Visualfest 2022
Shadow

Noul PEUGEOT 408

Un fastback dinamic și inovator, neașteptat din orice unghi l-ai privi

Noul PEUGEOT 408 este neașteptat pentru că este diferit. 408 reprezintă o premieră, atât în istoria Mărcii Peugeot, cât și pe piața auto în ansamblu. Cu noul 408, PEUGEOT demonstrează ingeniozitatea echipelor Mărcii, oferind o siluetă fastback inedită în vârful segmentului C. Modelul oferă o postură de felină și o alură unică, excelența unei inginerii axate pe eficiență și electrificare inteligentă, dar și emoțiile procurate de tehnologiile de ultimă generație dedicate plăcerii la condus și utilizării instinctive.

SEDUCȚIE. PEUGEOT 408 se remarcă în primul rând prin silueta dinamică de tip fastback și stilul inconfundabil, care sparge toate tiparele. Postura de felină este specifică modelelor Mărcii. Liniile sunt ascuțite, grila în culoarea caroseriei se îmbină perfect cu partea din față și afișează noua emblemă a mărcii PEUGEOT, reprezentată de un cap de leu. Decupajul inversat al barei de protecție spate este neașteptat și oferă profilului o dinamică inedită. Noul PEUGEOT 408 stă ferm pe roțile de mari dimensiuni cu diametrul de 720 mm. Jantele emblematice de 20 de inch prezintă un design geometric inedit. În partea din față, semnătura luminoasă în formă de colți integrează perfect modelul 408 în familia PEUGEOT, la fel ca și blocurile optice LED cu cele trei gheare din spate.

Cu o lungime de 4,69m și un ampatament lung de 2,79m, noul PEUGEOT 408 oferă un spațiu remarcabil pe rândul 2, cu un spațiu pentru picioare de 188 mm. Portbagajul este, de asemenea, generos, cu un volum de 536 litri, ce poate crește până la 1,611 litri cu scaunele spate rabatate. Noul PEUGEOT 408 are o înălțime de 1,48m, cu o siluetă fină și elegantă pentru o eficiență aerodinamică optimizată.

Peugeot 408 ecterior

EMOȚIE. PEUGEOT 408 oferă pasagerilor și conducătorul auto ultima generație de PEUGEOT i-Cockpit®, pe care îl recunoști instant grație volanului compact dedicat plăcerii la condus și unei agilități controlate.

În habitaclu, accentul este pus pe calitate și conectivitate. Cu tehnologiile de ultimă generație prezente la bord, experiența de condus devine mai intuitivă și mai plină de satisfacții.

EXCELENȚĂ. Echipate cu 6 camere video și 9 radare, sistemele de asistență la condus oferă relaxare și siguranță la volan. Dintre acestea, se remarcă:

  • Regulatorul de viteză adaptiv cu funcție Stop and Go,
  • Night Vision, care detectează animalele, pietonii sau bicicliștii de pe drum și avertizează conducătorul auto,
  • Supraveghere a unghiului mort pe distanțe lungi (75 metri),
  • Rear Traffic Alert, care avertizează conducătorul auto cu privire la un eventual pericol, atunci când vehiculul este cuplat în marșarier.

Gama de motorizări care propulsează PEUGEOT 408 include două versiuni plug-in hybrid de 180 și 225CP și o versiune pe benzină de 130CP. Cele 3 motorizări sunt asociate cu o cutie de viteze automată EAT8 cu 8 trepte. O versiune 100% electrică va urma câteva luni mai târziu.

Peugeot 408 interior

Eficiența a fost în centrul preocupărilor designerilor modelului PEUGEOT 408; aerodinamica, greutatea redusă (de la 1.396kg) și motorizările cu emisii scăzute de dioxid de carbon contribuie la un consum de energie extrem de scăzut (în curs de omologare), atât pentru versiunile plug-in hybird, cât și pentru versiunea termică de 130 CP.

Debutul comercial al Noului PEUGEOT 408 se va produce la începutul anului 2023. Modelul va fi produs mai întâi în Franța, la Mulhouse, pentru piața europeană, apoi la uzina Chengdu din China, pentru piața locală.

