Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noile R 1250 R, R 1250 RS şi R 1250 GS Adventure

BMW Motorrad R 1250 family

Noile BMW R 1250 R, R 1250 RS și R 1250 GS Adventure – Roadster, Sport Touring și Adventure în formă optimizată și într-o nouă dimensiune a pilotajului.

Timp de decenii, motorul boxer de pe modelele BMW Motorrad R, RS și GS Adventure a însemnat propulsie distinctivă, puternică și fiabilă, când vine vorba despre pilotaj pe drumuri virajate, sport touring sau drumuri lungi și aventuri moto. Pentru mai mult de 25 de ani, BMW Motorrad a folosit tehnologia cu 4 supape pe cilindru, combinată cu injecție electronică de combustibil și convertizor catalitic în buclă închisă, pentru a obține cea mai bună livrare posibilă a cuplului și a puterii, plus eficiență și compatibilitate cu mediul înconjurător.

Motor boxer avansat cu Tehnologia BMW ShiftCam pentru un plus de putere pe întreaga plajă de turație, emisii și consum de combustibil reduse și rafinament optimizat al funcționării.

Cu motorul boxer dezvoltat semnificativ, noile R 1250 R, R 1250 RS și R 1250 GS Adventure fac mai mult decât să atingă un nivel nou de putere și de cuplu. A fost posibilă și optimizarea semnificativă a rafinamentului și a regularității de funcționare – mai ales în plaja de turație joasă. În plus, noul motor oferă niveluri îmbunătățite de emisii și de consum de combustibil, plus un sunet deosebit de satisfăcător. În acest scop, Tehnologia BMW ShiftCam a fost folosită pentru prima dată în producția de serie a motoarelor BMW Motorrad aceasta permite varierea sincronizării și cursei supapelor pe partea de admisie. În plus, arborii cu came de admisie sunt gândiți pentru deschiderea decalată a celor două supape de admisie, rezultând în formarea unui vârtej al amestecului carburant proaspăt și a unei arderi mai eficiente. Alte schimbări de ordin tehnic ale motorului se referă la transmisia distribuției – acum efectuată printr-un lanț dințat (înainte era un lanț cu role) – o ungere optimizată, injectoare cu două jeturi și un nou sistem de evacuare.

BMW Motorrad R 1250 family

Două moduri de pilotaj, ASC și Hill Start Control în echiparea standard.

Există două moduri de pilotaj disponibile în echiparea standard pentru a putea adapta motocicleta preferințelor individuale ale riderilor. Controlul Automat al Stabilității ASC în echiparea standard asigură un nivel ridicat de siguranță datorită obținerii celui mai bun nivel posibil de tracțiune la demaraj. Asistentul la pornirea în rampă Hill Start Control este, de asemenea, un element standard la toate trei modelele, permițând pornirea facilă în rampă.

Modurile de Pilotaj Pro, incluzând moduri suplimentare de pilotaj, Controlul Dinamic al Tracțiunii DTC, ABS Pro, Hill Start Control Pro și Dynamic Brake Assistant DBC, disponibil ca echipament opțional din fabrică.

„Modurile de Pilotaj Pro” este acum disponibil ca element din echipamentul opțional, incluzând modurile suplimentare de pilotaj „Dynamic” și „Dynamic Pro” (configurabil), Controlul Dinamic al Tracțiunii DTC și, la R 1250 GS Adventure, și modurile de pilotaj „Enduro” și „Enduro Pro” (configurabil). DTC permite accelerații și mai eficiente, în siguranță, mai ales cu motocicleta înclinată. ABS Pro oferă și mai multă siguranță pe frânare, chiar și cu motocicleta înclinată. Noul sistem Dynamic Brake Control DBC asigură un plus de siguranță la frânare, prin evitarea accelerării neintenționate. Prin intermediul intervenției la nivelul sistemului de control al motorului, cuplul este redus în timpul frânării, pentru a folosi la maximum forța de frânare la nivelul roții spate. Astfel, motocicleta rămâne stabilă și se scurtează distanța de frânare.

Far cu LED pentru R 1250 RS ș i R 1250 GS Adventure în echiparea standard și far pe timp de zi cu LED pentru toate trei modelele ca echipament opțional.

R 1250 RS și R 1250 GS Adventure au acum un far cu LED în echiparea standard. În plus, farul pe timp de zi cu LED este disponibil ca echipament opțional pentru R 1250 RS, pentru R 1250 GS Adventure și pentru R 1250 R, care are far cu halogen.

Suspensia electronică Dynamic ESA „Next Generation” cu pretensionare reglabilă automat, ca echipament opțional.

Cu elementul de echipament opțional BMW Motorrad Dynamic ESA „Next Generation”, amortizarea se adaptează automat la situație, conform situației și manevrelor, și există și o reglare automată a pretensionării, în toate stările de încărcare. Astfel, motocicleta se adaptează fin la toate situațiile, asigurând un confort optim al amortizării și o ținută de drum foarte stabilă.

Connectivity: Bord multifuncțional cu ecran color TFT de 6,5 inci, oferind multe opțiuni, în echiparea standard.

