Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noul BMW Z4 pe scurt

• Relansarea celui mai de succes roadster BMW într-un stil modern şi autentic. Noul BMW Z4 oferă o experinţă unică a condusului, ce combină eleganţa cu o sportivitate supremă.

• Primul roadster BMW cu un hardtop retractabil. Noul model este succesor atât pentru versiunea BMW Z4 Roadster, cât şi pentru cea BMW Z4 Coupé.
• Noul BMW Z4 cu o capotă faţă deosebit de lungă, pasaje largi ale roţilor, ampatament lung şi console scurte. Aspectul inconfundabil cu o parte frontală prelungită, o linie frapantă a umerilor şi un spate ce accentuează lăţimea evidentă a maşinii. Capota compartimentului de bagaje extinsă în spatele pasajelor roţilor, grila largă în stilul BMW, clapete de reglare a fluxului de aer la prizele laterale, montanţi A de culoare neagră, acoperiş conturat şi stopuri cu tehnologie inovatoare a luminilor stabilesc puncte de atracţie.

• Hardtop-ul din două piese, retractabil electrohidraulic, în construcţie cu carcasă din aluminiu. Hardtop-ul se deschide şi se închide complet automat în fiecare caz în numai 20 de secunde, elementele acoperişului urmând a fi înmagazinate în compartimentul special pentru a oferi maşinii un design al spatelui care reflectă proporţiile tradiţionale ale unui roadster, precum şi un compartiment al bagajelor de mari dimensiuni al cărui volum variază între 180 şi 310 litri. Capitonajul interior de foarte bună calitate, cu finisaj în culori deosebit de deschise, precum şi geamurile de mari dimensiuni ce includ lunetă încălzită asigură o ambianţă exclusivistă şi o vizibilitte generală mult îmbunătăţită.

• Confortul în timpul condusului şi sentimentul de spaţiu în noul BMW Z4 ating un standard unic în acest segment. Spaţiul pentru cap şi coate, precum şi gradul de confort la intrarea în maşină au fost sporite semnificativ faţă de generaţia anterioară. Poziţia coborâtă a celui de la volan, aproape de axul spate, garantează o experienaţă a condusului tipică pentru un model BMW roadster. Materialele de foarte bună calitate, finisajele de înaltă clasă şi designul orientat spre şofer al panoului de instrumente şi al consolei centrale garantează o experienţă emoţională a condusului într-o ambianţă deosebit de rafinată.

• Gamă largă de opţiuni de stocare din interiorul compartimentului pasagerului, inclusiv un compartiment de depozitare în spatele scaunelor. Pachetul opţional de stocare şi cel de încărcare, inclusiv un sac de transport pentru obiectele voluminoase cum ar fi schiurile sau sacul de golf, asigură o şi mai mare versatilitate.

• Prima utilizare a sistemului de control BMW iDrive la un model BMW roadster. În combinaţie cu sistemul opţional de navigaţie Professional, noua generaţie BMW iDrive cuprinde un controller optimizat din punct de vedere ergonomic pentru selecţia şi controlul funcţiilor prin răsucirea, apăsarea sau bascularea controllerului, butoane de funcţie pe controller pentru intrare directă în meniu, butoane preferenţiale programabile liber pentru o operare mult mai uşoară, precum şi un afişaj rabatabil, cu ecran de 8,8 ţoli, cu prezentare grafică de înaltă rezoluţie şi structură a meniului optimizată. Sistem de navigaţie evoluat cu o gamă mai largă a funcţiilor în introducerea destinaţiilor, planificarea călătoriilor şi prezentarea hărţilor. Sistem audio opţional cu memorie pe hard disc.

• Lansarea noului BMW Z4 cu o gamă de trei motoare cu şase cilindri dispuşi în linie, cu puteri cuprinse între 150 kW/204 cp şi 225 kW/306 cp. Toate versiunile oferă o combinaţie optimă între acceleraţie şi economia de combustibil în respectivele clase. BMW EfficientDynamics disponibilă standard, cu elemente specifice create pentru fiecare model în parte: gestiune variabilă a supapelor VALVETRONIC, respectiv tehnologie High Precision Injection (injecţie de mare precizie) pentru injecţie directă pe benzină, regenerare a energiei frânelor, gestiune comandată inteligent a unităţilor auxiliare electrice, indicator al punctului de schimbare a vitezelor, carter complet din aluminiu sau, după caz, din aliaj de magneziu şi aluminiu, aerodinamică optimizată, tehnologie de construcţie cu materiale ultrauşoare, pneuri cu rezistenţă redusă la rulare. Toate variantele de motorizare îndeplinesc viitoarele standarde EU5 cu privire la emisii (taxa de înmatriculare 0 pentru România).

• Transmisie sport automată, cu şapte trepte, cu dublu ambreiaj ca opţiune pentru BMW Z4 sDrive35i. Schimbare a vitezelor fără nici cea mai mică întrerupere a tracţiunii, transmisia oferă o combinaţie unică a confortului suplimentar al unei transmisii automate BMW cu dinamismul şi performaneţele maxime. Acceleraţia şi economia de combustibil îmbunătăţite încă o dată faţă de cutiile de viteze manuale. Transmisie automată cu şase trepte cu dinamică optimizată a schimbărilor, conexiune directă cu motorul, disponibile ca opţiune pentru BMW Z4 sDrive30i şi BMW Z4 sDrive23i. Toate transmisiie sport automate cu clapete de schimbare a vitezelor dispuse pe volan.

