Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noi avantaje pentru consumatori: Comisia consolidează drepturile consumatorilor și respectarea acestora în UE

ECC-Net logo

Astăzi, Comisia Europeană propune „Noile avantaje pentru consumatori” menite să asigure că toți consumatorii europeni beneficiază pe deplin de drepturile conferite de legislația Uniunii.

Deși UE dispune deja de norme privind protecția consumatorilor care sunt printre cele mai stricte din lume, cazurile recente, cum ar fi scandalul „Dieselgate”, au arătat că este greu să se asigure respectarea deplină a acestor norme în practică. „Noile avantaje pentru consumatori” vor permite unor entități calificate să introducă acțiuni de reprezentare în numele consumatorilor și vor conferi autorităților de protecție a consumatorilor din statele membre competențe consolidate pentru aplicarea de sancțiuni. Pachetul de propuneri va extinde, de asemenea, protecția consumatorilor în mediul online și va clarifica faptul că legislația UE interzice practicile de comercializare a produselor cu dublu standard de calitate care îi induc în eroare pe consumatori.

Prim-vicepreședintele Timmermans a declarat: „Noile avantaje pentru consumatori propuse astăzi vizează crearea unei piețe unice mai echitabile care să aducă beneficii consumatorilor și întreprinderilor. Introducem un drept european de lansare a unor acțiuni colective în cazul în care grupuri de consumatori au suferit un prejudiciu, astfel cum s-a întâmplat recent, alături de garanții adecvate care să asigure că nu se vor comite abuzuri. Consumatorii vor ști care sunt vânzătorii de la care cumpără online, precum și dacă acești vânzători au plătit pentru a apărea în rezultatele căutărilor. Majoritatea comercianților, și anume cei care respectă regulile, se vor bucura de înlăturarea sarcinilor lor. Cei câțiva comercianți care abuzează intenționat de încrederea consumatorilor europeni vor fi sancționați prin aplicarea de amenzi mai mari.

ECC-Net logo

Věra Jourová, comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a adăugat:„Într-o lume globalizată în care marile societăți comerciale au un avantaj imens în fața consumatorilor individuali, trebuie să echilibrăm balanța. Acțiunile de reprezentare, în accepțiunea europeană a conceptului, vor duce la mai multă echitate pentru consumatori, nu la mai multă muncă pentru cabinetele de avocatură. Totodată, sancțiunile mai severe legate de cifra de afaceri anuală a întreprinderilor vor oferi în sfârșit autorităților de protecție a consumatorilor mijloace pentru a-i pedepsi aspru pe cei care trișează. A trișa nu poate fi rentabil.”

„Noile avantaje pentru consumatori” vor avea drept rezultat:
1. Consolidarea drepturilor consumatorilor în mediul online
O mai mare transparență pe piețele online — atunci când cumpără de pe o piață online, consumatorii vor trebui să fie informați în mod clar dacă vânzătorul produselor sau al serviciilor este un comerciant sau o persoană fizică, astfel încât să știe dacă beneficiază de protecția oferită de drepturile consumatorilor în cazul în care apar probleme.
Mai multă transparență cu privire la rezultatele căutării pe platformele online — atunci când fac căutări online, consumatorii vor fi informați în mod clar când un comerciant a plătit pentru a apărea în rezultatele căutării. În plus, piețele online vor trebui să informeze consumatorii cu privire la principalii parametri care determină ordinea în care apar rezultatele. Noi drepturi ale consumatorilor pentru serviciile digitale „gratuite” — atunci când plătesc pentru un serviciu digital, consumatorii beneficiază de anumite drepturi de informare și au la dispoziție 14 zile pentru a anula contractul (dreptul de retractare). „Noile avantaje pentru consumatori” vor extinde acest drept la serviciile digitale „gratuite” pentru care consumatorii furnizează propriile date cu caracter personal, dar nu plătesc bani. Acest lucru s-ar aplica, de regulă, serviciilor de stocare în cloud, platformelor de comunicare socială sau conturilor de e-mail.
2. Punerea la dispoziția consumatorilor a unor instrumente prin care să se asigure că le sunt respectate drepturile și să obțină despăgubiri
Acțiunile de reprezentare, în accepțiunea europeană a conceputului — „Noile avantaje pentru consumatori” vor oferi posibilitatea ca o entitate calificată, cum ar fi o organizație a consumatorilor, să introducă o acțiune în despăgubire, prin care să solicite o compensație ori înlocuirea sau repararea produsului, în numele unui grup de consumatori care au suferit prejudicii ca urmare a unei practici comerciale ilegale. În unele state membre, consumatorii au deja posibilitatea de a introduce acțiuni colective în instanță, dar această opțiune va fi disponibilă acum în toate statele membre ale UE.
De exemplu, într-un scenariu de tip „Dieselgate”, victimele practicilor comerciale neloiale, precum recurgerea la publicitatea înșelătoare de către producătorii de autoturisme care nu respectă cadrul de reglementare al Uniunii pentru omologarea de tip a vehiculelor sau legislația privind protecția mediului, vor putea obține despăgubiri în mod colectiv prin introducerea unei acțiuni de reprezentare în temeiul acestei directive. Dreptul Uniunii nu prevedea până acum astfel de acțiuni colective.
Acest model are la bază garanții solide și se diferențiază net de acțiunile colective în stil american (class actions). Acțiunile de reprezentare nu vor fi deschise cabinetelor de avocatură, ci numai entităților precum organizațiile consumatorilor care nu urmăresc un scop lucrativ și îndeplinesc criterii de eligibilitate stricte, monitorizate de o autoritate publică. Acest nou sistem le va oferi consumatorilor europeni garanția că pot beneficia pe deplin de drepturile lor și că pot obține despăgubiri, evitând în același timp riscul unor proceduri litigioase abuzive sau nejustificate.
O protecție mai bună împotriva practicilor comerciale neloiale — „Noile avantaje pentru consumatori” vor garanta dreptul consumatorilor din toate statele membre de a solicita despăgubiri individuale (de exemplu, o compensație financiară sau rezilierea contractului), atunci când sunt afectați de practici comerciale neloiale, cum ar fi practicile de marketing înșelătoare sau agresive. În momentul de față, nivelul acestei protecții variază foarte mult pe teritoriul UE.
3. Introducerea unor sancțiuni eficace pentru încălcările legislației UE privind protecția consumatorilor
Autoritățile pentru protecția consumatorilor din UE nu dispun de instrumente adecvate pentru a sancționa practicile care creează „situații de prejudicii colective”, afectând un număr mare de consumatori de pe teritoriul UE. În prezent, nivelul sancțiunilor variază foarte mult de la un stat membru la altul și este adesea prea scăzut pentru a avea cu adevărat un efect disuasiv, mai ales în cazul societăților care desfășoară activități transfrontaliere și pe scară largă.
În temeiul propunerii, autoritățile naționale de protecție a consumatorilor vor avea competența de a impune sancțiuni eficace, proporționale și disuasive în mod coordonat. Pentru încălcările pe scară largă care afectează consumatori din mai multe state membre ale UE, amenda maximă aplicabilă va fi de 4 % din cifra de afaceri anuală a comerciantului în fiecare dintre statele membre în cauză. Statele membre vor fi libere să introducă un nivel mai ridicat al amenzii maxime.

