Îndatorarea populației din Uniunea Europeană a crescut semnificativ în majoritatea țărilor membre, încă de la mijlocul anilor 1990, pe de o parte datorită scăderii dobânzilor, dar și datorită produselor inovative de pe piețele ipotecare.
În timp ce criza economică și financiară care a debutat în 2008 la nivel mondial a declanșat în unele țări retragerea masivă din bănci a depozitelor deținute de companii și de populație, datorită randamentelor scăzute aduse de dobânzile mici și orientarea acestora spre instrumente financiare ale pieței monetare cu profitabilitate mai tentantă, datoriile gospodăriilor din statele vechi membre ale Uniunii Europene s-au stabilizat la un nivel ridicat sau chiar au continuat să crească, în cazul celor nou-intrate în spațiul comunitar.
Nivelul mare de îndatorare poate implica riscuri pentru consumatorii casnici, pentru sistemul financiar și asupra economiei, în general.
Creșterea accelerată a gradului de îndatorare al gospodăriilor, de multe ori asociată exploziei prețurilor la locuințe, este cea mai elocventă explicație atunci când avem în vedere evoluțiile negative viitoare, atât din punct de vedere economic, cât și financiar al acestor menaje. Gradul de îndatorare reprezintă raportul între suma datoriilor de plată ce decurg din contractele de credit sau de leasing pe care un individ sau o familie le are lunar și venitul lunar total. De exemplu, în cazul României, până în mai 2007, nivelul maxim al acestuia era stabilit prin normele Băncii Naționale, iar totalul ratelor lunare de plată nu puteau depăși 30% din venitul net al unui individ în cazul creditelor de consum și 35% în cazul creditelor ipotecare. Împreună, suma datoriilor de plată provenită din cele două tipuri de credite nu putea depăși 40% din venitul net lunar. După aceea, unele dintre băncile din România au adoptat norme proprii în baza cărora au relaxat gradul maxim de îndatorare, ajungând chiar și până la 70% din venitul eligibil. Eligibil este acel venit care se obține din scăderea din venitul net al cheltuielilor de subzistență. (Cu toate acestea, merită menționat și că, în cazul creditelor acordate populației în franci elvețieni, în România acest grad de îndatorare putea fi chiar mai mare de 70% din venitul eligibil, de unde predilecția pe care au avut-o consumatorii cu venituri sub salariul mediu de a se orienta spre acest tip de produse de creditare, deoarece la un venit eligibil mic, puteau împrumuta o sumă mai mare decât dacă ar fi ales un credit în lei sau în euro).
„Această deteriorare a standardelor de creditare întâlnită în multe state europene, dar nu numai, alături de supraevaluările valorilor imobilelor aduse ca garanții ipotecare făcute cu scopul de a se putea acoperi într-un mod fals îndestulător, valoarea creditelor luate de la bănci au creat o stare de pericol financiar („hazard financiar”). Conjugate, aceste aspecte au dus, într-un final, la destabilizarea ambelor piețe: atât cea financiară, cât și cea imobiliară. O altă sursă de vulnerabilitate economică a menajelor a venit și din modul în care au fost finanțate achizițiile de imobile prin intermediul a două tipuri de credite luate aproape simultan: unul de consum, de valoare mică și pe termen scurt, pentru a se achita avansul pentru cumpărarea bunului, urmat de creditul ipotecar propriu-zis prin care se finaliza dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, astfel încât, o familie devenea posesoarea a două credite care-i apăsau bugetul lunar.” Monica Calu, Jurisconsult, Expert APC în dreptul consumului.
După căderea comunismului, creditarea ipotecară s-a extins rapid în Europa Centrală şi de Est. Creșterea datoriei casnice a rezultat din privatizarea fondului de locuințe, creșterea disponibilităților de creditare a populației, iar, în cazul împrumuturilor luate în valută de către consumatorii din aceste țări, s-a datorat și dobânzilor scăzute. Cum, o parte din țările din Europa Centrală și de Est au aderat la Uniunea Europeană în primul deceniu al anilor 2000, așteptările optimiste ale populației în ceea ce privește creșterea veniturilor în același pas cu restul țărilor Uniunii, au dus la acumularea de datorii prin credite bancare chiar în perioada premergătoare izbucnirii crizei economice globale. În multe dintre aceste state, majoritatea covârșitoare a populației a devenit proprietara locuințelor, cu excepția Cehiei, unde structura pieței imobiliare este mai echilibrată, existând un număr semnificativ de proprietăți închiriate celor care preferă să stea cu chirie față de cei care dețin proprietatea imobilului în care locuiesc. În cazul Cehiei, disponibilitatea de locuințe de închiriat și de doritori pentru acestea au oferit o alternativă la locuințele deținute în proprietate, în special în orașe, ceea ce a dus la atenuarea presiunii asupra cererii de locuințe.