„Filozofia Mărcii PEUGEOT este că viața devine mai bună cu un pic de seducție. Cu aspectul său unic, silueta inovatoare de tip fastback și eleganța emancipată, noul 408 este expresia perfectă a filozofiei și inventivității mărcii PEUGEOT”, spune Linda Jackson, CEO al mărcii PEUGEOT. „Neașteptat din orice unghi l-ai privi, noul PEUGEOT 408 a fost conceput pentru iubitorii de mașini și de viață, care doresc să se elibereze de anumite convenții, în căutarea unei plăceri responsabile. Modelul întruchipează exigența tehnologică a mărcii PEUGEOT – o eficiență controlată și o experiență digitală la nivel înalt – precum și emoțiile intense oferite de plăcerea la condus instinctivă”.

1. Dorința de noutate și plăcere responsabilă: piața și clienții

Cu Noul 408, marca PEUGEOT își completează oferta pe segmentul C, alături de SUV-urile 3008 și 5008, și sedanurile 308 și break-urile 308 SW. PEUGEOT 408 se poziționează în vârful segmentului C.

Noul PEUGEOT 408 se adresează clienților aflați în căutare de noutate, care apreciază creativitatea și îndrăzneala unui model ce sparge toate tiparele și își doresc să contribuie la tranziția energetică.

PEUGEOT 408 oferă o experiență modernă la bord, pentru utilizarea de zi cu zi sau pentru deplasările mai lungi confortabile și relaxante la bord.

2. ALURA unică a unui fastback dinamic și inovator: designul

Alături de postura de felină specifică modelelor PEUGEOT, 408 primește un tratament riguros al suprafețelor, vizibil în special în partea din spate – partea din spate a pavilionului, capacul portbagajului, aripile spate se înlănțuie cu aceeași fluiditate, creând un joc de lumini.

408 primește o arhitectură exterioară specifică. Construit pe platforma multi-energie EMP2 (Efficient Modular Platform), modelul beneficiază de un ampatament lung de 2,787m, care oferă un spațiu generos pentru locurile din spate. Are o lungime de 4,69m și o lățime de 1,859m, cu oglinzile retrovizoare rabatate.

Ecartamentul este destul de lat, cu 1,599m în față și 1,604m în spate, astfel că sedanul stă ferm pe drum, cu roți de diametru mare (720mm) și jante de până la 20 inch. Deși adoptă o caroserie înălțată, PEUGEOT 408 beneficiază de un profil fin și atletic, grație unei înălțimi de doar 1,48 m.

În partea din față, capota lungă e flancată de aripile ridicate – o caracteristică a noilor modele PEUGEOT – ceea ce amplifică aspectul părții frontale și pune în valoare profilul, întrucât decupajul aripă/capotă este invizibil. Linia exterioară a capotei este, astfel, simplificată pentru a permite fixarea perfectă a pieselor de caroserie.

Tehnologia Matrix LED permite desenarea unor blocuri optice ultra-fine, care garantează în același timp un nivel înalt de performanță. Aceste blocuri optice formează limbajul de design al noului 408. Semnătura luminoasă se prelungește în jos cu două benzi LED sub formă de colți care plonjează în bara de protecție.

Grila în culoarea caroseriei semnează identitatea noului 408. Aceasta găzduiește noua emblemă a Mărcii, care ascunde senzorul numeroaselor sisteme de asistență la condus. Prizele de aer negre decorative de mari dimensiuni caracterizează tema grafică a părții frontale, accentuând vizual lățimea și robustețea modelului. Acestea înconjoară și protejează colții luminoși, unindu-se cu protecțiile negre care înconjoară caroseria și îmbunătățesc vizibilitatea semnăturii luminoase prin contrastul pe care îl creează.

Profilul Noului PEUGEOT 408 se remarcă printr-un decupaj inteligent între elementele negre și elementele vopsite, ce adaugă siluetei un plus de eleganță și de dinamism. Acesta scoate în evidență habitaclul generos și, în special designul geamului lateral, care accentuează dinamismul acestui fastback și accesibilitatea ușilor din spate.