• Dinamică remarcabilă graţie distribuţie armonioase a maselor, tracţiune pe puntea spate, suspensie din aluminiu cu dublă legătură pentru puntea faţă şi suspensia spate ghidată central. Servodirecţie electromecanică, frâne de înaltă performanţă, ultima generaţie de DSC Dynamic Stability Control (Control Dinamic al Stabilităţii). Dynamic Drive Control, disponibil standard, permite conducătorului să regleze maşina în trei etape la simpla atingere a unui buton. Dynamic Driving Control acţioneza asupra raspunsului acceleraţiei, a managementului motorului, a răspunsului DSC, a hărţii de control a servodirecţiei, a schimbării dinamice a vitezelor pentru transmisia automată sport şi, la versiunile echipate cu suspensia opţională Adaptive M, asupra reglajului electronic al amortizoarelor.

• Concept extins de siguranţă cu structuri ale caroseriei deosebit de rigide, căi definite de încărcare, utilizare a oţelului în aliaje speciale şi a elementelor speciale de deformare, airbaguri pentu cap/torace integrate în faţă şi în lateralul spătarelor scaunelor, centuri de siguranţă cu trei puncte de prindere cu o nouă tehnologie de tensionare a centurilor, montanţi A ranforsaţi foarte mult şi bare antirăsturnare în spatele tetierelor, pneuri runflat şi indicator de presiune în anvelope standard, faruri duble cu tehnologie bixenon, de asemenea ca echipare standard.

• Motoare:
BMW Z4 sDrive35i: motor pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, cu Twin Turbo şi injecţie directă pe benzină (High Precision Injection). Capacitate: 2.979 cmc, putere maximă: 225 kW/306 cp la 5.800 rpm, cuplu maxim: 400 Nm între 1.300 şi 5.000 rpm. Acceleraţie [0-100 km/h]: 5,2 secunde (transmisie sport automată cu şapte trepte, cu dublu ambreiaj: 5,1 secunde). Viteză maximă: 250 km/h. Consum mediu de combustibil conform standardelor EU: 9,4 l (9,0 l)/100 km. Emisii CO2 conform standardelor EU: 219 g (210 g)/km.
• BMW Z4 sDrive30i: motor pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, cu carter din aliaj de magneziu şi aluminiu, VALVETRONIC şi dublu VANOS. Capacitate: 2.996 cmc, putere: 190 kW/258 cp la 6.600 rpm, cuplu maxim: 310 Nm la 2.750 rpm. Acceleraţie [0-100 km/h]: 5,8 secunde (transmisie sport automată: 6,1 secunde). Viteză maximă: 250 km/h. Consum mediu de combustibil conform standardelor EU: 8,5 l (8,3 l)/100 km. Emisii CO2 conform standardelor EU: 199 g (195 g)/km.
• BMW Z4 sDrive23i: motor pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, cu carter din aliaj de magneziu şi aluminiu, VALVETRONIC şi dublu VANOS. Capacitate: 2.497 cmc, putere maximă: 150 kW/204 cp la 6.200 rpm, cuplu maxim: 250 Nm la 2.950 rpm. Acceleraţie [0-100 km/h]: 6,6 secunde (transmisie sport automată: 7,3 secunde). Viteză maximă: 242 km/h (239 km/h). Consum mediu de combustibil conform standardelor EU: 8,5 l (8,2 ltr)/100 km. Emisii CO2 conform standardelor EU: 199 g (192 g)/km.
 
Informaţii în detaliu

Reintoarcerea unui roadster classic, mai puternic şi mai elegant ca niciodată, ca o interpretare modernă a acestui gen foarte special de automobil – BMW Z4, singura maşină din segmentul ei care combină proporţiile clasice ale unui roadster cu o poziţie a scaunului mutată mult către axul spate, tracţiune spate şi un hardtop retractabil automat. Noul BMW Z4 oferă plăcerea de a conduce a unui roadster BMW cu un design deosebit. Condusul cu acoperişul coborât reprezintă o experienţă intensă oferită de acest model cu două locuri sub soare sau în vânt – iar când este vorba de acoperişul ridicat, avem de-a face cu tot confortul unui coupé sport în segmentul premium. Prin această versatilitate şi gamă largă de calităţi, noul BMW Z4 reprezintă renaşterea roadster-ului mărcii.

Pe lângă proporţiile autentice şi limbajul de design cursiv pe care le prezintă maşina, noului BMW Z4 denotă detalii clasice interpretate într-un stil nou, contemporan, specifice mărcii. De aceea, acest model remarcabil cu două locuri oferă o combinaţie unică a eleganţei emoţionante, a agilităţii superioare şi a confortului suprem de condus. Elementele de aluminiu ale hardtopului din două piese se pot odihni în compartimentul pentru acoperiş, economisind la maximum spaţiul. Chiar şi cu acoperişul retractat, noul BMW Z4 păstrează proporţiile atât de specifice unui roadster veritabil. Şi, cu aceste calităţi, noul automobil este un demn urmaş atât pentru BMW Z4 Roadster, cât şi pentru BMW Z4 Coupé.