Criza financiară a afectat grav multe dintre statele nou-intrate în Uniunea Europeană, astfel încât populația a făcut cu greu față cheltuielilor zilnice, multe credite devenind restante (adică, neperformante, din punctul de vedere al băncilor). De-a lungul deceniului 1997-2007, creditarea în valută străină de către băncile din zona euro aproape s-a triplat, iar o mare parte dintre aceste împrumuturi au fost acordate către populație. Tipul de produse ipotecare oferit a fost, de asemenea, foarte divers.
Ponderea foarte scăzută de credite în valută acordate populației în Republica Cehă a fost rezultatul ratelor mici de dobândă la creditele ipotecare acordate în moneda națională, asociată cu un nivel scăzut al inflației și cu rata înaltă de economisire casnică specifice gospodăriilor cehe. În timp ce proporția de credite ipotecare în valută a fost foarte mică în Republica Cehă și Slovacia, ea a reprezentat o cotă semnificativă în România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Estonia.
Numărul creditelor neperformante au crescut în toate țările din spațiul comunitar în timpul crizei și, de multe ori, cele mai mari dificultăți de plată au fost la creditele pe care consumatorii le-au luat în valută. Rata creditelor neperformante în valută a fost de aproximativ 40% din totalul creditelor restante în Polonia, 70% din totalul creditelor neperformante din Ungaria și 80% în Estonia în 2008, anul de debut al crizei financiare mondiale.
Creșterea creditelor neperformante a fost relativ modestă în Cehia și Slovacia. Dimpotrivă, creditele neperformante acordate populației a crescut spectaculos în Ungaria, ajungând la aproximativ 15% din totalul creditelor deținute de populație, la nivelul anului 2012. În Ungaria ponderea creditelor în valută a crescut brusc după ce, în 2004, au fost tăiate subvențiile pentru dobânzile la creditele ipotecare, ceea ce a dus la o reorientare a cererii către creditele în valută străină, acordate la dobânzi mai mici decât cele la forinți. Acest lucru poate fi atribuit, în parte, adâncimii mai mari a recesiunii din Ungaria și structurii pieței de imobile cu destinația de locuință, unde deținerea în proprietate a fost “singura opțiune viabilă pentru obținerea unei locuințe permanente” și a făcut Ungaria mai puțin rezistentă la criză decât vecinii săi.
Din păcate, ca și în România, și în celelalte țări din Europa Centrală și de Est, dar și în Grecia, Spania, Italia, Cipru, Franța, Marea Britanie, supraîndatorarea populației prin credite bancare s-a datorat și practicilor incorecte ale băncilor în relația cu consumatorii, materializate prin inserarea de clauze abuzive în contractele de împrumut, prin practicarea de costuri ascunse și comisioane percepute ilegal, ceea ce a sporit povara datoriilor asupra celor care încheiaseră aceste contracte.
De asemenea, în aproape toate țările Uniunii Europene împrumuturile în valută acordate populației au devenit pentru bănci un mijloc de supra profit, datorită punerii pe piață a unor produse de creditare în valute cu potențial mare de apreciere în perioade de criză, adică în așa-numitele valute de refugiu, din care enumăr împrumuturile acordate în franci elvețieni, yeni japonezi, dolari americani. Creșterea constantă și, uneori, fluctuații impredictibile în sensul de majorare a cursului acestor monede față de cele din statele din care proveneau consumatorii împrumutați i-au expus pe aceștia unor costuri suplimentare și unor riscuri mărite față de produsele de creditare în monedele naționale. Asta în condițiile în care fuseseră consiliați să aleagă aceste credite în valută în detrimentul celor în monedele naționale, inoculându-li-se convingerea eronată că aceste împrumuturi beneficiază nu doar de dobânzi mai reduse, dar și de stabilitatea cursului de schimb.