4. Abordarea produselor de consum cu dublu standard de calitate
În urma orientărilor Comisiei din septembrie 2017, „Noile avantaje pentru consumatori” vor actualiza Directiva privind practicile comerciale neloiale, astfel încât aceasta să prevadă în mod explicit că autoritățile naționale au competența de a evalua și de a lua măsuri în cazul practicilor comerciale înșelătoare care implică comercializarea unor produse ca fiind identice în mai multe state membre atât timp cât compoziția sau caracteristicile lor diferă în mod semnificativ.

5. Condiții îmbunătățite pentru întreprinderi
„Noile avantaje pentru consumatori” vor înlătura sarcinile administrative inutile pentru întreprinderi, inclusiv prin eliminarea obligațiilor societăților comerciale în ceea ce privește dreptul de retractare al consumatorilor. De exemplu, consumatorii nu vor mai avea dreptul să returneze produsele pe care, în loc să le fi încercat numai, le-au utilizat deja, iar comercianții nu vor mai trebui să efectueze rambursarea consumatorilor înainte de a primi efectiv bunurile returnate.
Noile norme introduc, de asemenea, mai multă flexibilitate în ceea ce privește modul în care comercianții pot comunica cu consumatorii, permițându-le acestora să folosească formulare online sau chat-uri în locul email-urilor, cu condiția ca respectivii consumatori să poată urmări comunicările lor cu comercianții.

Următoarele etape

Propunerile Comisiei vor fi discutate de Parlamentul European și de Consiliu.

Context

„Noile avantaje pentru consumatori” se vor baza pe rezultatele pe care Comisia Juncker le-a obținut deja în ceea ce privește îmbunătățirea protecției consumatorilor. În cadrul Strategiei privind piața unică digitală, Comisia a obținut deja rezultate în privința mai multor inițiative care adaptează normele de protecție a consumatorilor la mediul online, de exemplu prin eliminarea tarifelor de roaming sau a geoblocării nejustificate. De asemenea, Regulamentul modernizat privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului, care a fost adoptat în 2017, va îmbunătăți asigurarea de către autoritățile publice a respectării normelor și cooperarea transfrontalieră dintre autoritățile de protecție a consumatorilor.

Cu toate acestea, revizuirea normelor UE de protecție a consumatorilor și cazurile recente de încălcare a acestor norme la nivelul UE de anul trecut au arătat că încă se mai pot aduce îmbunătățiri, astfel încât să se asigure o protecție și mai bună a consumatorilor.

„Noile avantaje pentru consumatori” sunt alcătuite din două propuneri de directive:
• O propunere de modificare a Directivei Consiliului privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, a Directivei privind protecția consumatorului prin indicarea prețurilor produselor oferite consumatorilor, a Directivei privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor față de consumatori și a Directivei privind drepturile consumatorilor. Această propunere vizează o mai bună asigurare a respectării normelor UE în materie de protecție a consumatorilor și modernizarea acestor norme, în special în lumina evoluțiilor digitale.
• O propunere privind acțiunile de reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor și de abrogare a Directivei 2009/22/CE privind acțiunile în încetare. Această propunere vizează îmbunătățirea instrumentelor menite să pună capăt practicilor ilegale și facilitarea obținerii de despăgubiri de către consumatori atunci când un număr mare dintre aceștia sunt victimele aceleiași încălcări a drepturilor consumatorilor, într-o situație de prejudicii colective.

Comunicarea însoțitoare include un plan de acțiune pentru dezvoltarea și consolidarea acțiunilor coordonate de asigurare a respectării legislației între autorități, precum și a cooperării lor internaționale cu autoritățile țărilor care sunt principalii noștri parteneri comerciali.

Un studiu privind transparența platformelor online, publicat tot astăzi, sprijină propunerile din cadrul „Noilor avantaje pentru consumatori” referitoare la piețele online. Acesta arată că mai multă transparență în mediul online îi ajută pe consumatori să ia decizii și le sporește încrederea atunci când fac cumpărături online.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.