Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noul BMW Z4 sDrive35is – 340 cp pentru un performer de top

Noul BMW Z4 a stabilit noi referinţe de design în segmentul special al roadsterelor, prin combinarea proporţiilor clasice cu sportivitatea modernă. Noua versiune sDrive35is a sporit puterea maximă a propulsorului de 3,0 litri la 250 kW/340 CP. Vârful curbei de cuplu este de 450 Nm, dar care mai poate înregistra un salt, până la 500 Nm, prin funcţia Overboost. În combinaţie cu transmisia automată Sport cu şapte trepte,  se asigură o acceleraţie până la 100 km/h în numai 4,8 secunde. Acesta este asigurat atât de motorul cu şase cilindri în linie, cu tehnologie BMW Twin Turbo şi High Precision Injection, cât şi de transmisia automată BMW Sport cu şapte trepte, cu dublu ambreiaj şi pachet M Sport ce include suspensie M reglabilă, de asemenea disponibilă în dotare standard.

Cu  9,0 l/100 km şi 210 g/km în ciclul de testare EU, consumul de combustibil şi emisiile CO2 sunt la acelaşi nivel ca în cazul modelului BMW Z4 sDrive35i cu transmisie automată Sport. BMW Z4 sDrive35is va avea premiera mondială la ediţia 2010 a Salonului Auto Internaţional (NAIAS) de la Detroit. Şi o dată cu lansarea pe piaţă din Români a acestui roadster superperformant în primăvara  lui 2010, pachetul M Sport va fi introdus la toate versiunile viitoare ale gamei BMW Z4.

Mai mult nerv, mai mult cuplu, mai multă plăcere de a conduce.
Motorul cu şase cilindri în linie, bi-turbo, ce echipează BMW Z4 sDrive35i este caracterizat de un răspuns imediată şi spontan, de performanţele fascinante indiferent de turaţie şi o eficienţă fără precedent în acest segment.

Combinaţia dintre tehnologia BMW Twin Turbo şi High Precision Injection oferă un nivel al performanţelor specific motoarelor atmosferice cu un număr mai mare de cilindri şi o capacitate mai mare, prezentând beneficiu unei mase scăzute şi al unui consum mai mic de combustibil.

Motorul cu BMW Twin Turbo utilizează două turbocompresoare mici care, prin inerţia redusă, intră în funcţiune încă de la turaţii reduse ale propulsorului. Fiecare turbină funcţionează în legătură cu trei cilindri. Cuplul maxim la 450 Nm este atins deja încă de la 1.400 rpm şi este menţinut constant până la 4.500 rpm. Puterea maximă de 250 kW/340 CP este furnizată la 5.800 rpm. Acestea sunt caracteristici de performanţă care definesc comportamentul sportive al propulsoarelor V8 şi care acum sunt obţinute împreună cu un consum semnificativ mai mic.

Funcţie Overboost pentru o accelerare deosebit de dinamică.
Gestiunea modificată a motorului de la BMW Z4 sDrive35is permite şi utilizarea unei funcţii Overboost care aduce un plus de cuplu, de 50 Nm. Astfel, vârful curbei de cuplu ajunge la 500 Newton-metri, ceea ce conferă automobilului o acceleraţie deosebit de rapidă. BMW Z4 sDrive35is realizează sprintul de la 0 la 100 km/h în numai 4,8 secunde. Conform politicii promovate de BMW Group, viteza maximă a modelului BMW Z4 sDrive35is este limitată electronic la 250 km/h.

High Precision Injection: calea eficientă spre performanţe superioare.
Cu o constanţă de apreciat, plusul de performanţă se reflectă pe toată plaja de turaţii. Dar aceasta nu înseamnă şi o creştere a consumului de combustibil sau a nivelului emisiilor. Cu o medie a consumului de 9,0 litri/100 kilometri şi emisii CO2 de 210 grame per kilometru în ciclul de testare EU, noul model de top oferă aceleaşi date sub acest aspect ca şi BMW Z4 sDrive35i cu transmisie automată Sport.

Acest echilibru neobişnuit de bun al performanţelor şi consumului rezultă din designul motorului cu şase cilindri, care combină tehnologia BMW Twin Turbo cu High Precision Injection. Piezoinjectoarele poziţionate în chiulasă, între supape şi astfel foarte aproape de bujie, asigură un dozaj exact al combustibilului şi un proces curat de combustie. Un alt avantaj al injecţiei directe pe benzină de înaltă presiune  (200 bar) este efectul de răcire care permite compresie mai mare a amestecului şi care face procesul de combustie mai eficient.

Turbocompresoarele ajută şi ele la reducerea consumului de combustibil. Turbinele sunt realizate dintr-un oţel special ce rezistă la temperaturi ridicate, de până la 1.000°C, şi astfel nu mai este necesară o infuzie suplimentară de combustibil pentru efectul de răcire. Mai ales la sarcină completă, acestea asigură un avantaj substanţial în ceea ce priveşte consumul.

Alte tehnologii din strategia BMW EfficientDynamics care sunt oferite în dotarea standard sunt recuperarea energiei frânelor (Brake Energy Regeneration), EPS Electric Power Steering (servodirecţie asistată electric) şi controlul inteligent al unităţilor auxiliare electrice (ex. pompa de apă).

Sunet caracteristic al motorului, acompaniat de fluxul dinamic de putere.
Propulsorul cu şase cilindri dispune de caracteristici speciale ale blocului motor, pentru a oferi rezistenţă şi rigiditate sporite. Sistemul de evacuare de la BMW Z4 sDrive35is a fost dezvoltat special pentru acest model, sunetul potrivit oferind automobilului o amprentă sonoră deosebită, care să marcheze plusul de putere. Nota specifică BMW Z4 sDrive35is este asigurată de flapsurile speciale de sunet. Răspunsul acustic creşte în putere o dată cu creşterea de turaţii, fără ca tonalitatea motorului să devină deranjantă. Experienţa sonoră este caracterizată de o detonare deosebit de profundă cu accent pe gama frecvenţelor joase.

Transmisie automată Sport cu şapte trepte cu program electronic de control dedicat şi cu volantă dublă optimizată.
Cutia de viteze automată Sport cu şapte trepte, cu dublu ambreiaj, aflată în echiparea standard BMW Z4 sDrive35is, oferă tot ce poate fi mai bun ca dinamică şi eficienţă. Un punct de interes în acest caz este volanta dublă, concepută în special pentru o sporire a puterii şi a performanţelor şi care gestionează cuplul mai mare, de până la 500 Newton-metri, fără nici un fel de probleme.

Transmisia automată Sport cu şapte trepte, cu dublu ambreiaj, schimbă vitezele fără nici cea mai mică întrerupere a cuplului sau a puterii motorului, atât în regimul automat, cât şi în cel manual. Schimbarea rapidă a treptelor de viteză  asigură o acceleraţie constantă şi contribuie la reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor.

Programul electronic de control al transmisiei automate Sport a fost creat special pentru puterea şi performanţele superioare ale motorului. În special la schimbarea manuală a treptelor, în combinaţie cu modurile SPORT şi SPORT+ ale Dynamic Driving Control (Control Dinamic al Condusului), transmisia oferă o experienţă deosebit de dinamică. Transmisia automată Sport dispune şi de funcţia Launch Control pentru performanţe maxime atunci când se accelerează cu start de pe loc.

Disponibile standard la BMW Z4 sDrive35is: pachetul M Sport şi suspensia reglabilă M (Adaptive M Suspnesion).
BMW Z4 sDrive35is dispune, în echiparea standard, de pachetul M Sport ce include pachetul aerodinamic M şi suspensia reglabilă M, cu amortizoare controlate electronic pentru o agilitate şi mai mare, însă fără concesii în ceea ce priveşte confortul. Pachetul M Sport subliniază caracterul dinamic al automobilului prin designul exterior, aerodinamica optimizată şi interiorul personalizat.  Disponibile în echiparea standard, jantele speciale de 18 ţoli, din aliaj uşor, cu design cu cinci spiţe, combinate cu pneuri de dimensiuni diferite la roţile faţă şi la cele spate, completează caracterul sportiv al noului BMW Z4 sDrive35is.

