Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Nou serial coreean la TVR 1: MOON RIVER

TVR 1 continuă seria filmelor coreene difuzate în premieră – de joi, 16 februarie, orele 18.25 şi 19.05, cu o nouă producţie: Legenda cavalerului rătăcitor şi a frumoasei Rază-de-Lună

Seria producţiilor sud-coreene continuă la TVR 1 cu o nouă saga a unui mare erou: Legenda cavalerului rătăcitor şi a frumoasei Rază-de-Lună. Serialul are 48 de episoade a câte 30 de minute fiecare, TVR 1 difuzând câte două episoade pe zi. Este cel de-al doisprezecelea serial coreean pe care TVR 1 îl va transmite începând de mâine, 16 februarie.

Numeroşii fani ai deja faimoaselor seriale coreene îl vor putea urmări în noua serie coreeană pe eroul tragic Iljimae. Copil din flori, născut din dragostea ilicită dintre o servitoare şi un înalt dregător, Iljimae a fost abandonat de mic sub un cais. De aici îi vine şi numele, „Iljimae", însemnând „ramură de cais". Iljimae este adoptat de o familie, dar ajuns adolescent porneşte în căutarea adevăratelor sale rădăcini. Fiind considerat un bastard, nu este văzut cu ochi buni de societate. Rănit sufleteşte, se va răzvrăti împotriva modului în care e orânduită lumea, va deveni haiduc, transformându-se într-un personaj justiţiar al cărui scop va fi să îndrepte răul cu orice preţ. De câte ori înfăptuieşte un act de justiţie, Iljimae lasă în urma sa o ramură de cais, drept „semnătură". Din reţeta noului serial coreean nu vor lipsi ingredientele de bază: dragostea şi răzbunarea.

Legenda cavalerului rătăcitor şi a frumoasei Rază-de-Lună (MOON RIVER – COREEA, 2009)

Cu: Jung Il-woo, Yoon Jin-seo, Kim Min-jong, Jung Hye-young.

Regia: Hwang In roe, Kim Su-yeong

Serialele sud-coreene la TVR 1

Legenda cavalerului rătăcitor şi a frumoasei Rază-de-Lună este cea de-a douăsprezecea producţie coreeană pe care TVR 1 o oferă telespectatorilor săi. Seria a început cu Giuvaerul palatului (din 23.07.2009), urmat de Furtună la palat (din 13.10.2009) şi de Secretele de la palat (din 5.02.2010); pe durata verii 2010, TVR 1 a transmis, în reluare, serialul Giuvaerul palatului, iar din 2.08.2010 Cronicile frumoasei luptătoare; din 20.08.2010 a început Legendele palatului: doctorul Hur Jun, urmat, din 22.11.2010, de Legendele palatului: prinţul Jumong. Din 16 martie până în 7 iunie, TVR 1 a transmis Legendele palatului: Concubina regelui, cea de-a şaptea producţie coreeană. Legendele palatului: Kim Suro, regele de fier este transmis de TVR 1 începând cu 8 iunie, iar din 22 iulie începea Legendele palatului: Negustorul Lim Sang-ok. A urmat, din 3 octombrie, Legendele palatului: Tărâmul dintre vânturi, a zecea producţie sud-coreeană de pe TVR 1. Legendele palatului: Regele Geunchogo, cea de-a unsprezecea producţie sud-coreeană de la TVR 1, a fost transmisă în perioada 22 noiembrie 2011 – 15 februarie 2012.

Bucuresti, 15.02.2012

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.