Protecțiile laterale pentru caroserie și pasajele roților se află în prelungirea barei de protecție spate robuste de culoare neagră, care amplifică sentimentul de siguranță. Consola spate este vizual absorbită, ceea ce oferă un portbagaj de mari dimensiuni.

Jantele de 20’’ cu design geometric te surprind atunci când vehiculul este staționat și creează un efect vizual spectaculos la viteze mici. Designul lor neobișnuit se înscrie în abordarea conceptuală inedită a noului 408.

În spatele pavilionului, “urechile de pisică” direcționează fluxul de aer în jurul vehiculului pentru o aerodinamică optimizată. Acestea sunt elemente distinctive ale stilului adoptat de noul PEUGEOT 408.

Noul PEUGEOT 408 este disponibil cu 6 culori de caroserie:

  • Obsession Blue (nuanță nouă, selectată pentru a marca lansarea modelului)
  • Titanium Grey (nuanță nouă)
  • Artense Grey (doar pentru nivelul de echipare Allure)
  • Elixir Red
  • Pearl White
  • Black Perla Nera.

3. EMOȚIA experienței de condus: PEUGEOT i-Cockpit®.

La interior, PEUGEOT i-Cockpit® reprezintă unul dintre atuurile mărcii PEUGEOT. Timp de un deceniu, acesta a fost îmbunătățit și modernizat cu fiecare nouă generație. PEUGEOT i-Cockpit® stabilește noi standarde în materie de ergonomie, calitate, spirit practic și tehnologie, cu un nou sistem de infotainment, PEUGEOT i-Connect®.

Volanul compact, o componentă centrală a sistemului PEUGEOT i-Cockpit® oferă plăcere la condus, agilitate și o precizie a mișcărilor unice. Acesta este ergonomic și încălzit (opțional) și regrupează comenzile sistemului multimedia (radio, telefon) și ale unor sisteme de asistență la condus.

Situat la nivelul privirii, deasupra volanului, noul instrumentar de bord digital integrează un ecran digital de 10-inch. Pe nivelul de echipare GT, instrumentarul de bord este 3D. În totalitate configurabil și personalizabil, acesta oferă mai multe moduri de afișare (Navigație Conectată TomTom, Radio/Media, Sisteme de asistență la condus, Flux de energie etc.) care pot fi modificate direct din panoul de control.

Construcția planșei de bord a noului PEUGEOT 408 se bazează pe arhitectura “high vent” ce plasează gurile de ventilație la nivelul capului pasagerilor, într-o poziție optimă pentru confortul lor termic.

Această arhitectură favorizează un ecran tactil central de 10 inch, situat puțin mai jos decât instrumentarul de bord digital pentru a fi la îndemâna șoferului. Sistemul include comenzi virtuale “i-toggles” în totalitate configurabile. Amplasate sub ecranul central, acestea asigură o estetică și un nivel tehnologic unice în segment. Fiecare i-toggle oferă acces direct la principalele funcții ale mașinii: aer condiționat, telefon, radio sau aplicații mobile, care pot fi configurate la alegerea utilizatorului.

În ceea ce privește procesul de dezvoltare a habitaclului, unul dintre principalele obiective ale echipei de Design Interior a mărcii PEUGEOT a fost echilibrarea spațiului dintre cei doi ocupanții ai rândului din față.

PEUGEOT i-Cockpit® este fidel principiului ecranului central “orientat spre conducătorul auto”, care optimizează ergonomia condusului și încurajează utilizarea lui de către pasageri.

Același principiu se aplică și în cazul consolei centrale, deschisă în mod deliberat către pasager. Aceasta regrupează toate comenzile dinamice ale mașinii.

Conducătorul auto poate alege între diferitele moduri de condus oferite de cutia de viteze automată cu 8 rapoarte cu o singură atingere:

  • Reverse (R) pentru a cupla în marșarier,
  • Neutral (N) pentru a trece vehiculul în punctul mort,
  • Drive (D) inițiază selectarea automată a celor 8 rapoarte în funcție de viteză, stilul de condus, profilul drumului și sarcina vehiculului.