Cele trei modele boxer noi au echiparea Connectivity în standard, care include un ecran TFT color de 6,5 inci. În combinație cu Multi-Controller-ul BMW Motorrad din echiparea standard, acest lucru înseamnă că riderul poate accesa funcțiile legate de vehicul și de conectivitate rapid și convenabil.

Inteligent Emergency Call ca opțiune din fabrică.

Asigurarea celui mai rapid ajutor posibil în cazul unui accident sau în situații de urgență și pericol poate salva vieți omenești. Elementul de echipament opțional Intelligent Emergency Call cheamă ajutorul la fața locului cât mai repede posibil.

Ca și înainte, acest element poate fi comandat pentru toate trei modelele.

BMW Motorrad Spezial – elemente de personalizare de înaltă calitate ca opționale din fabrică.

BMW Motorrad Spezial este gama de elemente deosebite de personalizare, care sporesc performanța și valoarea, disponibile ca echipament opțional din fabrică. Accentul se pune pe integrarea în vehicul, ca un tot unitar, folosirea materialelor de cea mai bună calitate, prelucrarea manuală elaborată și atenția caracteristică la detaliu.

Pachetele billet Option 719 Classic și HP sunt disponibile pentru noile modele boxer, spre exemplu.

Noile R 1250 R și R 1250 RS pot fi echipate și cu Jantele Option 719 Classic sau Sport, plus schemele coloristice exclusiviste și șaua Option 719.

O tobă sport HP este, de asemenea, disponibil din fabrică pentru toate cele trei noi modele boxer.

Culori noi și variante de stil atrăgătoare.

Noile modele boxer au o culoare de bază fiecare, plus două variante de stil impresionante. Culoarea Specială Option 719 este, de asemenea, disponibilă pentru R 1250 R și R 1250 RS.

Elementele principale ale noilor BMW R 1250 R, BMW R 1250 RS și BMW R 1250 GS Adventure:
• Motor boxer evoluat, cu Tehnologia BMW ShiftCam pentru varierea sincronizării deschiderii supapelor și cursei acestora pe partea de admisie.
• Chiar și mai multă putere pe întreaga plajă de turație, consum de combustibil și emisii poluante optimizate, rulare mai lină și rafinament superior.
• Putere și cuplu sporite: 100 kW (136 CP) la 7.750 rpm și 143 Nm la 6.250 rpm (înainte: 92 kW (125 CP) la 7.750 rpm și 125 Nm la 6.500 rpm).
• Cilindree crescută la 1.254 cmc (înainte 1.170 cmc).
• Deschidere decalată a supapelor de admisie pentru un vârtej optimizat în camera de ardere, și, implicit, o ardere mai eficientă.
• Arborii cu came acționați acum de lanț dințat (înainte: lanț cu role).
• Ungere și răcire a bazei pistonului optimizate.
• Sistem de senzori de detonație pentru polivalență la drumuri lungi.
• Cea mai nouă generație de sistem de control al motorului BMS-O și injectoare cu două jeturi pentru o alimentare mai eficientă.
• Nou sistem de evacuare pentru caracteristici de performanță optime.
• Două moduri de pilotaj, ASC și Hill Start Control în echiparea standard.
• Modurile de Pilotaj Pro, cu moduri de pilotaj suplimentare, Controlul Dinamic al Tracțiunii DTC, ABS Pro, Hill Start Control Pro și Dynamic Brake Assistant DBC, disponibile ca echipament opțional din fabrică.
• Suspensie electronică Dynamic ESA „Next Generation”, cu reglare automată a pretensionării.
• Reglare a înălțimii șeii în standard pentru R 1250 GS Adventure (cu excepția stilului HP), plus o gamă largă de variante de șa din fabrică.
• Noile Ghidoane Sport pentru R 1250 R, pentru o poziție de pilotaj mai dinamică.
• Pe lângă reglarea standard a înălțimii șeii (excepție: stilul HP pentru R 1250 GS Adventure), gamă largă de înălțimi de șa din fabrică.
• Far cu LED pentru R 1250 RS (design complet nou) și R 1250 RS Adventure în echiparea standard; far cu LED pe timp de zi pentru toate modelele ca echipament opțional din fabrică.
• Connectivity: Bord multifuncțional cu ecran color TFT de 6,5 inci, oferind multe opțiuni în echiparea standard.
• Intelligent Emergency Call ca opțiune din fabrică.
• BMW Motorrad Spezial – elemente de personalizare ca echipament opțional din fabrică.
• Gamă extinsă de echipamente opționale și Accesorii Originale BMW Motorrad.
• Noul R 1250 R:
• Caracter dinamic de naked cu o culoare de bază, două variante de stil și finisări Option 719 Spezial.
• Noul R 1250 RS: caracter sport și touring cu o culoare de bază, două variante de stil și finisări Option 719 Spezial.
• Spoiler față și carenă față complet noi (R 1250 R și R 1250 RS).
• Parte superioară redesenată (R 1250 RS).
• Noul R 1250 GS Adventure: Caracter off-road și adventure în două finisări de bază moderne și două variante de stil impresionante.
• R 1250 GS Adventure cu elemente de design noi, precum capacul cutiei de depozitare cu logo GS în relief, priza de admisie, ornamente de radiator cu look vopsit în câmp electrostatic, bara de pe rezervor și barele de protecție motor adaptate la designul motocicletei.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.