Pentru a le asigura pasionaţilor plăcerea condusului în orice moment, noul BMW Z4 dispune de nu mai puţin de trei versiuni de motoare cu şase cilindri dispuşi în linie, cu capacitatea de 3,0, respectiv de 2,5 litri: 225 kW/306 cp pentru BMW Z4 sDrive35i, 190 kW/258 cp pentru BMW Z4 sDrive30i şi 150 kW/204 cp pentru BMW Z4 sDrive23i asigură performanţe cu adevărat remarcabile şi acceleraţie dinamică în orice clipă.

Utilizarea intensivă a tehnologiilor BMW EfficientDynamics contribuie la oferirea unui echilibru fără precedent între plăcerea de a conduce şi economia de combustibil. Şi în cele din urmă, dar nu mai puţin important, vârful de gamă este disponibil nu numai cu transmisia  manuală cu şase trepte, dar şi cu cea automată sport, care oferă şapte trepte şi dublu ambreiaj.

Cu Dynamic Drive Control  în dotarea standard, BMW Z4 permite reglajul tracţiunii şi al suspensiei la simpla atingere a unui buton, totul în trei moduri. BMW iDrive este disponibil în premieră pentru un roadster BMW, noua generaţie fiind combinată cu sistemul opţional de navigaţie Professional.

Design: aspect modern al unui roadster clasic.
Noul BMW Z4 interpretează aspectul clasic al unui roadster în linii moderne, cursive. Proporţiile maşinii sunt subliniate prin capota compartimentului motor, lungă şi uşor arcuită, din consolele scurte, din ampatamentul lung şi din pasajele largi ale roţilor, precum şi din poziţia joasă a scaunelor, aproape de puntea spate. Cu grila verticală specifică mărcii BMW, prizele generoase de aer şi farurile rotunde duble, tipice mărcii, cu tehnologie bixenon disponibile standard, toate suprafeţele şi liniile converg spre un punct-ţintă imaginar aflat înaintea maşinii, pe drum, ca şi cum noul BMW Z4 ar împinge înainte cu toată puterea de care dispune.

Imaginea laterală este dominată de curgerea dinamică a liniei umerilor maşinii care conectează pasajele roţilor din faţă cu cele din spate şi accentuează aspectul prelungit, atletic al modelului roadster. În schimb, orientarea orizontală a liniilor şi suprafeţelor în partea din spate accentuează lăţimea evidentă a noului BMW Z4. Caracteristici suplimentare de design sunt capota de mari dimensiuni a compartimentului motor, ce se extinde mult peste pasajele roţilor, montanţii A de culoare neagră, precum şi stopurile subţiri cu unităţile luminoase cu LED, tridimensionale.

Stilat, sofisticat şi tipic pentru un roadster veritabil: interiorul.
Pentru a crea unitate între exterior şi interior – foarte importantă la o maşină decapotabilă -, linia umerilor este reflectată de panourile uşilor cu o configuraţie unică şi o curgere din faţă spre spate. Ambianţa stilată din interior, atât de specifică pentru un roadster, cuprinde şi un design orientat către conducător pentru panoul de bord şi consola centrală.
Suprafaţa de forma literei U, conturată decorativ, de pe partea conducătorului cuprinde controlul luminilor şi al aerului condiţionat în stânga şi în dreapta volanului. Aceste elemente sunt disponibile în nuanţe precum Satin Silver mat, Fine Aluminium granulat şi Brown Ash granulat, respectivele culori şi elemente de decor fiind utilizate şi pentru consola centrală sau pentru mânerele uşilor.

Pe partea pasagerului, elementele de decor se prezintă sub forma unei benzi înguste între unităţile de control ale luminilor şi ale climei, în nuanţe precum Satin Silver mat sau imitaţie de piele închisă.  Scaunele cu tetierele integrate, specifice pentru un model roadster, vin echipate standard, la BMW Z4 sDrive35i şi BMW Z4 sDrive30i, cu piele de foarte bună calitate, cu trei nuanţe la alegere. Acestea sunt folosite şi la tapiţeria secţiunii inferioare a panoului de instrumente şi a cotierelor uşilor, precum şi la cea a consolei centrale.
Pachetul opţional Extended Leather oferă pielea ca tapiţerie pentru secţiunea superioară a panoului de instrumente, a pragurilor uşilor, a parasolarelor – piele neagră -, precum şi finisare în piele a încuietorilor uşilor în aceeaşi culoare a tapiţeriei şi pe partea pasagerului.

Un pachet special de design ce oferă caracteristici deosebite de eleganţă şi aspect sofisticat, este disponibil chiar de la lansarea noului BMW Z4. Designul exclusivist Pure White cuprinde scaune sport cu tapiţerie cu piele Nappa/alcantara în nuanţă Ivory White, cu piele Nappa în aceeaşi culoare pe partea pasagerului, panouri ale uşilor în alcantara şi pe partea conducătorului, precum şi esenţe de lemn de nuanţă antracit Fineline pentru consola centrală şi uşi.

În combinţie cu Pure White, care include si pachetul Extended Leather, clientul are posibilitatea alegerii unei culori de caroserie Havanna Brown. Gama extinsă de culori disponibile pentru noul BMW Z4 cuprinde nu mai puţin de opt versiuni, inclusiv Orion Silver metalizat, nuanaţă disponibilă exclusiv pentru noul roadster.

