a apărut recent un nou volum, Revolta Orientului, semnat de Carmen Gavrilă, corespondent în Iran şi în statele arabe din Orientul Mijlociu pentru Radio România Actualităţi.
Revolta Orientului, cu un cuvînt-înainte semnat de Bogdan Aurescu şi disponibil şi în ediţie digitală, reprezintă un demers jurnalistic mai mult decît necesar în contextul epocii istorice pe care o trăim şi pe care puţini dintre noi o înţeleg pe deplin.
În calitate de corespondent, Carmen Gavrilă îşi poartă cititorii, transpunîndu-i în mijlocul evenimentelor, prin zonele fierbinţi ale spaţiului islamic, scriind într-un stil pasionant, incisiv şi cu o atenţie deosebită asupra detaliilor care contează.
Relatările detaliate de la faţa locului sînt însoţite de descrieri ale contextului, analize ale evenimentelor şi interviuri atît cu protestatari din stradă, cît şi cu jurnalişti locali. Nu lipsesc interviurile cu diferiţi lideri ai unor mişcări islamiste şi nici cele cu oficiali importanţi din Orientul Mijlociu.
Cititorul înţelege astfel mai bine istoria contemporană şi forţele motrice ale unei lumi care prezintă interes şi pentru politica externă şi securitatea României.
Fără a fi doar o analiză politică, Revolta Orientului este şi o veritabilă experienţă de călătorie virtuală, un „mic ghid” necesar în descoperirea şi cunoaşterea civilizaţiei orientale.
„Este o lectură care te ţine captiv, te pasionează şi te emoţionează mai ales pentru umanitatea pe care o inspiră fiecare rînd, fiecare frază, fiecare pagină. Nu este analiză politică, ci mai mult decît atît: o viziune personală şi personalizată, construită cu migală pe baza observaţiei directe a ochiului de corespondent de presă care şi‑a acordat conştient şansa de a asista la făurirea unei noi epoci istorice…” (Bogdan Aurescu)
Carte recomandată de Radio România, Librarium
Carmen Gavrilă a absolvit Facultatea de Limbi Străine, secţia Limba Persană şi Studii Americane, la Universitatea din Bucureşti. Din 1998 este jurnalist specializat în afaceri externe, europene şi problematica spaţiului islamic, iar din 2004 este şi corespondent în Iran şi state arabe din Orientul Mijlociu pentru Radio România Actualităţi. S-a clasat în Top 10 Cei mai buni jurnalişti de politică externă din România realizat de Foreign Policy România în 2010 şi 2011. Printre distincţiile primite se numără premiul special „Media e Italia/Europa” pentru jurnalism în Orientul Mijlociu acordat la cea de‑a treia ediţie a Premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor Italieni „Città di Salerno” (2007), Premiul pentru Interviu al Clubului Român de Presă (2007) şi premiul „Tînărul jurnalist al anului 2009” la categoria Politică externă şi afaceri europene, acordat de Freedom House România.
Revoluţia pop islamică – fragment din volum
Spaţiul islamic este cucerit, din interior, cu arme mai eficiente decît orice tehnologie militară – videoclipuri după reţete occidentale, hip‑hop, rock, internet, bloguri, modă. „Agresorul” nu este străin, sînt tinerii musulmani. Mullahii puritani reclamă, în zadar, intoxicarea şi pervertirea cu modele occidentale şi pun piedici care se sfărîmă uşor în faţa revoluţiei pop care a cuprins spaţiul islamic.
Reflectoare şi un perete întreg de boxe. Ritm sacadat în stil tehno. O femeie frumoasă, cu părul negru curgînd în valuri. Un decolteu generos şi o talie dezgolită în ritm de dans de capetele unei cămăşi neglijent încheiate la doi nasturi. „Ana Haifa” – „Eu sînt Haifa”, cîntă într‑un videoclip libaneza Haifa Wehbe, una dintre cele mai faimoase vedete pop orientale. Repetă obsesiv şi narcisist „Eu sînt Haifa”, cu mişcări unduitoare, cu un puternic parfum erotic. Nu lipsesc din reţeta de succes stropii de apă şi hainele ude, lipite de piele. Un videoclip între zecile de mii scoase pe bandă rulantă la Beirut, Cairo sau Dubai.
