Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noi provocări de depășit, noi limite de atins cu Seria Redmi Note 10

Xiaomi Redmi Note 10
  • Seria Redmi Note 10 a ajuns în România, cu prețuri începând de la 999 lei
  • Xiaomi a lansat în România și Mi Vacuum Cleaner G10, un aspirator vertical cu mop, puternic și foarte util

Xiaomi, lider global în tehnologie, a anunțat lansarea pe piața din România a Seriei Redmi Note 10, care continuă să demonstreze angajamentul companiei de a oferi cele mai avansate tehnologii.
Redmi Note 10 Pro va fi disponibil în curând, la partenerii autorizați din România, în trei variante – 6GB+64GB, 6GB+128GB și 8GB+128GB, la prețurile recomandate de vânzare de 1.299 lei, 1.399 lei, respectiv 1.499 lei.

Redmi Note 10 va fi disponibil în variantele 4GB+64GB, 4GB+128GB, la prețurile recomandate de vânzare de 999 lei, respectiv 1.099 lei.

În perioada 25-31 martie, la achiziția unui telefon Redmi Note 10 din rețeaua partenerilor autorizați din România*, cumpărătorii vor primi și un voucher care le va asigura o reducere de 10% la achiziția altor produse și accesorii Xiaomi.

Din Seria Redmi Note 10 mai fac parte și modelele Redmi Note 10S și Redmi Note 10 5G, care vor fi disponibile pe piața din România în viitorul apropiat.

Xiaomi Redmi Note 10

Redmi Note 10 Pro: cameră de 108MP și ecran AMOLED de 120Hz, o premieră a seriei Redmi Note

Redmi Note 10 Pro este dotat cu un senzor de 108MP, cu tehnologie pixel binning 9-în-1 și ISO nativ dual, ceea ce îi permite să surprindă cele mai fine detalii și să ofere posibilități de editare nelimitate.
Telefonul are un design modern și minimalist, ce include un senzor de amprentă lateral și un ecran AMOLED DotDisplay de 6,67”, cu rată de refresh de 120 Hz, ce asigură o experiența de utilizare foarte fluidă. Disponibil în trei culori, Onyx Gray, Glacier Blue și Gradient Bronze, Redmi Note 10 Pro este elegant și rezistent. De asemenea, ecranul este protejat de Corning® Gorilla® Glass 5.

La capitolul performanțe, Redmi Note 10 Pro este dotat cu Qualcomm® Snapdragon™️ 732G, unul dintre cele mai puternice procesoare 4G de pe piață. Dispozitivul este ideal pentru gaming și live streaming, beneficiind de performanțe ridicate și consum redus de baterie, împreună cu un sistem de sunet imersiv, cu două difuzoare. Așadar, telefonul oferă o experiență optimă de vizualizare. Redmi Note 10 Pro are o baterie de 5,020mAh și încărcare rapidă la 33W.

Redmi Note 10: Reinventează experiența de utilizare a unui smartphone mid-range

Redmi Note 10 este echipat cu ecran AMOLED DotDisplay de 6.43” și asigură experiențe optime de vizionare.

La fel ca Redmi Note 10 Pro, dispozitivul are un design modern și minimalist, senzor de amprentă lateral, încărcător rapid de 33W, un senzor de lumină de 360 de grade și două difuzoare ce oferă o experiență imersivă.

Redmi Note 10 este echipat cu un setup cvadruplu de camere format din camera principală de 48MP, lentilă ultra-wide de 8MP pentru fotografii de grup, lentilă macro de 2MP pentru cadre apropiate și un senzor de profunzime de 2MP pentru portrete.

Redmi Note 10 este dotat cu un procesor rapid pentru utilizare zilnică intensă – Qualcomm® Snapdragon™ 678.

*Parteneri autorizați Xiaomi în România: Mi-Home.ro, Mi Store, eMAG, MediaGalaxy, Altex, Flanco, PCGarage, CEL.ro, evoMAG

Mi Vacuum Cleaner G10 – Performanțe duble cu efort minim

Xiaomi a lansat pe piața din România și Mi Vacuum Cleaner G10, un aspirator vertical cu mop, cu o putere de absorbție de 150 AW*, display color TFT-LCD și perie inteligentă.

Mi Vacuum Cleaner G10 va fi disponibil la partenerii autorizați din România, începând de la prețul recomandat de vânzare de 1.399 lei.

În perioada 25-31 martie, Mi Vacuum Cleaner G10 va putea fi achiziționat la prețul early bird de 1.199 lei, în rețeaua partenerilor autorizați***.

Dotat cu un motor de ultimă generație de 125,000 RPM, Mi Vacuum Cleaner G10 oferă performanțe incredibile. Noul display TFT color afișează informații despre modul de curățenie, statusul bateriei și asigură un control excelent.

Peria inteligentă detectează automat suprafețele și ajustează viteza de aspirare. Această funcție extinde durata de viață a bateriei. În plus, design-ul său în V îi asigură un diametru mai mare și previne înfundarea sa cu păr. Recipientul magnetic de apă le permite utilizatorilor să aspire și să dea cu mopul în același timp, protejând suprafețele.

Mi Vacuum Cleaner G10 este dotat cu o baterie de înaltă capacitate de 3000 mAh, cu o durată de viață de până la 65 de minute, suficientă pentru orice tip de locuință. Bateria se poate scoate cu o singură atingere. De asemenea, Mi Vacuum Cleaner G10 are un încărcător ce permite alimentarea a două baterii în același timp**.

Dotat cu un filtru HEPA în cinci straturi lavabil, Mi Vacuum Cleaner G10 îndepărtează 99.97% din particulele de 0.3 microni. Aspiratorul are inclusă în cutie și o mini perie electrică, ce poate fi folosită pentru curățarea părului de pe canapele sau paturi.

* Parametrii relevanți sunt bazați pe măsurătorile actuale în concordanță cu standardul IEC60312
** Bateriile de rezervă se achiziționează separat
*** Ofertă în limita stocului disponibil la partenerii autorizați din România: Mi-Home.ro, Mi Store, eMAG, MediaGalaxy, Altex, Flanco, PCGarage, CEL.ro, evoMAG

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.