Două butoane completează aceste funcții:

  • Parking (P), pune cutia de viteze în poziția parcare,
  • Pentru motorizările plug-in hybird, butonul Brake (B) activează frânarea regenerativă. Pe versiunile cu motor pe benzină, acesta este înlocuit de un buton manual (M), care permite selectarea manuală a vitezei utilizând padelele amplasate în spatele volanului.

În plus, consola găzduiește selectorul modului de condus, care permite conducătorului auto să selecteze diferitele moduri (Electric, Hybrid, Eco, Normal și Sport), în funcție de motorizare.

4. EXCELENȚĂ conectată: sistemul PEUGEOT i-Connect Advanced

Noul PEUGEOT 408 oferă o experiență conectată la nivel înalt. Noul sistem de infotainment ergonomic oferă tot ce e mai bun din universul smartphone-ului și lumea automobilismului, în funcție de dorințele și nevoile fiecărui pasager. Conducătorul poate să definească și să salveze preferințele sale în materie de afișaj, ambianță și setări. Sistemul poate memora până la 8 profiluri.

Funcția de partajare a ecranului, care conectează smartphone-ul la sistemul de infotainment al mașinii este acum wireless și pot fi conectate în același timp 2 telefoane, în Bluetooth. Patru porturi USB-C completează dispozitivul conectat care echipează PEUEGOT 408.

Ecranul central de 10 inch de înaltă definiție, în totalitate personalizabil, prezintă ferestre multiple cu “widget-uri” sau comenzi rapide, ușor de utilizat. Clienții pot accesa cu ușurință diferitele meniuri glisând la stânga, la dreapta, în sus, în jos pentru notificări sau apăsând cu 3 degete pentru a vizualiza lista cu aplicații.

O scurtă apăsare a butonului tactil “Home”, afișează meniul principal, ca în cazul unui smartphone.

În partea de sus a ecranului sunt afișate informații privind temperatura exterioară, aerul condiționat, date de conectivitate, notificări, precum și ora.

PEUGEOT i-Connect Advanced oferă o experiență tehnologică completă. Acesta este echipat cu navigație conectată TomTom, performantă și eficientă. Pentru o lizibilitate optimă, harta este afișată pe întregul ecran de 10 inch, iar actualizările sunt efectuate “over the air”, adică datele sunt transmise direct prin rețeaua de telecomunicații.

Comanda “OK PEUGEOT” cu recunoaștere vocală în limbaj natural poate fi utilizată în viața de zi cu zi pentru un plus de siguranță și ușurință în utilizare și oferă acces la funcțiile de infotainment.

Sistemul include documentație de bord și tutoriale pentru a oferi indicații privind utilizarea corectă și a răspunde la întrebările utilizatorilor.

5. EXCELENȚA și Eficiența, un MUST HAVE: caroserie și motorizări

Eficiența a ghidat întregul proces de proiectare și dezvoltare a noului 408, cu obiectivul de a reduce consumul de combustibil și emisiile de CO₂.

O atenție deosebită a fost acordată aerodinamicii noului PEUGEOT 408 pentru a îmbunătăți echilibrul de energie. Bara de protecție, capacul portbagajului, difuzorul, montanții de caroserie, oglinzile retrovizoare, ecranele fără carcasă, toate piesele de caroserie au fost optimizate grație unei colaborări strânse între designerii și inginerii mărcii PEUGEOT – o colaborarea ce reflectă disciplina abordată de echipele PEUGEOT la dezvoltarea Hypercarului 9X8. Designul roților permite o eficiență aerodinamică optimizată și contribuie în mod semnificativ la performanța generală a mașinii.

Rigiditatea caroseriei este optimizată prin lipirea elementelor structurale, pentru a îmbunătăți confortul la vibrare. Plăcerea la condus face parte din ADN-ul noului PEUGEOT 408, cu o ținută de drum exemplară, un confort la condus la cel mai înalt nivel, o plăcere la condus excelentă și o perfectă manevrabilitate în oraș, grației razei de bracare de 11,18 m.