Suspensia reglabilă M coboară întregul automobil cu 10 milimetri asigură un comportament şi mai bun în viraje, mulţumită amortizoarelor cu reglaj dinamic permanent, atât pentru faza de compresie, cât şi pe detentă. Unitatea centrală de control, care procesează datele furnizate de la senzorii DSC, reglează cele patru amortizoare independent şi permite suspensiei să reacţioneze foarte rapid chiar şi la cea mai mică schimbare a stilului de condus sau a condiţiilor de carosabil. Rigiditatea amortizoarelor este reglată prin supapele exterioare care controlează fluxul de lichid de amortizare. Timpul de reacţie al sistemului este deosebit de scurt, amortizoarele asigură un răspuns imediat la orice denivelare a şoselei.

Servodirecţia de la BMW Z4 sDrive35is prezintă un program de control cu accent pe sportivitate şi un răspuns clar, prin dozarea asistării puterii oferită de un motor electric. Aceasta permite abordarea virajelor cu o precizie deosebită la orice turaţie a motorului.

Pachetul M Sport este disponibil, ca opţiune, la alte modele ale gamei şi standard pentru BMW Z4 sDrive35is. Caracteristicile exterioare şi interioare ale pachetului M Sport sporesc potenţialul sportiv al automobilului şi întăresc linia dinamică a automobilului atât la interior, cât şi la exterior.

Până la lansarea noului vârf al gamei, pachetul M Sport va deveni disponibil ca dotare opţională şi la alte versiuni ale acestui roadster unic de la BMW. Singura diferenţă este că în loc de jantele exclusive pentru BMW Z4 sDrive35is, celelalte modele vin echipate cu jante M de 18 ţoli, din aliaj uşor, la pachetul M Sport.

Elemente în finisare aluminiu mat pentru spoilerul faţă marchează distinctiv noul BMW Z4 sDrive35is. Bara spate vine cu terminaţii special accentuate pe ţevile de eşapament, precum şi cu un difuzor în două piese creat special pentru BMW Z4 sDrive35is, finisat în partea de sus în nuanţa caroseriei şi de culoare neagră în partea inferioară. Pachetul aerodinamic M, inclus în pachetul opţional M Sport la celelalte versiuni ale modelului Z4 Roadster, dispune şi el de o inserţie în bar spate, finisată în nuanţă antracit metalizat.

În interiorul modelului BMW Z4 sDrive35is, se remarcă prin volanul M îmbrăcat în piele, cu clapete de schimbare a vitezelor sau scaune sport. Panoul de instrumente are cadranele ceasurilor de culoare gri şi prezintă sigla "sDrive35is" inserată în bord.

Alte caracteristici din interiorul BMW Z4 sDrive35is sunt tapiţeria plafonului în nuanţă antracit specifică pentru BMW Individual, benzi M, covoraşe cu sigla "sDrive35is", precum şi echipare interioară M în nuanţă aluminiu carbon.

Pachetul M Sport al celorlalte versiuni Z4 Roadster include levier M pentru schimbătorul de viteze îmbrăcat în piele la modelele cu transmisie manuală. În acelaşi timp, gama de tapiţerii de piele a fost extinsă cu o variantă coloristică prin care se va marca lansarea noului BMW Z4 sDrive35is. Atât vârful de gamă, cât şi celelalte versiuni Z4 Roadster sunt disponibile cu tapiţerie de piele Kansas Walnut. BMW Z4 sDrive35is va avea o paletă de şase nuanţe de culoare pentru caroserie. Pe lângă Alpine White şi culorile metalizare Titanium Silver, Sapphire Black, Space Grey şi Deep Sea Blue, Z4 Roadster va fi disponibil în premieră şi ca Melbourne Red metalizat. Indiferent de culoarea aleasă, oglinzile retrovizoare de la BMW Z4 sDrive35is vor fi întotdeauna de nuanţă Oxide Silver. O altă caracteristică optică la vârful gamei va fi inscripţionarea "sDrive35is" prezentă pe aripile faţă.

Bucuresti, 13.12.2009

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.