Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

National Geographic anunță premiera serialului „Vikingii: Ascensiunea și decăderea” luni, 17 octombrie

Vikingii RO

Noul serial scoate la iveală descoperiri noi și revoluționare despre vikingi pentru a oferi o perspectivă nouă asupra vastelor realizări globale ale „celor mai mari războinici din istorie”

National Geographic va prezenta cele mai recente descoperiri despre vikingi, odată cu premiera noii serii documentare „Vikingii: Ascensiunea și decăderea”, luni, 17 octombrie 2022, la ora 22:00.

Timp de peste 300 de ani, vikingii au purtat războaie cu efecte brutale pe apele mărilor. Erau oare jefuitori însetați de sânge sau agenți politici vicleni? În această nouă serie captivantă National Geographic suntem martorii primelor călătorii ale vikingilor dincolo de coasta scandinavă, la jefuirea orașului York și asediile Parisului, în timp ce descoperim rutele comerciale pe care vikingii le-au dezvoltat până la est, la Bagdad, și la vest, pentru a descoperi America. Aflăm miturile din jurul lor, cunoaștem legendele și suntem martori la ascensiunea și decăderea celor mai mari războinici din istorie.

De-a lungul istoriei, vikingii au purtat războaie pe mare, devenind cunoscuți drept nemiloși și având propriul set de reguli. Expansiunea vikingă a fost fără precedent prin veridicitatea răspândirii sale. Cunoscuți pentru vărsarea nemiloasă de sânge, nordicii au devenit cei mai temuți oameni din istorie. Cu toate acestea, povestea lor a fost întotdeauna spusă dintr-un punct de vedere unilateral, creștin, și abia acum, după cercetări riguroase prin intermediul legendelor și al descoperirilor bioarheologice, putem descoperi adevărul despre cine au fost cu adevărat vikingii.

Vikingii RO

Această nouă perspectivă asupra vikingilor, narată de Ólafur Darri Ólafsson, este atent alcătuită de producătorii documentarului cu ajutorul a 20 dintre cei mai importanți experți în istoria vikingilor. Printre aceștia se numără Stefan Brink (profesor de studii scandinave, Universitatea Cambridge); Terry Gunnell (profesor de folcloristică, Universitatea din Islanda); Anders Winroth (profesor de istorie medievală, Universitatea din Oslo); Cat Jarman (bioarheolog și autor al cărții „The River Kings”); Søren Michael Sindbæk (arheolog, Universitatea din Aarhus); Dr. Clare Downham (Universitatea din Liverpool, autor al cărții „Viking Kings of Britain and Ireland”) și mulți alții.

De-a lungul istoriei, poveștile despre temuții vikingi evocă imagini de măcel și teroare, de jafuri și sălbatice vărsare de sânge, dar sub infamia violenței sordide se ascunde o poveste cu adevărat fascinantă. Vikingii au fost războinici feroce, dar au fost și navigatori experimentați, exploratori neînfricați, meșteșugari, comercianți, politicieni și poeți.

Între anii 700 și 1100, acești războinici nordici au cucerit Marea Britanie și Irlanda, au asediat Parisul, au construit rețele comerciale complexe până la Constantinopol și Bagdad și au fost primii care au pus piciorul pe câmpiile sălbatice ale Americii, înainte de a dispărea în obscuritate. Urmărirea ascensiunii și decăderii lor în această nouă serie incredibilă implică o călătorie epică pe tot globul, începând cu secolul al VIII-lea și o privire detaliată asupra a cine erau vikingii și de ce au navigat pentru prima dată dincolo de țărmurile lor frumoase pentru a jefui mănăstirile de pe coastele Marii Britanii și Irlandei.

„Vikingii: Ascensiunea și descăderea” este produs de Herbert L. Kloiber, Olivia Pahl, Daniel Sharp, Anna O’Malley și Daniel Sharp.

Sinopsisul episoadelor

EPISODUL 1: DRUMUL SPRE LINDISFARNE
Un atac asupra unei mici comunități religioase de pe insula sfântă Lindisfarne, în anul 793 d.Hr., a anunțat începutul epocii vikinge de cucerire și expansiune, dar înainte de aceasta, aflăm despre începuturile vikingilor în Scandinavia.

EPISODUL 2: MAREA ARMATĂ PĂGÂNĂ
Asediul orașului York a avut loc începând cu anul 866, când Marea Armată păgână a revendicat capitala York. Vor fi analizate principalele bătălii și fortărețe din Anglia secolului al IX-lea.

EPISODUL 3: PÂNĂ LA EST DE BAGDAD
„Drumul Mătăsii” a deschis o lume a comerțului pentru scandinavii din Orient. Căutând și mai multă bogăție, vikingii cunoscuți în Orient sub numele de „Rus” au atacat Constantinopolul în 860. Rusii au devenit o prezență permanentă și de temut în Imperiul Bizantin.

EPISODUL 4: CĂDEREA IMPERIULUI FRANC
Asediul Parisului din 885 a fost punctul culminant al invaziilor vikingilor în Franța. Vor fi examinate atacurile persistente ale vikingilor asupra Franciei și prezența durabilă a scandinavilor în Imperiul franc și dincolo de acesta.

EPISODUL 5: VESTUL SĂLBATIC
Tulburările politice din Norvegia conduc la o călătorie de descoperire spre vest. Vikingii descoperă Islanda, unde au stabilit o așezare de durată. Continuarea explorării din Islanda duce la descoperirea Groenlandei și a țărmurilor din Terra Nova, făcându-i pe vikingi să fie primii europeni care descoperă America.

EPISODUL 6: A DOUA EPOCĂ VIKINGĂ
Domnia lui Harald Bluetooth, la mijlocul secolului al X-lea, ca rege al unei Danemarcei nou unificate, puternice și creștinate, a marcat începutul celei de-a doua epoci vikinge. Însă domnia nu avea să dureze, normanzii câștigând în cele din urmă Regatul Englez în 1066. Vor fi discutate ultimele zile ale imperiului viking.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.