Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noua identitate Ciserom: Pofta buna la o zi colorata!

Ciserom, unul dintre cei mai mari producători de şosete din România, anunţă încheierea procesului de rebranding.

La marcarea celor 85 de ani de experienţă în piaţă, Ciserom îmbracă o identitate vizuală nouă dezvoltată împreună cu agenţia de branding şi design Seed Consultants. Noul brand Ciserom, jucauş, inedit, spectaculos a fost prezentat în premieră în cadrul evenimentului de lansare care a avut loc vineri, 14 septembrie 2012, în Sebeş.

Nucleul noii identităţi vizuale îl reprezintă ghemul de fire colorate, într-o linie grafică stilizată, cu o cromatică vivace şi apetisantă. Acesta reprezintă sursa principală pentru o zi veselă, care porneşte de dimineaţă într-un ritm bun, din momentul încălţării şosetelor Ciserom. Pilonii brandului sunt valori precum tradiţie şi îndemânare ca expresie a experienţei acumulate în 85 de ani de existenţă, competitivitate şi culoare, reprezentând evoluţia şi energia brandului. Prospeţimea noii imagini a companiei din Sebeş poate fi sintetizată în sloganul “Poftă bună la o zi colorată!”.

Evenimentul de lansare a prezentat partenerilor de afaceri viziunea Ciserom şi intenţiile viitoare în ceea ce priveşte strategia de vânzări. Manifestarea a fost construită în jurul poziţionării brandului “Şosetele care îţi colorează ziua” oferind participanţilor ocazia să admire două simulări creative ale simbolului Ciserom: ghemul imens din fire colorate şi varianta acestuia construită din şosete. “Ceea ce am dezvoltat împreună cu Seed Consultants reprezintă esenţa tuturor aspiraţiilor noastre în ceea ce priveşte viitorul companiei. Procesul de rebranding ne aduce mai aproape de consumatorii noştri care au nevoie de un start bun de zi şi, încălţând produsele noastre, vor avea cu siguranţă ceea ce îşi doresc. Brandul Ciserom avea nevoie de o revitalizare care să ilustreze mai bine ceea ce sunt produsele noastre: şosetele de calitate, colorate care îţi fac ziua mai bună” a declarat Constantin Ispir, director general Ciserom.

Ciserom începe noul sezon în forţă, urmând să lanseze o campanie de comunicare în magazine şi în mediul online. Fanii Ciserom se vor putea bucura de noua etichetă, cu reţete speciale pentru zile colorate. De asemenea, Ciserom şi-a pus la punct noul website (www.ciserom.ro) şi va lansa în zilele următoare şi opţiunea de cumpărături online.

"Culegem acum roadele muncii din ultimele şase luni şi putem să spunem că Ciserom este un brand românesc cu potenţial imens. Echipa Ciserom a confirmat că îşi merită din plin Marele Premiu Cel Mai Promiţător Brand Românesc la ediţia a 2-a” susţine Dochiţa Zenoveiov, Managing Director Seed Consultants. Ciserom a beneficiat de un program de branding din partea Seed Consultants, ca premiu pentru câştigarea programului Cel Mai Promiţător Brand Românesc.

Despre Ciserom

Producătorul de ciorapi Ciserom a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 4,2 mil. euro, în creştere cu 12% faţă de anul anterior, fiind şi unul dintre câştigătorii premiilor Best of Business la categoria “Cele mai mari valori ale exporturilor firmelor cu capital românesc” din judeţul Alba.

Capacitatea lunară de producţie a fabricii din Sebeş este de 600.000 de perechi de ciorapi, în condiţiile în care anul trecut producţia a crescut cu 4% faţă de anul anterior.

Şosetele Ciserom se găsesc pe rafturile mai multor hypermarketuri, precum şi în magazine tradiţionale de pe tot teritoriul ţării, urmând ca în foarte scurt timp să fie disponibilă şi opţiunea de cumpărături online.

Bucuresti, 19.09.2012

{mosloadposition user9}
By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.