Luna aprilie readuce magia și distracția pe Minimax, micii telespectatori având parte de o mulțime de noutăți colorate. Mai exact, postul de desene animate va difuza 2 seriale noi-nouțe: producția DreamWorks „Voltron – Apărătorul legendar” (în premieră autohtonă) și „Clubul Căstănelelor”. În plus, fanii poveștii „«Domnul Peabody şi Sherman» Show” vor descoperi ce alte personaje istorice vor cunoaște protagoniștii în sezonul 2 al producției. Iar în timpul vacanței de primăvară, când copiii vor sta acasă, în fața micilor ecrane, Minimax le-a pregătit filmele lor animate preferate!
Mai jos descoperiți toate noutățile din grila de aprilie a postului:
· „Barbie Dreamtopia”, din 1 aprilie, de la ora 07:45 și 19:35. Cei mici vor reintra în magia din tărâmul de vis al păpușei Barbie, în cele mai noi episoade din serial, lansate anul trecut. Hai la desene, pe Minimax!
· „Clubul Căstănelelor”, din 1 aprilie, de la ora 19:50. Copiii pornesc în aventuri extraordinare în Clubul Căstănelelor, împreună cu Liza și prietenii ei: Castană, Maistru de baloane, Olly și Raza soarelui, care te învață o mulțime de lucruri interesante! Personajele sunt inspirate de cele patru elemente (pământ, aer, apă și foc) și folosesc dialoguri inteligente, muzică și melodii ușor fredonabile, pentru a transmite copiilor informații și valori utile în vieța de zi cu zi.
· Maraton de filme din 2 până pe 9 aprilie, în fiecare zi, de la orele 08:00, 10:45, 13:00, 16:00 și 20:00. Printre poveștile animate care îi așteaptă pe copii pe Minimax în aceste opt zile se numără: „Thomas şi prietenii săi: Ziua locomotivelor Diesel”, „Emilie Jolie”, „Pettson şi Findus”, „Balto”, „Barbie și cei trei muschetari”, „Miracolul prieteniei: marea aventură a lui Wilbur”, „Bibi şi Tina 3: Fete şi băieţi”, „My Little Pony: Equestria Girls – Jocurile prieteniei”.
· „«Domnul Peabody şi Sherman» Show”, sezonul 2, zilnic, de la ora 17:15. În noua serie de 26 de episoade, Sherman și cățelul Peabody cunosc noi figuri relevante din istorie, artă și cultură, ca Frédéric Bartholdi, George Washington, Vincent Van Gogh și Charles Darwin).
· „Voltron – Apărătorul legendar”, zilnic, de la ora 21:30. Noul serial DreamWorks s-a lansat în 2016 și spune povestea a cinci adolescenți care ajung de pe Terra în mijlocul unui război intergalactic în plină desfășurare și devin piloții a 5 lei-roboți, unindu-și forțele pentru a-l controla pe robotul Voltron, care are 100 m înălțime și este singurul care poate apăra Universul de maleficul Imperiu Galra. Producția este un reboot al seriei anime „Beast King GoLion” și al francizei „Voltron”, lansată în anii ’80.
· „Trăiască regele Julien!”, „Peripeţiile Motanului Încălţat” și „Dinotrux”, se mută dimineața, zilnic, din 11 aprilie, de la orele 10:45, 11:10 și 11:35. De astăzi, prinde-ți desenele preferate mai devreme, pe Minimax.