Industria pop orientală cîştigă teren pe zi ce trece. Sume care ajung şi pînă la 300.000 de euro sînt investite în videoclipuri care circulă peste tot în spaţiul islamic, cu ajutorul internetului şi al canalelor TV prin satelit. Amestecul de ritmuri orientale cu cele moderne, de mişcări unduitoare din buric combinate cu paşii de dans folosiţi de obicei de vedete pop americane sau europene este de‑a dreptul intoxicant şi exercită o fascinaţie irezistibilă printre tinerii din Orientul Mijlociu pînă în Asia. Mullahii şi autorităţile religioase sînt neputincioase. Se interzic show‑uri şi seriale, cîntăreţii nu pot urca de multe ori pe scenă, se blochează site‑uri, se emit decrete religioase şi recomandări, dar nimic nu poate opri revoluţia pop.
Este şi acesta un mod de disidenţă ori de modernizare şi deschidere spre lume, susţin producătorii arabi din industria muzicală, chiar dacă, în cazul vedetelor femei, mesajul este unul puternic sexual, ceea ce poate fi interpretat ca un nou tip de discriminare, altul decît prin clişeul femeii ascunse de văluri asociat cu spaţiul islamic. „Ce e rău dacă o femeie e sexy şi arată asta ?”, îmi spunea în Liban o tînără, adăugînd categoric : „Să nu vină careva să‑mi spună mie cum să mă îmbrac!”.
Evident, un astfel de spirit de frondă poate fi manifestat public în puţine ţări din Orient. Libanul este un spaţiu al excepţiilor, pentru că fosta „Elveţie a Orientului” adună un mozaic de religii, reprezentat politic ca atare la putere, şi nu există un cod de comportament ori vestimentar impus oficial, ca în alte ţări din zonă. Popularitatea vinde şi deci adună la un loc cele mai paradoxale perechi, cum s‑a întîmplat cu frumoasa cîntăreaţă Haifa Wehbe altfel foarte criticată de cercurile tradiţionaliste pentru îmbrăcămintea ei care lasă să se vadă prea multe – care a participat în sudul Libanului la o adunare la care a vorbit liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Aceeaşi Haifa a făcut pereche cu exact opusul unui om ca Nasrallah, cîntăreţul 50 Cent, într‑un concert la Beirut.
Realitatea industriei pop din spaţiul islamic este paralelă cu o realitate politică total diferită. Două lumi plasate la extreme. Este uimitor cum locuri precum Gaza, Arabia Saudită sau Iranul pot fi sursele unor adevărate industrii pop, de multe ori underground, foarte moderne în mijloace, urmînd reţete occidentale de showbiz, în timp ce pe stradă domină, la prima vedere, realitatea codului vestimentar şi de comportament tradiţional islamic ori panourile cu martiri ai islamului sau sloganuri ca „Moarte Americii”.
Aceeaşi Americă de unde vin mare parte din produsele ori modelele de divertisment pentru Orient şi unde îşi au sediul numeroase posturi de televiziune ale diasporei arabe ori iraniene, care transmit prin satelit acasă, ceea ce mullahii înfierează drept „depravare occidentală”. Companiile occidentale au profitat de potenţialul financiar uriaş al unui spaţiu pînă acum cîţiva ani inaccesibil : o faimoasă băutură răcoritoare americană se vinde cu imaginea cîntăreţei libaneze Haifa Wehbe, cu scopul de a cuceri piaţa arabă, iar MTV s‑a grăbit să deschidă un canal special pentru tinerii arabi şi a intrat în concurenţă cu posturile locale, care emit din Liban ori Dubai. Reality‑show‑urile golesc străzile şi ţin oamenii în casă, în faţa televizoarelor. Publicitatea, indiferent cum ar fi, chiar negativă, tot audienţă aduce, cum s‑a întîmplat cu varianta arabă a Big Brother, care a deranjat alţi „fraţi mari” din cercurile clericale. Benefică ori nu, influenţa occidentală asupra tinerilor din Orient este imposibil de negat. „Nouă ne place moda occidentală, dar asta nu înseamnă că o copiem, ne găsim propria voce, nu sîntem doar nişte copii ridicole ale tendinţelor de afară”, îmi explică pătimaş Caline, o prietenă libaneză. „Şi să ştii că, de exemplu, pe strada Monot, în Beirut, nu vin în baruri doar creştini, vin şi musulmani”, completează ea cu ton demonstrativ.