Recentele turbulențe economice mondiale și europene au dus la deprecierea majorității monedelor față de valutele forte. Efectul a fost foarte puternic în special atunci când Banca Națională a Elveției a abandonat, la 15 ianuarie 2015, pragul fix de 1,2 Euro/franc elvețian, și mulți dintre cei cu credite în franci elvețieni s-au trezit scufundați în datorii, de pe o zi pe alta sau când FED-ul american a majorat dobânda cheie, în decembrie 2015.
Măsurile luate pentru contracararea acestor efecte au fost sporadice și nu foarte convingătoare, iar, acolo unde s-au luat nu și-au dovedit eficiența deplină.
Astfel, în Ungaria, după 2008, deprecierea puternică a forintului ungar a crescut sarcina de rambursare a creditului în medie cu 30% până la 40%, în funcție de valuta creditului. Guvernul ungar a lansat un program de conversie a datoriilor, în septembrie 2011, ceea ce a permis debitorilor să ramburseze creditele ipotecare la o rată de schimb de aproximativ 25% sub rata de piață, pentru o perioadă de aproximativ cinci luni. Alte măsuri suplimentare au constat în fixarea de rate de schimb preferențiale timp de cinci ani și conversia creditelor neperformante din valută în forinți. Cu toate acestea, impactul acestor programe de ajutorare a gospodăriilor cu dificultăți la plata creditelor a fost modestă. Scheme de ajutorare par să fi suferit de o complexitate excesivă, precum și direcționarea în funcție de gradul de sărăcie al familiilor. O altă inadecvare a programelor de salvare de la faliment a celor supra îndatorați a fost că două treimi din costul acestor măsuri (în valoare de circa 1,5% din PIB-ul Ungariei, în total) au fost suportate de bănci, care au avut o capacitate limitată de a absorbi acest șoc. Acest lucru s-a reflectat în contracția creditului în 2012 și 2013 în Ungaria. În cele din urmă, în noiembrie 2014, Banca Centrală a Ungariei și Asociația Băncilor au fost de acord să facă o conversie rapidă a creditelor ipotecare în valută în forinți, la cursul de schimb de pe piață de la data deciziei, pentru a reduce expunerea gospodăriilor și a populației la riscul fluctuațiilor cursului de schimb.Criza creditelor ipotecare în valută străină în Ungaria a ținut în mare măsură, până la sfârșitul anului 2015, cu toate aceste împrumuturi convertite în forinți, la un curs de schimb fix. În timp ce multe gospodării încă mai luptă să plătească datorii mari și încă se află în pericol de evacuare, în 2016, alții consumatori au început să-și recapete încrederea și au accesat credite pentru cumpărarea de locuințe sau ca să investească în construcția de case noi, ori pentru renovarea celor vechi. Programul guvernamental ungar de subvenționare a creditelor ipotecare / locuințe pentru familiile cu copii, care a fost lansat la sfârșitul anului 2015, de asemenea, a contribuit la creșterea cererii pentru noi credite pentru locuințe în 2016.
În Polonia, în 2016 a continuat tendința începută în 2015, prin care au avut loc mai multe modificări ale reglementărilor în materie de credite ipotecare și de locuințe. Din ianuarie 2016 a intrat în vigoare o recomandare a Autorității de Supraveghere Financiară din Polonia, care a crescut contribuția proprie individuală obligatorie pentru persoanele care aplică pentru credite ipotecare/credit de locuințe. Contribuția proprie obligatorie (practic, avansul pentru achiziția unei locuințe) a fost majorată la 15% din valoarea creditului față de 10% în 2015. În plus, în februarie 2016, o nouă taxă bancară a fost introdusă cu un nou impozit de vânzare cu amănuntul, care a intrat în vigoare în septembrie 2016. Prin urmare, sistemul bancar a fost protejat în detrimentul consumatorilor, iar taxele și comisioanele bancare sunt de așteptat să crească pentru a reduce la minimum pierderile societății bancare. În 2016, în Polonia, creditul de consum a întâmpinat fluctuații în ceea ce privește comportamentul consumatorilor. În ciuda îmbunătățirii situației economice din țară, polonezii au continuat să fie ezitanți cu privire la cheltuielile pentru bunuri de consum și servicii, în urma crizei economice, care a cunoscut apogeul în 2009. PIB-ul Poloniei a crescut, iar șomajului a scăzut și chiar s-a înregistrat o ușoară creștere a veniturilor din salarii, dar polonezii au rămas neîncrezători și mai responsabili cu privire la credite.