Schimbare completă în 20 de secunde: hardtop retractabil complet automat.
Noul BMW Z4 este primul roadster în istoria constructorului premium din Germania care protejează ocupanţii de soare şi de vânt prin intermediul unui hardtop complet retractabil. Această structură cu două piese, realizată prin tehnologia aluminiului, se deschide şi se închide electrohidraulic la atingerea unui singur buton, în numai 20 de secunde, cele două elemente ale acoperişului fiind retrase într-un aranjament compact şi confortabil în compartment special conceput. Aceasta face ca partea spate a modelului roadster să-şi păstreze designul caracteristic, zvelt, în timp ce strângerea hardtopului accentuează şi mai mult aspectul elegant al noului BMW Z4.

Prin faptul că oferă calităţi acustice şi aerodinamice remarcabile, acest sistem inovator stabileşte noi standarde în segmentul. Geamurile largi şi tapiţeria deschisă, de bună calitate, oferă hardtopului un aspect luminos şi întăresc imaginea de calitate a acestuia. Atât conducătorul, cât şi pasagerul se pot bucura de o ambianţă strălucitoare şi exclusivistă, de un spaţiu generos şi de o vizibilitate optimă. Comparativ cu precedentul model, ferestrele laterale sunt mai mari cu 40%, suprafaţa de vedere prin lunetă a crescut cu 52 de procente, iar vizibilitatea generală a urcat cu 14 procente. Realizată din sticlă, luneta de la hardtop dispune de încălzire electrică, iar cele patru geamuri laterale ale noului BMW Z4 pot fi coborâte individual.

Un alt aspect important este că fluxul de aer poate fi dozat de un deflector de vânt, fixat între barele antirăsturnare din spatele tetierelor. Linia înaltă a acoperişului şi deschiderile largi ale portierelor, mărite cu 26 milimetri, permit un acces mai uşor atunci când acoperişul este ridicat. Acoperişul retractabil se deschide şi se închide cel mai accesibil prin intermediul unui contact aflat pe consola centrală sau prin telecomanda închiderii centrale. Telecomanda revizuită, cu Comfort Access, este disponibilă ca opţiune, ceea ce permite utilizatorului să închidă acoperişul chiar şi de la distanţă. Comfort Access permite, de asemenea, încărcarea şi descărcarea convenabilă a compartimentului de bagaje, atunci când acoperişul este coborât. Pentru a oferi acces la compartimentul de bagaje în acest caz, hardtopul retractat este mutat într-o poziţie intermediară, ceea ce facilitează scoaterea obiectelor de mari dimensiuni.

Versatilitate unică asigurată de stocare flexibilă cu posibilitatea opţională de încărcare şi cu o gamă largă de modalităţi de stocare.
Compartimentul acoperişului şi cel al bagajelor sunt separate unul de celălalt de o husă varibilă, care se poate coborî, atunci când hardtop-ul este ridicat. Aceasta creşte spaţiul de stocare de la 180 litri, cu acoperişul ridicat, la 310 litri, cu hardtop-ul lăsat. Sarcina maximă a fost crescută cu 30 kg faţă de modelul anterior, la un maxim de 330 kg. Conceptul flexibil privind compartimentul bagajelor de la noul BMW Z4 stabileşte standarde în segmentul producătorilor de modele premium, prin oferirea unui spaţiu suficient pentru un geamantan de dimensiuni medii, cu carcasă dură, chiar şi în cazul în care hardtopul este retractat.

Prin utilizarea opţiunilor de încărcare în compartimentul pasagerului, conducătorul şi pasagerul pot transporta şi un sac de golf, cu lungimea de 115 cm. Iar atunci când acoperişul este ridicat, portbagajul poate fi locul de stocare a doi saci de golf, fiecare lung de 115 cm. Totul fără nici un fel de probleme. Pe lângă acoperişul special cu caractaeristicile sale remarcabile, versatilitatea superioară a noului BMW Z4 este asigurată, mai presus de orice, de gama largă de opţiuni de stocare. Pachetul opţional de stocare oferă o gamă şi mai largă de funcţii de depozitare şi încărcare, cu plase de fixare pe panourile din spatele scaunelor şi la picioarele pasagerului, centuri de amarare în compartimentul bagajelor, două suporturi de pahare sub cotiera din consola centrală, un compartiment suplimentar de stocare în panoul de bord, pe partea conducătorului, precum şi o cutie de depozitare în despărţitura ce duce spre portbagaj.

Posibilitatea opţională de încărcare, împreună cu sacul de transport, asigură o şi mai mare versatitlitate care permite utilizatorilor să încarce articole subţiri, cum ar fi saci de golf sau două perechi de schiuri, cu lungimea de până la 170 centimetri.

Un concept de succes cu o mare tradiţie: motoare cu şase cilindri dispuşi în linie pentru BMW Roadster.
Liniile cursive pentu un roadster, grila specifică BMW şi prizele de aer din faţă, precum şi motoarele cu şase cilindri dispuşi în linie în interiorul compartimentului motor – din nou, caracteristici remarcabile pentru noul BMW Z4. Încă din 1934, această combinaţie a făcut ca BMW 315/1 să fie un succes fără precedent atât pe şosele, cât şi în motorsport – calităţi care au fost păstrate până în prezent.