Anvelopele noului PEUGEOT 408 au dimensiuni cuprinse între 17 și 20 inch. Roțile sunt din Clasa A, pentru a îmbunătăți eficiența prin reducerea rezistenței la rulare, fără a compromite exigențele Mărcii în ceea ce privește comportamentul rutier de referință.

Noul PEUGEOT 408 este disponibil cu două motorizări plug-in hybrid:

  • PLUG-IN HYBRID 225 e-EAT8: 2 roți motrice / asocierea între un motor PureTech pe benzină de 180 CP (132 kW) și un motor electric de 81 kW cuplat la cutia de viteze e-EAT8 / în curs de omologare.
  • PLUG-IN HYBRID 180 e-EAT8: 2 roți motrice / asocierea între un motor PureTech pe benzină de 150 CP (110 kW) și un motor electric de 81 kW cuplat la cutia de viteze e-EAT8 / în curs de omologare.

Bateria litiu-ion are o capacitate de 12.4 kWh și o putere de 102kW, pe ambele versiuni plug-in hybird. Sunt disponibile două tipuri de încărcătoare de bord, care răspund tuturor tipurilor de utilizări și tuturor soluțiilor de încărcare ale clienților, un încărcător monofazat de 3.7 kW (dotare standard) și un încărcător monofazat opțional de 7.4 kW.

Timpii de încărcare estimați sunt următorii:

  • de la un Wall Box (32) de 7.4 kW: încărcare completă în 1h55 cu încărcătorul de bord monofazat de 7.4 kW,
  • de la o priză de mare putere (16A): încărcare completă în 3h50 cu încărcătorul de bord monofazat de 3.7kW,
  • de la o priză standard (8A): încărcare completă în 7h05 cu încărcătorul de bord monofazat de 3.7kW.

Noul PEUGEOT 408 este disponibil, de asemenea, cu o motorizare termică: motorul PureTech pe benzină de 1,2 litri cu 3 cilindri (130 CP) ce respectă standardul Euro 6.4 și este asociat cu cutia automată EAT8 cu 8 trepte și sistemul Start&Stop, în curs de omologare conform procedurii WLTP (Worldwide harmonized Light vehicules Test Procedures).

Toate motorizările noului PEUGEOT 408 sunt echipate cu o cutie de viteze automată cu 8 trepte, o garanție a relaxării și eficienței la volan.

Nu este disponibilă nicio versiune diesel, dar un model 100% electric va fi lansat ulterior.

6. EXCELENȚĂ tehnologică: sisteme de asistență la condus

La bordul noului PEUGEOT 408 se regăsește o gamă completă de sisteme de asistență la condus de ultimă generație, alimentate de informațiile colectate de 6 camere video și 9 radare, pentru manevre și călătorii mai sigure și mai relaxante. Unele sisteme sunt specifice segmentelor superioare:

  • Adaptive Cruise Control cu funcție Stop and Go, cu setarea distanței față de vehiculul din față.
  • Frânare automată de urgență cu avertizare privind riscul de coliziune: detectează pietonii și bicicliștii, pe timp de zi și pe timp de noapte, la viteze cuprinse între 7 km/h și140 km/h, în funcție de versiune.
  • Avertizare activă la depășirea involuntară a benzii de rulare, cu corectarea traiectoriei.
  • Alertă Atenție Șofer, care monitorizează starea de oboseală a șoferului după o perioadă lungă de timp petrecută la volan și la viteze de peste 65 km/h, prin analizarea mișcărilor volanului,
  • Recunoaștere avansată a semnelor de circulație și afișarea acestora pe instrumentarul de bord digital (Stop, Sens Unic, Depășirea interzisă etc.),
  • Sistemul Night Vision, care detectează prezența pietonilor sau a animalelor pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă. Sistemul acționează în afara razei de acțiune a luminilor de drum. Imaginile în infraroșu sunt afișate pe instrumentarul de bord digital, în câmpul de viziune al șoferului.
  • Sistem de supraveghere a unghiului mort pe distanțe lungi (75 metri),
  • Alertă pentru trafic spate: sistemul avertizează șoferul cu privire la pericolele aflate în apropiere, atunci când acesta cuplează în marșarier.
  • Cameră video de marșarier de înaltă definiție cu unghi de 180° cu duză de curățare integrată.
  • Asistență la parcare 360° cu 4 camere video de înaltă definiție (față, spate și laterale),
  • Reglarea unghiului oglinzii exterioare la cuplarea în marșarier.
  • Blocuri optice Matrix LED pentru utilizarea optimizată a puterii fazei lungi, fără a orbi vehiculele din față sau care se apropie.
  • Comutare automată a fazei de drum.

Pachetul Drive Assist 2.0 (disponibil ulterior) reprezintă un nou pas către rularea semiautonomă. Pachetul este format din regulatorul de viteză adaptiv cu funcție Stop and Go (cutie de viteze automată EAT8) și sistemul de asistență la menținerea benzii de circulație și oferă 2 funcții noi:

  • schimbarea semi-automată a benzii de rulare, la viteze cuprinse între 70 km/h și 180 km/h.
  • recomandări anticipate privind viteza, în funcție de indicatoarele de limită de viteză.

Alte echipamente sunt disponibile pentru a facilita utilizarea de zi cu zi a noului PEUGEOT 408:

  • Acces și pornire mâini libere Proximity,
  • Acces cu mâinile ocupate, grație capacului de portbagaj motorizat,
  • Parbriz încălzit în totalitate degivrabil și volan încălzit
  • Alarmă perimetrică, volumetrică și anti-ridicare,
  • Frână de parcare electrică pe toate versiunile,
  • Plafon cu deschidere, echipat cu storuri.

Noul PEUGEOT 408 este echipat cu sistem de asistență e-call:

  • Apel de urgență E-call+ cu informații privind numărul de pasageri și localizare, inclusiv direcția vehiculului pe banda de circulație.

7. EMOȚIILE de lungă durată ale unei călătorii liniștite: stare de bine la bord

Plasat în vârful segmentului-C, noul PEUGEOT 408 oferă o gamă largă de echipamente concepute pentru a te bucura din plin de plăcerea călătoriilor și a mobilității.

Scaunele față poartă semnătura AGR (Aktion für Gesunder Rücken), etichetă care recompensează ergonomia și amplitudinea reglajelor scaunelor față. Acestea pot fi echipate cu reglaje electrice cu 10 căi, cu 2 posibilități de memorare pentru conducătorul auto și 6 căi pentru pasager, precum și cu sistem de masaj pneumatic în 8 puncte cu 5 programe diferite și cu încălzire.

Designul scaunelor a fost gândit pentru a pune în valoare calitatea materialelor selectate pentru habitaclu: mesh tehnic, alcantara, piele embosată și piele nappa colorată. Pe versiunile GT, scaunele prezintă inserții de culoare Adamite, prezentă și pe planșa de bord, panourile ușilor și consolă.

Între scaunele față, consola centrală se extinde cu o zonă pentru încărcarea wireless a smartphone-ului. Restul consolei este dedicat în totalitate spațiilor de depozitare, foarte practice, cu o cotieră, două porturi USB de tip C (încărcare/date), 2 suporturi de pahar de mari dimensiuni și diverse spații de depozitare care oferă în total până la 33 litri.

Spațiul din spate este generos, grație ampatamentului lung de 2,787 m, care face din noul 408 cel mai spațios PEUGEOT pentru pasagerii din spate, aceștia beneficiind de un spațiu pentru genunchi de 188 mm. Zona picioarelor oferă suficient spațiu pentru ca pasagerii să își poată întinde picioarele sub scaunele de pe rândul 1 și să se bucure de o libertate maximă de mișcare. Designul scaunelor, precum și unghiul șezutului sunt concepute pentru a oferi pasagerilor posibilitatea de a profita la maximum de spațiul oferit, pentru un confort optim pe perioada deplasărilor.

