free download 78 travel guides written by experts

Noua SKODA Fabia: moderna, dinamica si plina de emotie

› Incitantă: noua ŠKODA Fabia cu un design nou, expresiv
› Proporţii perfecte: Skoda Fabia este acum mai joasă şi mai spaţioasă
› Personalitate: muchii mai ascuţite, un contrast aparte între lumină şi umbre, forme cristaline
› Inovatoare: concept interior modern, cu combinaţii atractive de culori
› Personalizare maximă: 15 culori exterioare, 4 concepte de culoare
› Gamă revizuită de jante cu opt modele distinctive, cu dimensiuni între 14 şi 17 inch

Dragoste la prima vedere – la un automobil, designul este cel care stârneşte emoţii. Noua ŠKODA Fabia impresionează cu un aspect nou. Designul nou conferă automobilului mai multă sportivitate, distincţie şi emoţionalitate şi impresionează prin proporţiile echilibrate, formele cristaline şi liniile clare. Fabia este un automobil tânăr şi dinamic, o maşină cu personalitate – pasională, modernă şi cu o gamă largă de opţiuni de personalizare. Chiar şi cu toate acestea, ŠKODA Fabia şi Fabia Combi rămân fidele virtuţilor lor de bază, asigurând mai mult spaţiu şi fiind ‘Simply Clever’ până la cel mai mic detaliu.

"Designul noii ŠKODA Fabia reprezintă evoluţia limbajului de design ŠKODA," declară Dr. Frank Welsch, membru al Consiliului de Administraţie ŠKODA, responsabil pentru Dezvoltare Tehnică. ”Pentru prima dată, un automobil ŠKODA încorporează elemente de design din studiul de design VisionC. Datorită proporţiilor sale sportive, ŠKODA Fabia este modernă, clară şi dinamică. De asemenea, am transferat o parte din genele maşinilor noastre de raliu pentru a crea cel mai emoţional model Fabia din istorie”, a declarat Dr. Welsch.

Claritatea şi precizia, combinate cu muchiile ascuţite, suprafeţele convexe şi concave, formele cristaline, formele tridimensionale şi un contrast aparte al luminii şi umbrei – toate acestea fac din noua ŠKODA Fabia un automobil cu personalitate. "Noua ŠKODA Fabia este mai dinamică şi cu o personalitate mai puternică, cum nu a mai fost niciodată înainte," declară Jozef Kabaň, managerul departamentului de Design de la ŠKODA. Noile proporţii rafinate conferă modelului ŠKODA Fabia un aspect impresionant. Noul automobil este cu 8 mm mai scurt, cu 90 mm mai lat şi cu 31 mm mai scund decât predecesorul său (ŠKODA Fabia Combi este cu 10 mm mai lungă, cu 90 mm mai lată şi cu 31 mm mai joasă). În plus, noul model oferă un concept nou de interior cu combinaţii de culori atractive şi o mulţime de opţiuni de personalizare.

Partea frontală

Din partea frontală, ŠKODA Fabia şi Fabia Combi prezintă un aspect mult mai impunător decât înainte. Partea frontală a automobilului încorporează elementele fundamentale ale noului limbaj de design ŠKODA, inclusiv forma clară geometrică a grilei, sigla mărcii aplicată în partea centrală din faţă a capotei şi design-ul cristalin al farurilor. Sigla mărcii de culoare argintie, montată într-o poziţie dominantă pe partea centrală din faţă, este punctul de plecare pentru un design de ansamblu aparte, cu accente pe orizontală.

ŠKODA Fabia rafinează aceste elemente, dezvoltându-le. Rezultatul este un automobil care va atrage privirile tuturor cu ţinuta sa pe şosea. Mult mai mult decât înainte, grila şi farurile fuzionează ca o singură unitate optică. Grila, cu lamelele sale verticale aparte, este acum accentuată cu eleganţă, de un contur cromat.

Farurile marcante şi late, cu un fundal întunecat şi alipite de grila radiatorului, consolidează integrarea celor două elemente şi creează un contrast interesant în zonele mai deschise din faţă. Aceste suprafeţe au fost în mod intenţionat separate prin linii clare, muchii accentuate în mod clar, ce influenţează contrastul dintre lumină şi umbre în aspectul frontal al maşinii.

Două linii cu un puternic caracter conturează muchiile capotei, liniile sale exterioare îngustate se prelungesc acum uşor spre interior, de la montanţii A spre partea de tranziţie dintre faruri şi grilă. Această dispunere subliniază încă o dată poziţia centrală a siglei mărcii, în acelaşi timp îmbunătăţind lărgimea vizuală. Prima dată când ŠKODA a prezentat această caracteristică de design a fost la studiul „ŠKODA VisionC”.

Farurile late, proeminente se remarcă prin contururile aparte şi muchiile ascuţite; cu finisajul lor cristalin, designerii aduc din nou un omagiu tradiţiei cehe de fabricare a sticlei, accentuând astfel originea cehă a automobilului. Pentru prima dată, clienţii pot opta pentru luminile de zi cu tehnologie LED integrate în farurile principale.

