Antoaneta Ralian
Editura ART
A tradus 125 de carti – romane, dar si piese de teatru. “In ultima parte a vietii a scris constant proza confesiva, impecabila stilistic, cu mare verva de povestitoare si, mai ales, cu foarte mult umor. Jurnalul Antoanetei Ralian, daca l-ar fi tinut, ar fi fost o mare carte a literaturii romane.” – scrie Marius Chivu in partea de inceput a volumului recent aparut la Editura ART.
“Nu cred in sfarsitul lumii” este un volum structurat in doua parti, prima cuprinzand aproape toate textele autoarei din ultimul deceniu (in mare masura articole aparute in „Dilema veche”, texte memorialistice, dar si un portret), iar cea de-a doua continand sapte interviuri acordate jurnalistilor sau bloggerilor in perioada 2002-2015.
Dupa cum veti remarca usor, anumite detalii revin – dorinta de a mai avea timp inainte, regretul ca nu a scris ea insasi mai mult ci s-a dedicat traducerilor, dorinta de a fi la curent cu ceea ce este nou, de a-i intelege pe tineri si cultura lor, chiar daca nu totul ii era pe plac, dorinta de a fi fost fericita etc.
Textele sunt insa, cum subliniaza Marius Chivu, foarte bine scrise si adesea va vor face sa zambiti. De pilda, la intrebarea “Cu ce personaj literar ati petrece Valentine’s Day?, Antoaneta Ralian raspunde:
„La varsta mea cochetez cu sfinti de cu totul alt profil decat amorosul si ghidusul Sfant Valentin.” (p. 45) – raspunsul este mai amplu.
Citind textele reunite veti reusi sa va creati o imagine mai complexa a celei care a fost „cea mai productiva si mai apreciata traducatoare de limba engleza de la noi” (p. 5). Veti afla ce regrete are, dar si care ii sunt implinirile, veti afla care este relatia cu tinerii, cum vede iubirea, fericirea, batranetea, care este relatia sa cu personajele si cu autorii pe care i-a tradus si multe alte lucruri despre ea.
„As vrea sa fiu o femeie cu timpul inaintea ei, dar care stie sa valorifice acest timp, nu sa-l conserve in peste o suta de traduceri din experientele altora, ci sa-l consume in trairi personale directe.” (p. 11)
„Eu cred in universalul uman. De la inceputul inceputurilor cred ca oamenii minteau, inselau, erau duplicitari, erau ipocriti. Asta e natura umana, cu asta ne-am nascut, asta avem in noi. Dar au existat epoci in care oamenii se controlau mai mult, aveau niste idealuri, niste repere. Religia, scoala, familia. Se mai stavileau si nu ieseau la suprafata, ca acum. Traim un boom de marlanie. Cand aud la televizor, care nu e un mijloc de educatie, dar e un mijloc de culturalizare, cuvintele acelea imunde cu care se trateaza unii pe altii, ma infior. Sunt submediocri, subumani!” (p. 214)
