Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noutatile Ferrari de la Geneva

· PREMIERĂ MONDIALĂ – FANTASTICUL FERRARI : FF ESTE PRIMUL FERRARI DE PATRU LOCURI ȘI CU PATRU ROȚI MOTRICE
· UN NOU RECORD PENTRU MULT PREMIATUL MODEL 458 ITALIA

Sunt rare momentele în care Ferrari introduce un model cu totul nou. Salonul Internațional al Automobilului de la Geneva, ce și-a deschis porțile pe 3 Martie a consemnat un nou moment istoric pentru constructorul de la Maranello dar și pentru întreaga industrie a automobilului. Puternicul şi versatilul FF, primul model cu patru locuri și patru roți motrice de la Ferrari, şi-a făcut debutul oficial iar Ferrari 458 Italia a stabilit un nou record: cel mai scăzut nivel de poluare din clasa sa (275 g/km)

Cel de-al 81-lea Salon Auto de la Geneva este locul în care au fost prezentate două premiere mondiale ale Căluțului Cabrat: revoluționarul FF (Four Four – de la Four seater, Four wheel drive), un supercar cu patru locuri, tracțiune integrală și cu un motor V12, cel mai puternic și versatil model din istoria Ferrari, precum și 458 Italia dotat cu Sistemul HELE (High Emotions Low Emissions), ce reduce emisiile de CO2 până la nivelul de 275 g/km.

Acest nou nivel al emisiilor poluante reprezintă o reducere cu 15% și este o nouă realizare remarcabilă pentru 458 Italia, model ce a primit deja peste 20 de premii de la cele mai prestigioase reviste auto din lume. Astfel, 458 Italia oferă acum cel mai redus nivel al emisiilor poluante dintre toate modelele sport din clasa sa.

FF şi-a făcut la rândul său mult-așteptatul debut la Geneva, după ce premiera online de la Maranello, oferită clienților prin intermediul www.ferrari.com, a incitat spiritele și a dus la o creștere extraordinară a interesului pentru acest supercar.

Revoluționarul FF oferă o abordare complet nouă a gamei sport Grand Tourer. Nu este numai primul Ferrari cu tracțiune integrală construit vreodată ci, chiar mai important, şi primul model ce marchează o desprindere evidentă de trecut, îmbinând fără efort performanța extremă a unei mașini sport cu versatilitatea și ușurința în utilizare a unui GT original, ambele alăturate unui design extrem de inovator.

Fiecare porțiune a lui FF debordează de inovație, chiar și dacă ne referim doar la motorul său, primul V12 cu injecție directă de benzină cuplat la o transmisie F1 cu șapte rapoarte și dublu-ambreiaj. Motorul V12 livrează o putere masivă de 660 CP la 8.000 rpm și un cuplu-maxim de 683 Nm la 6.000 rpm, 500 Nm fiind disponibili încă de la 1.000 rpm. Aceste date contribuie la performanțe demne de o mașină sport extremă, sprintul 0-100 km/h realizându-se în doar 3,7 secunde, iar viteza maximă fiind de 335 km/h. Eficiența a fost și ea semnificativ îmbunătățită, consumul de combustibil fiind acum de doar 15,4 litri/100 km, iar emisiile de CO2 de 360 g/km, o reducere de 25% în comparație cu motoarele V12 anterioare. Aceste rezultate se datorează, în parte, sistemului HELE (High Emotions – Low Emissions) ce incorporează tehnologia Start&Stop.

Unic pe piață, FF garantează de asemenea această performanță excepțională chiar și pe teren cu aderență extrem de redusă, grație sistemului de tracțiune integrală 4RM, dezvoltat și înregistrat de Ferrari. Cuplul este în continuare livrat punții-spate, însă cutia de transfer (PTU, Power Transfer Unit) asigură și transmiterea către roțile din față exact atât cât trebuie atunci când este necesar pe suprafețe cu aderență redusă (zăpadă, gheață, drumuri de munte).

FF distribuie inteligent cuplul motor, independent, către fiecare dintre cele patru roți, datorită faptului că toate sistemele de control ale dinamicii vehiculului (E-Diff, F1-Trac și PTU) au fost integrate într-un singur CPU (Central Processing Unit).

O sportivitate excepțională la condus este garantată de configurația transaxle (motor amplasat central-față cu transmisia pe puntea spate) și de repartiția aproape perfectă a greutății (53% pe puntea spate). O atenție deosebită a fost acordată scăderii greutății motorului, a caroseriei (noi aliaje din aluminiu și procese de producție) și a o mulțime de alte componente. Interiorul a fost de asemenea optimizat prin utilizarea de materiale high-tech, precum magneziul pentru scaune. A treia generație de frâne carbon-ceramice Brembo sunt acum mai ușoare și mai durabile. Toate aceste inovații susțin oferirea unui raport putere/greutate de 2,7 kg/CP, un nou etalon pentru acest tip de mașină.

