Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

National Awards 2020

© Mihaela Coman, Romania, Winner, National Awards, 2020 Sony World Photography Awards

Marele câștigător al competiției din România, anunțat

© Mihaela Coman, România, Câștigătoare National Award, Sony World Photography Awards 2020

World Photography Organisation și Sony România anunță că românca Mihaela Coman este câștigătoarea National Award, în cadrul Sony World Photography Awards 2020.

Programul National Award este o inițiativă a World Photography Organisation și Sony dedicată susținerii comunității locale de fotografi și este implementat în 63 de țări din întreaga lume. Proiectul răsplătește un fotograf din fiecare stat, pentru o singură imagine, oferindu-i oportunitatea de a-și prezenta lucrarea unei audiențe globale, în cadrul expoziției Sony World Photography Awards 2020 care va avea loc la Somerset House din Londra, în perioada 17 aprilie–4 mai.

Mihaela Coman a fost selectată de către juriu în mod anonim, iar lucrarea câștigătoare este Transcendence, inclusă în categoria PORTRET în cadrul competiției Open. „Uneori este o Evă blândă, alteori una întunecată, dar întotdeauna are câte ceva din ambele”, își descrie Mihaela Coman lucrarea. Ca premiu pentru obținerea distincției National Award, Mihaela Coman va primi din partea Sony echipament fotografic pentru dezvoltarea de proiecte viitoare.

© Mihaela Coman, Romania, Winner, National Awards, 2020 Sony World Photography Awards
© Mihaela Coman, Romania, Winner, National Awards, 2020 Sony World Photography Awards

În România, au fost înscrise în competiție 4.562 de imagini, cu 342 mai multe decât în 2019, lucru care reflectă popularitatea în creștere a competiției printre creatorii români de conținut.

În total, peste 345.000 de imagini au fost înscrise în competiția Sony World Photography Awards 2020, iar mai mult de 190.000 au intrat în competiția Open (din cadrul căreia a fost ales fiecare câștigător al National Awards), cel mai mare număr din istoria competiției.

DESPRE SONY WORLD PHOTOGRAPHY AWARDS

Produsă de World Photography Organisation, competiția de nivel internațional Sony World Photography Awards reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul fotografic global. Aflată la cea de-a 13a ediție, expoziția cu intrare liberă este o voce a fotografiei globale și oferă o perspectivă vitală asupra artei fotografice contemporane.

Dedicată atât artiștilor consacrați, cât și celor în curs de formare, Sony World Photography Awards oferă oportunități pentru expunerea muncii lor, la nivel Mondial.

În plus, competiția recunoaște munca celor mai influenți artiști care lucrează în acest mediu, prin intermediul Outstanding Contribution to Photography Awards; printre cei care au primit această distincție se numără Martin Parr, William Eggleston și Nadav Kander. Premiile promovează lucrările fotografilor câștigători și ale celor aflați pe lista scurtă, în cadrul unei expoziții prestigioase anuale organizate la Somerset House din London.

Pentru rezervarea de bilete, accesați worldphoto.org/sony-world-photography-awards-exhibition.

DESPRE COMPETIȚIILE SONY WORLD PHOTOGRAPHY AWARDS

Competițiile Sony World Photography Awards 2020 sunt:
– Competiția Professional – Jurizată anonim, pe baza lucrărilor furnizate. Cuprinde 10 categorii, inclusiv nou lansata competiție dedicată Mediului înconjurător.
– Competiția Open – Jurizată anonim, pe baza unei singure imagini. Cuprinde 10 categorii.
– Competiția Youth competition – Jurizată anonim pe baza unei singure imagini care ilustrează o tematică lunară și dedicată fotografilor cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani.
– Competiția Student – Dedicată instituțiilor academice, un dosar foto realizat pentru a răspunde unul brief pe tema ‘Invisible Lines’. Fotografii ajunși pe lista scurtă trimit, ulterior, o serie de imagini realizate pe baza unui al doilea brief.
– National Awards – Răsplătirea talentului fotografilor locali din peste 50 de țări, cu jurizare anonimă pe baza unei singure imagini.

DESPRE WORLD PHOTOGRAPHY ORGANISATION

Organizația Mondială a Fotografiei este o platformă globală pentru inițiativele din lumea fotografiei. Activând în peste 180 de țări, scopul organizației este acela de a ridica nivelul de conversație în acest domeniu celebrând cele mai bune imagini și cei mai buni fotografi din lume.

Organizația se remarcă prin crearea relațiilor pe termen lung cu fotografii, dar și cu partenerii de marcă din industrie. World Photography Organisation găzduiește un număr mare de evenimente anuale, precum: Sony World Photography Awards, cea mai mare competiție de fotografie din lume, dar și PHOTOFAIRS, International Art Fairs Dedicated to Photography. Pentru mai multe detalii accesați  www.worldphoto.org.

Urmăriți World Photography Organisation pe Instagram (@worldphotoorg), Twitter (@WorldPhotoOrg) și LinkedIn/Facebook (World Photography Organisation). Hashtag-urile noastre sunt #sonyworldphotographyawards #swpa.

DESPRE SONY CORPORATION

Sony Corporation este o companie din domeniul divertismentului cu o fundație solidă în domeniul tehnologiei. De la jocuri și servicii de rețea la muzică, imagini, electronice, semiconductori și servicii financiare, scopul companiei Sony este acela de a aduce emoție, prin puterea creativității și a tehnologiei. Pentru mai multe informații vizitați http://www.sony.net/.

DESPRE SONY IMAGING PRODUCTS & SOLUTIONS INC.

Este o subsidiară deținută integral de Sony Corporation, responsabilă pentru produsele din categoria digital imaging și pentru soluțiile de business, de la camerele dedicate segmentului consumer, soluții cu focus pe produse broadcast și pentru uz profesional, până la soluții realizate pentru domeniul medical.

TITLU: Sony World Photography Awards 2020
LOCAȚIE: Somerset House, Londra, WC2R 1LA
DATĂ: 17 Aprilie–4 Mai 2020
PROGRAM: Luni – Vineri, 10am-9pm / Sâmbătă – Duminică, 10am-8pm
BILETE: Disponibile pentru achiziție începând din 5 Martie 2020 (între 9 și 14 lire). Mai multe detalii pe worldphoto.org/exhibition.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.