Lăţimea este, de asemenea, accentuată în partea frontală inferioară a automobilului. Trăsăturile aparte ale prizelor de aer scot în relief formele barei orizontale de culoare neagră. Proiectoarele de ceaţă generoase sunt disponibile ca o dotare opţională. Bara de protecţie faţă este vopsită în culoarea caroseriei.

Profilul

Profilul modelelor ŠKODA Fabia şi Fabia Combi este clar, dinamic şi precis, cum nu a mai fost niciodată până acum. Reducerea înălţimii cu 31 mm îi conferă o siluetă expresivă, aşa cum o face şi plafonul, care creează o uşoară pantă spre partea din spate, urmărind exact toate liniile, precum şi montanţii subţiri şi o gamă complet revizuită şi atractivă de jante.

Modelul hatchback, cu o lungime de 3.992 mm, este puţin mai scurt decât modelul din a doua generaţie ŠKODA Fabia (de 4.000 mm). Noua ŠKODA Fabia Combi are o lungime de 4.257 mm (anterior fiind de 4.247 mm), oferind chiar mai multă funcţionalitate. Consola din partea din faţă este de 847 mm la ambele variante ŠKODA Fabia, cu 13 mm mai scurtă decât la predecesoarea sa. Consola din partea din spate a ŠKODA Fabia este aproape neschimbată (676 mm; anterior fiind de 675 mm). În cazul modelului Combi, consola spate a fost mărită cu 18 mm (940 mm acum, 922 mm înainte).

Linia superioară specifică numită „tornado”, trasată cu precizie, se continuă de-a lungul vehiculului şi creează un bogat contrast între lumină şi umbră pe partea laterală a automobilului. Cu aşa-numita „wing line”, care se prezintă ca un val uşor chiar sub linia „tornado”, designerii au creat un dinamism suplimentar în fluiditatea laterală. Începând de la faruri, „wing line” se continuă din partea din faţă până la aripile din partea din spate, de unde şi numele, creând astfel suprafeţe cu mai multă lumină şi umbră şi, prin urmare, adăugând contrast secţiunilor laterale.

Începând de la bara de protecţie faţă, suprafaţa de lumină directă proiectată în mod dinamic dă un plus de culoare părţii laterale inferioare a automobilului.

Conturul clar al geamurilor laterale este definit de liniile drepte şi formează o unitate de sine stătătoare. Montanţii B sunt de un negru lucios. Noua ediţie a modelului Fabia hatchback beneficiază de aşa-numita formă ʽfinʼ (aripioarã de peºte) utilizată la noile modele ŠKODA: linia geamurilor de la uşile din spate este trasată de jos în sus într-un mod dinamic. Conturul celor trei geamuri al ŠKODA Fabia Combi se termină brusc la montantul D.

Plafonul ŠKODA Fabia şi Fabia Combi are un design cu o uşoară pantă spre partea din spate, luneta se înclină uşor, mai puţin decât înainte; ambele detalii îmbunătăţesc aspectul dinamic al automobilului. Pasajele roţilor prezintă contururi îndrăzneţe, aripile sunt accentuate. Uşile etalează acum un nou design de mânere.

Gama nouă de jante subliniază aspectul marcant al noii ŠKODA Fabia, incluzând opt modele cu design de mare precizie şi cu caracteristici distincte contrastante. Clienţii pot alege din patru dimensiuni de jante, de la 14 la 17 inch (oţel sau aliaj).

Oferind o tranziţie elegantă între plafon şi hayon, eleronul noii ŠKODA Fabia este inclus în echiparea standard.

Dezvoltatorii şi designerii au obţinut un rezultat impresionant prin fuziunea dintre noul aspect dinamic al ŠKODA Fabia şi Fabia Combi, cu funcţionalitatea interioară şi spaţiul generos tipic ŠKODA: volumul portbagajului în versiunea hatchback a crescut cu 15 litri până la 330 litri şi portbagajul Fabia Combi a fost realizat cu 25 litri mai mare, volumul fiind de până la 530 de litri. Lungimea interioară a crescut puţin (un plus de 8 mm), aşa cum s-a întâmplat şi cu lăţimea (un plus de 21 mm în partea din faţă, un plus de 2 mm în partea din spate).

Partea din spate

Chiar şi din partea din spate, ŠKODA Fabia şi Fabia Combi emană un sentiment nou de putere şi siguranţă. Suprafeţele inferioare marginii hayon-ului au o înclinaţie spre interior (negativă) marcantă, sporind contrastul dintre lumină şi umbre şi adăugând lărgime din punct de vedere optic – un efect accentuat de dispunerea clară a elementelor individuale si dispunerea clară, orizontală a întregii părţi posterioare.

În ambele variante de caroserie, blocurile optice spate creează accente aparte, deoarece designerii s-au inspirat din nou din tradiţia cehă de fabricare a sticlei. Forma literei C încadrează elementul care încorporează luminile de semnalizare şi marşarier, ce iese uşor în afară şi are un farmec aparte prin finisajul clar, cristalin. Forma aparte care sugerează litera C este accentuată de o bandă de delimitare de culoare neagră.

Dispunerea numelui mărcii (stânga), a siglei mărcii (centru) şi a numelui modelului (dreapta) conferă un echilibru perfect. Noua Fabia dispune de caracteristica de design specifică modelelor ŠKODA: două triunghiuri proeminente în partea din spate a autovehiculului conectează vizual blocurile optice şi hayon-ul. Pentru sporirea caracterului practic, pragul de încărcare al automobilului are o înălţime mică: doar 659 mm în cazul modelului hatchback şi chiar mai mică la modelul Fabia Combi, de aproape 611 mm.

Diversitate individuală

Noua ŠKODA Fabia oferă noi opţiuni de personalizare. "Clienţii noştri doresc automobile care sunt atrăgătoare din punct de vedere emoţional, automobile pe care le pot configura şi dota în funcţie de preferinţele lor proprii. Acest tip de opţiune îl punem la dispoziţia lor în cazul noii ŠKODA Fabia," declară Jozef Kabaň.

Sunt disponibile 15 variante de culori exterioare, inclusiv culorile metalizate Roşu Rio, Albastru Race, Negru Magic, Gri Metal, Albastru Denim, Argintiu Briliant, Bej Cappuccino, Alb Moon, Verde Rallye şi Maro Topaz. Culorile speciale disponibile (nemetalizate) sunt Alb Laser, Galben Sprint şi Roşu Corrida. Culorile standard uni sunt Albastru Pacific şi Alb Candy.

O atracţie specială este posibilitatea de a alege culoarea de plafon pentru versiunea hatchback. Clienţii pot comanda plafonul – inclusiv montanţii A – în culoarea argintiu, alb, negru sau roşu. Dacă un client alege această opţiune, carcasele oglinzilor şi jantele vor avea aceeaşi culoare. Această opţiune presupune în orice caz jante din aliaj de 16 inch.

În stilul deja familiar ŠKODA, Fabia este disponibilă cu trei niveluri de echipare: Active, Ambition şi Style. Acestea oferă diferite caracteristici în ceea ce priveşte jantele, culorile interioare, dotările şi nivelurile individuale de confort, funcţionalitate şi sistemul de infotainment. Varianta Monte Carlo şi mai ales varianta ecologică Fabia GreenLine vor fi disponibile din 2015.

Un concept complet nou de interior: un nou nivel de diversitate – clar, precis, versatil

Interiorul complet remodelat al ŠKODA Fabia se remarcă prin calitate, precizie, prelucrare de top şi o gamă largă de culori şi combinaţii de culori. În comparaţie cu predecesoarea sa, noul concept este practic un design nou nouţ. O gamă largă de opţiuni atât din punct de vedre al culorilor, cât şi al dotărilor oferă clienţilor mai multe dotări opţionale decât orice alt model anterior, clienţii putând astfel să-şi personalizeze automobilul în interior în funcţie de preferinţele lor personale.

În acelaşi timp, spaţiul deja impresionant al celei de-a doua generaţii ŠKODA Fabia a fost îmbunătăţit în mai multe privinţe.

Interiorul este ordonat şi etalează o înaltă precizie, acordând o mare atenţie la detalii. Toate comenzile sunt poziţionate optim pentru o operare intuitivă. Designerii de interior pun un accent aparte pe liniile orizontale, făcând ca interiorul acestui automobil să pară extrem de spaţios şi sigur.

Instrumentele de bord au acum un aspect nou; toate indicatoarele sunt uşor de citit. Toate comenzile, mânerele de uşă şi butoanele au fost reproiectate, ca şi în cazul mânerelor exterioare ale uşilor.

Eleganta consolă centrală este mai subţire decât înainte şi acum este separată vizual de bord, aceasta făcând-o să pară mai uşoară.

Sistemul de infotainment este dispus în mijlocul consolei centrale. Clienţii au la dispoziţie trei sisteme opţionale: Blues, Swing şi Bolero. Sistemul de top Bolero dispune de MirrorLink™ ̶ conţinutul şi funcţiile unui smartphone pot fi afişate şi controlate pe ecranul sistemului de infotainment.

Bordul noii ŠKODA Fabia are un aspect mult mai dinamic, un efect pe care designerii l-au realizat, printre altele, dispunând prizele de aer centrale mai sus şi creând pe partea superioară a bordului contururi mai distinctive. În plus, bordul este acum împărţit pe orizontală şi este disponibil în diferite combinaţii de culori.

Noua ŠKODA Fabia dispune de un nou volan cu trei spiţe reglabil pe înălţime şi pe adâncime. În funcţie de nivelul de echipare, clienţii pot alege din până la nouă variante de volan, diferite din punct de vedere al materialelor (PUR, PUR cu crom, piele cu crom, cu sau fără benzi decorative alb sau negru piano) şi al funcţiilor (cu sau fără comenzi pentru display-ul multifuncţional, precum şi pentru radio şi telefon, în funcţie de nivelul de dotare).

Mladá Boleslav/Paris / Bucuresti, 01.10.2014
{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *