free download 78 travel guides written by experts

Nicoleta Hafiuc a castigat finala Concursului „Vocea Populara”

(TVR 3)

Sofia Vicoveanca are încredere în Nicoleta Hafiuc, câştigătoarea premiului „Vocea Populară”

Nicoleta Hafiuc, câştigătoarea locului I în finala concursului „Vocea Populară“, difuzat pe TVR 3, este cel mai nou nume din muzica populară românească. Unul dintre cele mai importante concursuri de selectare a vocilor tinere din folclorul românesc, „Vocea Populară”, difuzat de TVR 3 la sfârşitul săptămânii trecute, a hotărât că autenticitatea intepretării i-a adus Nicoletei locul I, reconfirmând Bucovina drept suflet al tradiţiilor şi talentului. 

În finală au participat cinci interpreţi, câştigătorii finalelor regionale din Ardeal, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova. Spectacolul, găzduit de Sala Radio România, a fost totodată o demonstraţie de interpretare a muzicii populare la cel mai înalt nivel.

Nicoleta Hafiuc, câştigătoarea concursului „Vocea Populară“, este din comuna Sadova, Câmpulung Moldovenesc; a fost crescută în spiritul folclorului bucovinean şi instruită de maestrul dirijor George Sârbu. Repertoriul vast, suflul moldovenesc al interpretării şi portul bucovinean i-au adus aprecierea juriului.

„În primul rând, toată admiraţia mea pentru ideea a pune în prim plan tineri interpreţi într-o competiţie naţională. Am putut urmări la TVR 3 glasuri sănătoase, tineri care pot purta cu cinste costumul popular. Vocea Nicoletei Hafiuc are inflexiunile regretatei Mina Pîslaru, iar documentarea pentru repertoriul fetei de la noi este de la Maria Surupat. Înainte de concursul final, i-am spus să lase totul deoparte şi să cânte aşa cum ar cânta unde îi place ei, pe câmp, acasă, să uite de televiziuni, de juriu. Neştiind că va câştiga, i-am spus să meargă oricum mai departe, să facă ceva pentru cântecul popular românesc. Se pare că nici vorbă să dispară folclorul nostru, nu piere, dimpotrivă, apar tineri frumoşi, tămadă pentru noi! ” a declarat Sofia Vicoveanca.

Juriul, format din specialişti, reprezentanţi ai fiecărei regiuni – Dumitru Fărcaş, Tiberiu Ceia, prof. univ. Gheorghe Sandu, Vasile Pohoaţă – a fost condus de prof. univ. Gheorghe Oprea, şeful catedrei de muzicologie a Universității Naționale de Muzică din București.

Despre concursul „Vocea Populară” (TVR 3): Din noiembrie 2010 până în ianuarie 2011, săptămânal, TVR 3, singurul canal de profil regional cu acoperire naţională, a oferit telespectatorilor producţii de reală valoare artistică, fiecare studio regional încercând să descopere vocea care să-l reprezinte cel mai bine. Concursul naţional de interpretare a cântecului popular românesc „Vocea Populară” s-a transmis de luni până vineri în intervalul 20.00 – 21.30 şi a implicat TVR Bucureşti, TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Iaşi, TVR Timişoara, în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune. La preselecţia pentru concursul „Vocea Populară“ au participat peste 1000 de tineri din toate zonele folclorice ale ţării. Au fost aleşi 200 de concurenţi pentru fazele judeţene, iar după etapele regionale, în finală a fost selectat câte un concurent pentru fiecare dintre cele cinci regiuni ale ţării. În finala de duminică, fiecare interpret a susţinut patru probe: „Cântec din regiune”, „Baladă sau Doină” (fără acompaniament), „Cântec din regiune al unui interpret consacrat” şi proba „Cântecului din altă zonă folclorică.” În urma celor patru probe din concurs, suceveanca Nicoleta Hafiuc a cucerit Trofeului primei ediţii a concursului „Vocea Populară“, organizat de TVR 3.

Bucuresti, 19.01.2011

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *