Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noua gamă XPG GAMMIX de la ADATA debutează cu SSD-ul S10 PCIeGen 3×4 NVMe 1.2 și memoriile DDR4 D10

GAMMIX S10 siGAMMIX D10

Spațiu de stocare și memorii destinate gamerilor, oferind performanțe optimizate și design subțire

ADATA® Technology, producător de top al modulelor DRAM de înaltă performanță și al produselor NAND Flash, anunță lansarea noilor produse din seria XPG GAMMIX prezentate în premieră la Computex 2017. Debutul constă în SSD-ul PCIe3x4 NVMe 1.2 M.2 2280 GAMMIX S10, capabil să atingă o viteză de 1800MB/s la citire și de 850MB/s la scriere, datorită tehnologiei premium 3D NAND, disponibil cu capacități de până la 1TB. Noul S10 se caracterizează printr-un radiator elegant, ce asigură o disipare accelerată a căldurii. Acesta este însoțit de modulele de memorie DDR4 GAMMIX D10, care oferă, de asemenea, un scut termic personalizat pentru a asigura temperaturi mai scăzute și performanțe mai stabile. Memoriile sunt disponibile pe culoarea negru și roșu, oferind viteze de până la 3000MHz, cu o viteză de pornire de 2666MHz pe noile plăci de bază Intel X299. Seria GAMMIX oferă gamerilor, pasionaților de custom PC și overclockerilor opțiuni suplimentare, care combină performanța și design-ul, întărind misiunea XPG de a asigura mereu experiențe îmbunătățite.

GAMMIX S10 siGAMMIX D10

GAMMIX S10: PCIe3x4 NVMe 1.2 M.2 SSD

Cu viteze de până la 1800 MB/s la citire și de 850 MB/s la scriere, modelul S10 maximizează eficiența slotului M.2 2280 și a protocolului NVMe 1.2 pentru a oferi performanțe sporite gamerilor și profesioniștilor din domeniul graficii. Reduce durata transferurilor de date, timpul de încărcare și latențele la căutare și oferă un spațiu de stocare de până la 1TB 3D TLC NAND cu un controler SMI.

Radiatorul XPG personalizat asigură faptul că temperaturile sunt cu cel puțin 10 grade Celsius mai mici decât în cazul SSD-urilor M.2 ne-ecranate, promovând stabilitatea și longevitatea. DRAM-ul și cache-ul SLC ajută la menținerea performanțelor de top, cu evaluări IOPS de citire/scriere de 130K/140K. Modelul S10 susține în continuare corecția erorilor LDPC și are un rating de 2 milioane de ore pentru MTBF. Acesta vine însoțit de o garanție de 5 ani. Pe lângă varianta de 1TB, utilizatorii mai pot alege și modele cu capacitate de 128GB, 256GB și 512GB.

GAMMIX D10: module de memorie DDR4 cu design agresiv

Modulele de memorie D10 DDR4 de culoare roșie și neagră sunt echipate cu PCB ADATA de culoare neagră și cu carcasă personalizată XPG cu profil zimțat, înclinat pentru a evoca un sentiment de putere și performanță. În același timp, modulele D10 au o înălțIme relativ mică, permițând instalări mai ușoare chiar și în carcase de dimensiuni reduse. Disponibile de la 2400MHz până la 3000MHz, modulele S10 utilizează componente premium pentru o calitate și compatibilitate garantate. Pe plăcile de bază Intel X299, SPD-ul (serial presence detect) stabilește o frecvență de bază de 2666 MHz, în comparație cu 2400 MHz pentru modulele de pe alte platforme. Plăcile de circuite integrate ale modulelor D10 au 10 straturi pentru a elimina interferențele și pentru a îmbunătăți calitatea semnalului, iar carcasa deschisă în partea superioară îmbunătățește foarte mult disiparea căldurii în timpul jocurilor sau atunci când se face overclocking. În interior, un strat de cupru îmbunătățește și mai mult răcirea. Datorită compatibilității Intel XMP 2.0, modulele D10 oferă capabilități considerabile de overclocking. Acestea sunt livrate cu garanție pe viață, ca toate modulele de memorie ADATA și XPG.

Despre XPG

Xtreme Performance Gear (XPG) este o marcă ADATA Technology care oferă hardware de înaltă performanță pentru PC. Produsele XPG se disting prin depășirea metodologiei stricte ADATA A+ de testare, pentru a asigura cele mai înalte standarde pentru stabilitatea și performanțele superioare ale produselor. XPG oferă gamerilor, entuziaștilor și overclockerilor o experiență extraordinară, experimentată cel mai bine la performanțe maxime. Linia XPG prezintă atribute tehnice avansate, iar puterea sa strălucește prin design-uri elegante care au câștigat distincții de prestigiu la nivel mondial. Acestea includ de la Good Desing Award Japonia la Taiwan Excellence Gold Awards. Produsele ADATA XPG sunt recunoscute de overclockeri și de echipe profesioniste de gaming de renume mondial, care le folosesc ca hardware esențial pentru obținerea victoriei. Pentru mai multe informații, vizitați www.xpg.com.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.