Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Nemira lansează editura de carte pentru copii NEMI

Nemira lansează editura de carte pentru copii NEMI: de la primele lecturi și până la școala generală, colecțiile Nemi le vor aduce celor mici povești care să le stimuleze imaginația și să le transmită un important mesaj educativ.

Pornind de la ideea că „un copil care citește este un adult care gândește”, linia editorială, coordonată de Laura Câlțea, redactor-șef Nemi, va avea drept cuvinte-cheie: educație, aventură, umor, imaginație sau cunoaștere. Noi credem că un copil care citește din plăcere va deveni un adult care citește din obișnuință.


Colecțiile Nemi se adresează copiilor de la 0 la 12 ani și vor cuprinde atât cărți ilustrate, cărți de ficțiune, cât și non-ficțiune ce urmăresc să întregească educația celor mici. Componenta educativă a cărților pe care le publicăm este de o importanță deosebită pentru noi, alături de alte elemente esențiale precum încurajarea creativității și a imaginației, umorul, pasiunea pentru aventură și mister.

Pentru a veni în ajutorul părinților și al educatorilor, colecțiile sunt structurate pe patru categorii de vârstă: Bebe (0-2 ani); Prichindel (2-6 ani); Cadet (6-9 ani); Voinic (9-12 ani).

Oferta editorială cuprinde cărți ilustrate (atât cărți clasice, cât și cărți scrise și ilustrate de autori contemporani), cărți pentru primele lecturi, menite să facă tranziția de la cărțile ilustrate la romane, romane science fiction, fantasy și de aventuri pentru copii și cărți de non-ficțiune (cărți de cultură generală, adaptate diferitelor grupe de vârstă și care dezvoltă subiecte diverse, de la astronomie, științele naturii sau istorie).

Pentru mai multe informații despre cărțile NEMI, dar și pentru sfaturi de parenting și educație, vă invităm să accesați site-ul oficial nemi.ro, precum și pagina de Facebook Editura Nemi.

Editura debutează cu patru titluri:
Frumoasa adormită și fusul, de Neil Gaiman, este o repovestire modernă în stilul binecunoscut al prolificului scriitorul britanic. Gaiman combină două dintre cele mai cunoscute basme clasice, Albă-ca-Zăpada și Frumoasa adormită, dar le adaptează la lumea modernă în care trăim. Așa că în secolul al XXI-lea nu mai e la modă ca prințesa să aștepte să fie salvată. Iar Chris Ridell a făcut ilustrațiile care completează povestea.
Bronto, un dinozaur neastâmpărat, de Valentin Nicolau, este „povestea copilăriei fără de sfârșit”. Copilăria copiilor care descoperă lumea prin greșeli și prin joacă deopotrivă și copilăria părinților care o redescoperă alături de ei în timp ce fac tot posibilul să-i ajute să crească frumos. lustrațiile îi aparțin lui Alexandru Ciubotaru și completează textul.
Frații Tapper în război (unul cu celălalt), de Geoff Rodkey, este un volum amuzant și educativ despre eternele certuri dintre frați, despre răzbunare și iertare și despre lumea digitalizată în care trăiesc copiii de azi. Poznele celor doi frați gemeni, sunt teribil de distractive, dar cel mai interesant este felul discret în care autorul a introdus în narațiune importante elemente de cultură generală.  
Băiatul care vorbea cu corbii (vol. I din seria „Neîmblânziții”), de Jacob Grey, este un roman urban fantasy, misterios și întunecat, cu o atmosferă ce amintește de Gotham-ul lui Batman. Este o carte cu un simbolism puternic, dar și cu multă acțiune și personaje insolite.

În pregătire până la finalul anului 2016:

Cărți cu ilustrații și conținut educativ – De ce ne certăm, Davy? și Davy, ajutor! Uite o fantomă!, ambele de Brigitte Weninger și cu ilustrații de Eve Tharlet; Nu vreau să fiu o broască!, de Dev Petty, ilustrații de Mike Boldt.

Romane pline de aventuri și mister, menite să dezvolte pasiunea pentru citit a copiilor și curiozitatea lor înnăscută: primul volum al seriei William Wenton și hoțul de luridium, de Bobbie Peers, o poveste fantasy norvegiană tradusă în peste 20 de limbi, Nick, Tesla și laboratorul lor periculos de înaltă tensiune , un roman cu electromagneți, alarme pentru hoți și alte dispozitive pe care le puteți construi și voi, de Pflugfelder și Steve Hockensmith, ilustrații de Scott Garrett, o carte plină de umor și de experimente trăsnite, Cronicile din subterane de Suzanne Collins, autoarea faimoasei serii Jocurile Foamei, și Viața pe Marte, de Jennifer Brown Nick.

Spre finalul anului, vom publica cea mai frumoasă poveste pe care-ți dorești s-o citești de Crăciun: Un băiețel numit Crăciun, de Matt Haig, cu ilustrații de Chris Mould.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.