Începând cu nivelul de echipare Allure, noul Peugeot 408 oferă 2 porturi USB tip C în partea din spate a consolei centrale.

Noul PEUGEOT 408 oferă în dotare standard o banchetă rabatabilă fracționat (60/40) echipată cu trapă de ski. Pe versiunile GT, cele două secțiuni pot fi rabatate instant prin intermediul celor 2 comenzi ce pot fi accesate cu ușurință din portbagaj.

Noul 408 oferă un volum spațios al portbagajului. Cu scaunele spate rabatate, capacitatea de încărcare crește de la 536 la 1,611 litri (inclusiv un spațiu de depozitare de 36 litri sub covorașul portbagajului, pentru versiunile echipate cu motorizare termică). Cu bancheta spate rabatată, noul 408 poate fi încărcat cu obiecte având o lungime de 1,89 metri.

Pentru o utilizare de zi cu zi practică, zona portbagajului este echipată cu o priză de 12V situată în partea dreaptă a portbagajului, iluminat LED, plasă și curele de depozitare și cârlige pentru sacoșe.

Capacului portbagajului este motorizat, pentru a facilita accesul cu mâinile ocupate. Acesta se deschide automat:

  • Prin simpla trecere a piciorului pe sub bara de protecție,
  • Prin apăsarea butonului de pe cheia telecomenzii,
  • Prin apăsarea comenzii externe a hayonului,
  • Prin acționarea butonului push de pe planșa de bord.

În habitaclul noului 408, iluminatul ambiental cu LED (8 culori la alegere) localizat în spatele ecranului central difuzează o lumină blândă și participă la ambianța sofisticată a habitaclului. Aceeași lumină se extinde până la portierele ușilor cu spumă, îmbrăcate în Alcantara® sau din piese de aluminiu trase adânc, în funcție de nivelul de echipare.

Temperatura și confortul acustic al noului PEUGEOT 408 sunt optimizate grație tehnologiilor utilizate pentru designul și proiectarea geamurilor:

  • Parbrizul este în totalitate încălzit (opțională)
  • Grosimea geamurilor față și spate a fost crescută (3,85 mm)
  • În partea din față, geamurile laterale sunt laminate (începând cu nivelul de echipare Allure Pack) pentru o mai bună izolare acustică și un plus de siguranță (3,96 mm).

Sistemul de climatizare contribuie, de asemenea, la confortul termic al ocupanților. Pasagerii de pe rândul 2 beneficiază de guri de ventilație amplasate în partea din spate a consolei centrale.

Noul PEUGEOT 408 este echipat cu sistem AQS (Air Quality System) ce monitorizează constant calitatea aerului care intră în habitaclu și poate activa automat reciclarea aerului. Începând cu nivelul de echipare GT, noul Peugeot 408 beneficiază de Clean Cabin, un sistem de tratare a aerului care filtrează gazele și particulele poluante. Calitatea aerului este afișată pe ecranul tactil central.

Pentru confortul sonor al pasagerilor, noul 408 este echipat cu sistemul de sunet Hi-Fi FOCAL® Premium, dezvoltat în parteneriat cu Focal, brand franțuzesc specializat în echipamente audio.

Sistemul Hi-Fi Premium FOCAL® este compus din 10 difuzoare cu tehnologii exclusive brevetate:

  • 4 tweetere TNF cu dom din aluminiu,
  • 4 woofere cu membrană din Polyglass și suspensie TMD (Tuned Mass Damper) de 165mm,
  • 1 speaker central din Polyglass,
  • 1 subwoofer ovoid cu tehnologie triplă bobină Power Flower™.

Acestea sunt asociate cu un nou amplificator cu 12 canale de 690 W (tehnologie de clasă D) completat de procesarea audio digitală ARKAMYS.

Echipele mărcilor Peugeot și Focal au găsit locații personalizate pentru toate difuzoarele, astfel încât toți pasagerii să se bucure de o imersiune sonoră de excepție. La bord, scena sonoră este stabilă și pură, vocile sunt clare și detaliate și basul este puternic și profund.

Leave a Reply

Your email address will not be published.