De aceea, noul BMW Z4 va fi lansat numai cu motoare cu şase cilindri dispuşi în linie, cu posibilitatea de a alege unul dintre cele trei propulsoare, care acoperă o gamă largă de puteri şi performanţe. Aceste motoare de turaţie înaltă au caracteristici specifice pentru arhitectura BMW cu şase cilindri şi oferă un echilibru fără precedent între performanţe şi economia de combustibil în segmentul modelelor roadster premium graţie strategiei de dezvoltare BMW EfficientDynamics.

Într-o combinaţie potrivită pentru fiecare model, versiunea noului BMW Z4 dispune, printre altele, de Brake Energy Regeneration, indicator al punctului de schimbare a treptelor de viteză, gestiune inteligentă şi control al sistemelor auxialiare electrice ale maşinii, tehnologie de construcţie cu materiale ultrauşoare,  aerodinamică optimizată şi pneuri cu rezistenţă redusă la rulare.

BMW Z4 sDrive35i: performanţe maxime cu eficienţă maximă graţie Twin Turbo şi High Precision Injection.
Cea mai sportivă şi mai dinamică versiune a noului BMW Z4 dispune de primul motor cu şase cilindri din lume cu Twin Turbo, High Precision Injection cu injecţie directă pe benzină şi carter complet din aluminiu. Utilizarea a două turbine – fiecare furnizează aerul comprimat pentru trei cilindri – asigură un răspuns promt încă de la cele mai mici turaţii. Propulsorul este conceput să atingă un maxim al cuplului de 400 Newton-metri fără nici un fel de întârziere, apoi să menţină acest plafon pe un interval al turaţiilor ce variază între 1.300 şi 5.000 rpm. Puterea maximă de 225 kW/306 cp este atinsă la 5.800 rpm, iar BMW Z4 sDrive35i accelerează până la 100 km/h în numai 5,2 secunde (pentru transmisia sport automată cu şapte trepte şi dublu ambreiaj în 5,1 secunde). Aceste performanţe supreme continuă până la 250 km/h, acolo unde viteza este limitată electronic.

High Precision Injection este o funcţie-cheie în filosofia economisirii la maximum a combustibilului. Prin injectarea benzinei direct în camera de combustie, High Precision Injection oferă un efect de răcire, ceea ce permite un raport de compresie mai mare şi optimizarea eficienţei procesului de combustie. A doua generaţie a injecţiei directe pe benzină, dezvoltată de BMW, asigură beneficii semnificative în eficienţa motorului fără nici un fel de restricţii asupra performanţelor. De aceea, BMW Z4 sDrive35i atinge un consum mediu în ciclu de testare EU de 9,4 litri/100 kilometri, dus chiar la 9,0 litri pentru transmisia sport automată cu şapte trepte şi dublu ambreiaj.

Motoarele atmosferice cu şase cilindri: puternice şi uşoare datorită magneziului.
Prin oferirea unei puteri şi a unor performanţe spontane, a unui rafinament al condusului şi al unei eficienţe remarcabile, cele două motoare atmosferice cu şase cilindri din echiparea versiunilor BMW Z4 sDrive30i şi BMW Z4 sDrive23i oferă încă o dată tot ce poate fi mai bun în segmentul lor. Cu o masă de numai 161 kg, respectiv 158,5 kg, ambele propulsoare – graţie carterului din aliaj de magneziu şi aluminiu, carcasei chiulasei realizată din material sintetic special şi a arborelui cu came cu unităţi de control VANOS din aluminiu – sunt deosebit de uşoare.

În timp ce gestiunea BMW VALVETRONIC a motorului controlează cursa supapelor la admisie, sistemul VANOS dublu variază unghiul de admisie şi evacuare al supapelor într-un proces continuu. Aceasta reduce la maximum fazele de schimbare a ciclului şi permite o utilizare foarte eficientă a combustibilului, ceea ce conferă o curbă excelentă a cuplului şi un răspuns optim al motorului.

Propulsorul de la BMW Z4 sDrive30i dezvoltă un maxim de 190 kW/258 cp la o capacitate de 3,0 litri, la o turaţie a motorului de 6.600 rpm. Cuplul maxim de 310 Newton-metri este atins, în schimb, la numai 2.750 rpm. Astfel, BMW Z4 sDrive30i accelerează de la 0 la 100 100 km/h în 5,8 secunde (cu transmisie sport automată în 6,1 secunde). Viteza maximă, în schimb, este limitată electronic la 250 km/h. Printr-un consum mediu de 8,5 litri în regim de testare EU (8,3 litri pentru transmisia sport automată) şi a unui nivel al emisiilor CO2 de 199 g/km (cu transmisie sport automată: 195 g/km), noul BMW Z4 sDrive30i oferă un echilibru excelent între acceleraţie şi economia de combustibil.

Cu o cilindree de 2,5 litri şi cu aceeaşi tehnologie ca şi unitatea de 3,0 litri, motorul disponibil la BMW Z4 sDrive23i se evidenţiează prin calităţi unice, printr-un echilibru remarcabil între sportivitate şi eficienţă, cu un maxim al puterii de 150 kW/204 Cp atins la 6.200 rpm şi un cuplu maxim de 250 Newton-metri la numai 2.950 rpm. Accelerarea de la 0 la 100 km/h în 6,6 secunde (cu transmisie sport automată în 7,3 secunde). Viteza maximă de 242 km/h (cu transmisie sport automată: 239 km/h), consumul mediu de combustibil de 8,5 litri (cu transmisie sport automată: 8,2 litri) per 100 kilometri în ciclu de testare EU şi emisiile CO2 de 199 g/km (cu transmisie sport automată: 192 g/km) fac din noul BMW Z4 sDrive23i un model de bază deosebit de eficient.

Transmisie cu şase  viteze cu schimbări foarte scurte, disponibilă standard.
Toate variantele noului BMW Z4 vin echipate standard cu o cutie de viteze manuală, cu şase trepte. Dezvoltate special pentru noul roadster de la BMW, diferitele opţiuni de transmisie sunt deosebit de sportive prin caracterul lor. Într-adevăr, acesta este evidenţiat în special de cursele foarte scurte ale schimbătorului, mult reduse faţă de oricare alt model BMW cu transmisie manuală.

Opţional: transmisie sport automată cu şapt trepte cu dublu ambreiaj şi transmisie sport automată cu şase trepte Steptronic.
Ca o opţiune, vârful de gamă al noului roadster, BMW Z4 sDrive35i, este disponibil cu cea mai nouă tehnologie BMW în ceea ce priveşte transmisia sport automată, cu cutie de viteze cu dublu ambreiaj. Aceasta asigură o accelerare şi mai rapidă, chiar şi în comparaţie cu cutiile de viteză manuale cu şase trepte. Transmisia sport automată cu şapte trepte cu ambreiaj dublu comută fără nici cea mai mică întrerupere a tracţiunii, schimbările de trepte rapide şi cursive permiţând o accelerare neobişnuit armonioasă şi ajutând la reducerea atât a consumului, cât şi a emisiilor. BMW Z4 sDrive35i cu transmisie sport automată cu şapte trepte accelerează de la 0 la 100 km/h în numai 5,1 secunde,  în timp ce consumul de combustibil în ciclu de testare EU de 9,0 litri/100 kilometri îmbunătăţind performanţa de consum a modelului cu transmisie manuală cu 0,5 litri.

Transmisia sport automată oferă conducătorului posibilitatea de a alege între schimbarea automată şi cea manuală a vitezelor. Un levier electronic al schimbătorului, cu un nou design, aflat pe consola centrală, contribuie la controlul transmisiei automate în orice moment. Ca alternativă, conducătorul poate schimba treptele prin intermediul clapetelor de pe volan. În programul D, conducătorul are posibilitatea, prin apăsarea uneia din clapete, să comute direct pe schimbarea manuală a vitezelor. Disponibil standard, Dynamic Drive Control (Controlul Dinamic al Transmisiei) acţionează asupra diferiţilor parametri şi influenţează reglajul general al maşinii, precum şi caracteristicile schimbării vitezelor la transmisia sport automată. În modurile SPORT şi SPORT+, se asigură o accelerare şi mai puternică, cu o schimbare a vitezelor şi mai rapidă, cu un răspuns sportiv ce este resimţit imediat de conducător.

Transmisia sport automtă cu şase trepte, disponibilă ca opţiune atât la BMW Z4 sDrive30i, cât şi la BMW Z4 sDrive23i, promovează nu numai un condus confortabil, cât şi performanţele sportive ale modelului roadster de la BMW. Caracteristicile sportive ale maşinii sunt evidenţiate datorită conexiunii directe dintre transmisie şi motor, bazată pe tehnologia modernă a convertorului de cuplu cu un amortizor integrat de torsiune ce evită patinarea şi astfel ajută la eliminarea oricărei pierderi nedorite de putere şi performanţă. De aceea, chiar şi cea mai sensibilă acţionare a acceleraţiei este transformată imediat într-un răspuns rapid, cu timpi de schimbare a vitezelor reduşi la minimum.
Funcţia Steptronic a transmisiei automate oferă conducătorului oportunitatea de a schimba vitezele manual. Pe lângă schimbarea treptelor prin intermediul levierului aflat în consola centrală, conducătorul are şi opţiunea de a modifica vitezele cu ajutorul clapetelor de pe volan.

Tehnologie sofisticată a suspensiei, frâne uşoare de înaltă performanţă.
Tracţiunea spate specifică pentru BMW, distribuţia aproape perfectă a sarcinii pe cele două punţi, ampatamentul lung şi centrul de greutate jos al noului roadster creează condiţii ideale pentru o agilitate supremă în orice moment. Sistemul de suspensii prezintă puntea faţă cu dublă legatură, realizată în mare parte din aluminiu, şi de puntea spate ghidată central. Astfel, noul BMW Z4 dispune de un concept al suspensiei deja testat, într-o configuraţie croită perfect pentru caracteristicile unui roadster unic creat de BMW.

O particularitate importantă este reducerea semnficiativă de mase în ceea ce priveşte puntea faţă, construcţia cu dublă legătură oferind condiţiile ideale pentru o dinamică supremă graţie aranjamentului cinematic al diferitelor componente.

În schimb, puntea spate de la BMW Z4 Roadster se evidenţiază pin configuraţia compactă şi ghidajul exact al roţilor, distribuţia clară a funcţiilor între braţele longitudinale, conectate la caroserie, şi braţele de control a ecartamentului, ce pivotează pe rama inferioară a axului spate, facilitând reglajul suspensiei. În consecinţă, stabilitatea direcţională, comportamentul direcţiei şi stabilitatea la schimbarea benzii pot fi optimizate independent una de cealaltă.

EPS Electric Power Steering (Servodirecţia asistată electric) joacă un rol important în segmentul din care face parte BMW Z4, îmbunătăţind precizia şi confortul manevrelor de direcţie şi, în acelaşi timp, reducând consumul de combustibil, din moment ce motorul electric este activat numai când roţile schimbă unghiul de bracare. Noul BMW Z4, echipat cu noile frâne de mare performanţă, se evidenţiază prin puterea de decelerare. În acelaşi timp, BMW Z4 este primul automobil din acest segment care dispune de frână electrică de parcare activată şi eliberată de un buton aflat pe consola centrală.

Toate versiunile noului BMW Z4 dispun, în dotarea standard, de jante din aliaj  de 17 ţoli şi de pneuri runflat.

Cea mai nou generaţie DSC Dynamic Stability Control (Control Dinamic al Stabilităţii) serveşte nu numai pentru sistemului ABS şi asigurarea stabilităţii pe suprafeţele alunecoase prin activarea frânelor sau reducerea puterii motorului, dar cuprinde şi alte funcţii precum Dry Braking (funcţia de “uscare” a fânelor pe timp de ploaie), Brake Standby (pregătirea automată a frânelor la ridcarea piciorului după acceleraţie) şi funcţia Start-Off Assistant pentru noul BMW Z4. Acţionând într-un mod similar cu un diferenţial autoblocant, DSC serveşte şi la prevenirea patinării roţii interioare în viraje, la rularea cu sarcină redusă sau fără sarcină, oricare ar fi condiţiile dinamice unilaterale de condus.

Pentru un condus foarte sportiv, conducătorul are însă posibilitatea de a dezactiva complet sistemul de control DSC.

Suspensia Adaptive M cu amortizoare reglabile electronic.
Ca o opţiune, agilitatea noului BMW Roadster poate fi sporită de suspensia Adaptive M ce dispune de amortizoare reglabile electronic. Un punct la fel de important este acela că suspensia Adaptive M coboră întregul automobil cu10 milimetri, ceea ce asigură o reacţie şi mai exactă la manevrele de direcţie. O unitate de control central variază rigiditatea individual pentru cele patru amortizoare cu răspuns individual pentru compresie şi extensie, pentru a oferi o reacţie optimă în orice moment. Într-adevăr, acest timp de răspuns este atât de scurt încât un semnal venit de la roata faţă ce trece peste o denivelare din drum ajunge la unitatea de control şi ajustează amortizorul spate înainte ca roata spate să ajungă la aceeaşi suprafaţă denivelată.

Confort şi sportivitate: Dynamic Drive Control.
Beneficiind de Dynamic Drive Control (Controlul Dinmic al Transmisiei), conducătorul noului BMW Z4 poate varia rigiditatea amortizoarelor din suspensia Adaptive M Sport. De asemenea, Dynamic Drive Control influenţează efectul progresiv al acceleraţiei, reacţia motorului, răspunsul servodirecţiei, pragurile de răspuns ale DSC Dynamic Stability Control (Controlul Dinamic al Stabilităţii) şi, dacă maşina este echipată cu transmisie automată, procesul dinamic de schimbare a vitezelor.

Conducătorul operează Dynamic Drive Control prin intermediul unui buton aflat pe consola centrală, în imediata vecinătate a levierului schimbătorului de viteze sau de selecţie automată. El va avea posibilitatea să aleagă între modurile NORMAL, SPORT şi SPORT+, ceea ce activează un reglaj preconfigurat, perfect echilibrat.

Diferenţele între aceste moduri individuale pot fi recunoscute clar pe drum, modul SPORT, de exemplu, oferind un comportament mult mai exact al direcţiei şi un răspuns mai precis al acceleraţiei. În schimb, modul SPORT+  contribuie la activarea funcţiei DTC Dynamic Traction Control (Contol Dinamic al Tracţiunii), ceea ce permite o patinare uşoară, intenţionată, a roţilor de tracţiune pentru demaraje mai rapide.

Caroseria: spaţiu suplimentar, siguranţă mai mare.
Noul BMW Z4 este evident mai mare la exterior decât predecesorul său şi, în acelaşi timp, oferă un confort semnificativ mai mare în ceea ce priveşte spaţiul de încărcare: noul roadster BMW are o lungime de 4.239 milimetri, o lăţime de 1.790 milimetri şi o înălţime de 1.291 milimetri. Ampatamentul măsoară 2.496 milimetri.

Pe lângă vizibilitatea generală, interiorul oferă mai mult spaţiu pentru cap (+5 milimetri), pentru umeri (+20 milimetri) şi mai mulă libertate pentru coate (+43 milimetri). Un alt aspect este că deschiderea uşilor a fost mărită cu 26 milimetri, ceea ce permite un acces mai facil.

Caroseria deosebit de rigidă, construcţia ultrauşoară şi distribuţia armonioasă a sarcinii pe punţi sporesc atât siguranţa, cât şi agilitatea noului BMW Z4. Structurile ultrarezistente, utilizarea optimă a cursei de deformare, celula pasagerilor deosebit de rigidă şi sistemele foarte eficiente de reţinere asigură un nivel remarcabil al siguranţei în caz de accident. Airbagurile frontale şi pentru cap/torace, centurile de siguranţă pretensionate şi limitatoarele de forţă sunt activate de un sistem de securitate gestionat electronic de un senzor, în funcţie de tipul şi severitatea coliziunii. Airbagurile pentru cap/torace sunt integrate pe exteriorul spătarelor scaunelor şi se umflă pe o suprafaţă mare în cazul unei coliziuni laterale.

O altă premieră pentru un raodster BMW: ultima generaţie BMW iDrive.
Noul Z4 este primul BMW Roadster care dispune de sistemul de control iDrive, ca parte a sistemului opţional de navigaţie Professional. Acest sistem contribuie la activarea şi supervizarea tuturor funcţiilor de entertainment, informare, navigare şi telecomunicaţie.

Sistemul în sine este realizat dintr-un controller dispus pe consola centrală şi un afişaj de control, rabatabil şi de înaltă rezoluţie,  pe panoul de instrumente, ceea ce permite conducătorului să gestioneze intuitiv şi în deplină siguranţă toate funcţiile disponibile.

Prin apăsarea butoanelor de selecţie directă ale nou configuratului controller, utilizatorul este capabil să schimbe imediat funcţiile pentru CD, radio, telefon şi navigaţie. Gama de butoane pentru selecţie directă a fost completată acum cu trei butoane de comandă – MENU, BACK şi OPTION – şi cu opt butoane preferenţiale pe panoul de instrumente care permit utilizatorului să salveze şi să selecteze direct nu numai posturile radio, numerele de telefon sau destinaţiile de navigaţie, ci şi a altor submeniuri disponibile direct prin intermediul iDrive.

Cu o diagonală de 8,8 ţoli (22,4 centrimetri), afişajul de control de mare rezoluţie, cu o rezoluţie de 1.280 pixeli x 480 pixeli, oferă o claritate excelentă la prezentarea graficelor sau a paginilor de pe internet.

Utilizarea sistemului de navigaţie este şi mai simplă acum graţie tehnologiilor optimizate din BMW iDrive. Spre exemplu, prezentarea hărţilor pe toată suprafaţa ecranului oferă o imagine mult mai detaliată a regiunii în care conducătorul se află în momentul respectiv. Ca alternativă, afişajul de control oferă şi fereastră de asistenţă care prezintă aspecte importante şi hărţi independente de harta principală.

Cu datele de navigaţie salvate pe hard discul de 80 GB instalat în maşină, timpii de acces sunt mai scurţi şi mai rapizi decât înainte. Şi, în acelaşi timp, hard discul poate fi utilizat şi ca o arhivă muzicală cu capacitatea de 15 GB.

Confort climatic specific unui roadster şi piele în tehnologia Sun Reflective.
Noul BMW Z4 dispune standard de aer condiţionat şi de nu mai puţin de şapte trepte de ventilaţie. Aerul condiţionat automat, disponibil opţional, permite selectarea separată a temperaturii pe partea conducătorului, respectiv a pasagerului şi controlul automat şi individual al temperaturii în cinci trepte de intensitate. În cele din urmă, când acoperişul este retractat, aerul condiţionat automat oferă şi un mod de funcţionare special. Asemenea versiunilor cabriolet de la BMW, noul roadster este disponibil cu un tip inovator de piele pentru scaune, panourile interioare şi volan care reduce semnificativ efectul căldurii solare: tratamentul pielii în tehnologia Sun Reflective contribuie la integrarea pigmenţilor speciali de culoare în material care reflectă radiaţiile infraroşii ale luminii solare.

O nouă locaţie de producţie: BMW Roadster pleacă de la Regensburg.
Noul BMW Z4 va fi produs la uzina BMW din Regensburg, alături de BMW Seria 3 şi BMW Seria 1. Aceasta deoarece fabrica BMW din Spartanburg, unde era produsă generaţia anterioară, se concentrează acum exclusiv pe fabricarea modelelor BMW X.

Istoria modelelor BMW Roadster a început în anii ’30, primul model din acest segment fiind BMW 3/15 PS DA 3 Type Wartburg, fabricat în 1930 şi 1931. În 1934 BMW a combinat pentru prima dată proporţiile clasice ale unui roadster cu puterea motorului cu şasecilindri dispuşi în linie, sub forma modelului BMW 315/1.

Istoria ulterioară a versiunilor roadster de la BMW a fost caracterizată de mai mult ori de automobile legendare, cu două locuri, atât pe şosele, cât şi în motorsport. Acestea au inclus BMW 328 – învingător în ediţia din 1940 a celebrei curse Mille Miglia -, precum şi BMW 507 în anii ’50, modelul futuristic BMW Z1 din 1988, dar şi BMW Z3 sau BMW Z8 care au sporit pasiunea pentru condusul unui roadster în anii ’90.

Astăzi, noul BMW Z4 beneficiază de toate calităţile ingineriei moderne şi interpretează valorile tradiţionale ale unui BMW Roadster într-o manieră nou, fascinantă.

Bucuresti, 16.12.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.