Desenat de Pininfarina, liniile lui FF reflectă fără efort caracterul său și fără să compromită versatilitatea și sportivitatea. Mașina poate găzdui extrem de confortabil patru persoane în habitaclul său spațios. Portbagajul cu o capacitate de 450 litri poate fi de asemenea extins la 800 de litri, scaunele din spate putând fi rabatate independent. Acest lucru înseamnă că FF oferă nu numai mai mult spațiu pentru bagaje decât orice altă mașină din segmentul său, dar și decât multe limuzine cu patru uși.

Tot ce se află la bordul lui FF este proiectat special pentru nevoile și gusturile proprietarului, acesta având la dispoziție o gamă de șase culori și cea mai fină piele, tratată special pentru a accentua finețea sa naturală. Dotările excepționale ale lui FF asigură ocupanților săi o călătorie relaxantă și extrem de plăcută. Pe lista opțiunilor este inclus un nou sistem infotainment dedicat locurilor din spate, cu două monitoare pentru vizionarea programelor TV și a DVD-urilor, alături de sistem Dolby Surround Sound de 1.280 de wați, cu 16 canale.

La Salonul de la Geneva, FF a încântat vizitatorii standului Ferrari alături de 458 Italia, 599 GTB Fiorano dotat cu pachetul HGTE și de Ferrari California, cel din urmă purtând un elegant pachet optic exterior Blu Tour de France.

Ferrari California se bucură în prezent de un succes incredibil de vânzări, fiind în același timp modelul Ferrari ce oferă cea mai largă gamă de cereri de personalizare. Decapotabila cu motor V8 este, în prezent, cel mai des preferată cu pachetul de design exterior în două culori și trei straturi la care se adaugă combinații originale de materiale, culori și texturi de tapițerie pentru interior. Succesul extraordinar al lui Ferrari California este astfel o dovadă de netăgăduit pentru atractivitatea sa sofisticată.

În România, dealerul oficial Ferrari FORZA ROSSA are alocată pentru acest an o cotă de patru FF, iar numărul comenzilor este deja de 6 unități. Mașina va sosi în ţară în luna iunie, moment în care va fi organizată și lansarea oficială pentru presă.

SPECIFICAȚII TEHNICE FERRARI FOUR FOUR

Type 65¡ V12

 

Cilindree totală:

6262 cc

Alezaj/cursă:

94 mm x 75.2 mm

Putere maximă:

660 CP la 8.000 rpm

Cuplu maxim:

683 Nm la 6.000 rpm

Putere specifică:

77 kW/litru – 105 CP/litru

Turație maximă:

8.000 rpm

Raport de compresie:

12.3:1

Dimensiuni și greutăți

Lungime

4.907 mm

țime:

1.953 mm

Înălțime:

1.379 mm

Ampatament:

2.990 mm

Ecartament față:

1.676 mm

Ecartament spate:

1.660 mm

Greutate fără fluide, pasageri și cargo*

1.790 kg

Greutate în ordine de mers*:

1.880 kg

Repartiție greutate:

47% față, 53% spate

Capacitate portbagaj:

450 litri

Capacitate rezervor combustibil:

91 litri

Roți și anvelope

Față:

245/35 ZR 20 8.5 J x 20"

Spate:

295/35 ZR 20 10.5 J x 20"

Spate (anvelope de iarnă):

285/35 ZR20 10.5 J x 20

Frâne

Față:

398 mm x 38 mm

Spate:

360 mm x 32 mm

Transmisie și cutie de viteze
Sistem 4RM (tracțiune integrală) și transmisie cu 7 rapoarte și dublu-ambreiaj

Sisteme de control electronic
4RM control (integrare completă a tuturor sistemelor de control: F1-Trac, E-Diff și PTU); ABS/EBD; ESC

Suspensii: SCM3

Performanțe

Viteză maximă:

335 km/h

0-100 km/h:

3.7 sec

0-200 km/h:

11 sec

100-0 km/h:

35 m

Raport greutate/putere:

2,7 kg/CP

Consum de combustibil și emisii poluante (ciclu combinat ECE + EUDC)

Consum:**

15,4 l/100 km

Emisii CO2:**

360 gr/km

*Versiunea pentru piața europeană **Cu sistem HELE

Bucuresti, 06.03.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.