Parlamentul polonez are în dezbatere câteva proiecte de conversie ale creditelor, ale diverselor formațiuni politice, unele dintre ele au în vedere conversia tuturor creditelor ipotecare în valută, altele se referă în mod specific la creditele în franci elvețieni, însă, până în momentul de față, problema supra îndatorării prin creditarea în valută nu a cunoscut o tranșare legislativă.
În România, creditele acordate consumatorilor au fost marcate de achizițiile importante dinspre sfârșitul perioadei de recesiune, respectiv preluarea Volksbank România SA de către Banca Transilvania însoțită de oferta de conversie a creditelor în franci elvețieni din portofoliul Volksbank şi finalizarea achiziției Millennium Bank de către OTP Bank. În 2016, Banca Transilvania a continuat să își dezvolte afacerea prin achiziționarea unui portofoliu de credite performante acordate de Bank of Cyprus pentru clienții săi de retail. Diverse bănci au făcut oferte de conversie a creditelor acordate în franci elvețieni, la cursul zilei, la care se aplica un discount și oferte de rescadențare, dar numai pentru clienții buni platnici.
Cu toate acestea, rata creditelor neperformante continuă să rămână destul de ridicată, în special pentru creditele în valută, nu neapărat doar pentru cele acordate în franci elvețieni.
O inițiativă legislativă care a trecut prin parlament de curând și care ar fi dat șansa unei ușurări a situației consumatorilor cu credite acordate în valută, și anume așa-numita ”Lege a conversiei”, care, de fapt, reprezintă completări aduse OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost, recent, trimisă de către premierul Dacian Cioloș la Curtea Constituțională pentru verificarea prealabilă a constituționalității. În cazul acestei modificări a OUG 50/2010, care a fost înregistrată la Biroul Permanent la 12 februarie 2014 (adică în momentul în care deja se făceau resimțite efectele valorizării valutelor față de leul românesc și foarte mulți consumatori intrau în incapacitate de plată) propunerile inițiale de conversie se refereau la creditele acordate în valută, în general. În cele din urmă, legea a trecut de Parlament cu referire numai la creditele în franci elvețieni. Pe 23 noiembrie, judecătorii Curții Constituționale au decis să amâne pentru 18 ianuarie 2017 pronunțarea unei decizii privind Legea conversiei creditelor în franci elvețieni.
Deocamdată, prin amânarea intrării în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice și prin incertitudinea legislativă creată de lipsa de prevedere a legiuitorilor români de a adopta o lege imediat aplicabilă la momentul când erau cât mai puține consecințe negative de combătut ale crizei supra îndatorării prin creditarea iresponsabilă, în masă, a consumatorilor, în valută, debitorii români au puține posibilități eficiente de a-și ușura povara creditelor, iar cea mai radicală dintre acestea este aceea a dării în plată a bunurilor imobile cu care au fost garantate creditele ipotecare, pierzând astfel, nu numai proprietățile respective în schimbul ștergerii datoriei la bancă, ci și banii rambursați până la momentul liberării de datorie.
„La fel ca și în restul Europei, și consumatorii români simt că soluția cea mai sigură și care i-ar fi scutit de pierderea statutului de cetățeni din clasa medie și de indivizi protejați împotriva abuzurilor de putere economică ar fi fost implicarea mai energică și din timp a tuturor factorilor responsabili cu reglementarea pieței financiar-bancare. Deocamdată aceste soluții se lasă încă așteptate, iar consumatorii se simt sacrificați în fața indeciziei guvernanților și sistemului bancar deopotrivă.”Monica Calu, Jurisconsult, Expert APC în dreptul consumului.
“Banca Națională a României se face vinovată de situația actuală de supra îndatorare a consumatorilor, deoarece a permis băncilor începând cu anul 2007 să ridice gradul maxim de îndatorare a împrumutaților persoane fizice până la 70% din venitul eligibil al acestora. Totodată, trebuie să avem în vedere și cuantumul datoriei externe al țării noastre, care la 30 septembrie 2016, conform datelor furnizate de BNR, se ridică la suma de 90,6 miliarde euro, ceea ce înseamnă o povară de 4589 euro pentru fiecare cetățean al acestei țări. În aceste condiții, presiunea fiscală exercitată de către stat asupra consumatorilor români, în următoarea perioadă de timp, în vederea constituirii veniturilor necesare achitării datoriei externe, va fi una foarte mare, ceea ce va determina o scădere dramatică a nivelului de trai.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.
