Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Nasser Al-Attiyah va pilota un MINI ALL4 Racing in Raliul Dakar 2015

Câştigător al ediţiei 2011 a Raliului Dakar, Nasser Al-Attiyah (Qatar) va lua startul în Raliul Dakar 2015 (3-17 ianuarie) cu un model MINI ALL4 Racing, construit de compania germană X-raid GmbH. Va fi cea de-a 11-a participare în Dakar pentru sportivul în vârstă de 43 de ani, medaliat cu bronz în proba de skeet la Jocurile Olimpice.

Prin participarea lui Al-Attiyah, numărul total de modele MINI ALL4 Racing înscrise de X-raid GmbH în cea de-a 37-a ediţie a celui mai celebru rally-raid din lume ajunge la nouă.

În ediţia 2014 a Raliului Dakar, Al-Attiyah a avut prima participare cu un MINI ALL4 Racing şi a încheiat pe locul al treilea, în spatele campionilor ultimelor trei ediţii, Joan "Nani" Roma (Spania / 2014) şi Stéphane Peterhansel (Franţa / 2012 şi 2013), şi ei aflaţi la comenzile unor MINI ALL4 Racing înscrise de X-raid Team. În 2015, Al-Attiyah are ca obiectiv un nou start de succes pentru MINI. "Sunt foarte fericit să revin alături de MINI ALL4 Racing", a declarat Al-Attiyah. "Dakar este o aventură specială pentru toţi participanţii, aşa că mă simt bine că fac parte dintr-o echipă puternică şi că mă voi afla în cockpitul unui câştigător dovedit în raliurile pe distanţe lungi."

Raliul Dakar 2015 reprezintă capitolul următor al unei poveşti unice şi de succes pentru marca MINI, care a culminat cu trei victorii consecutive în Dakar, precum şi cu trei titlul la rând în Cupa Mondială FIA pentru Raliuri Cross-Country – ambele în perioada 2012-2014.

Cu numeroase etape noi, dar şi cu unele care revin în program, Dakar 2015 va fi o aventură pentru piloţi şi echipe. Startul se va da în Buenos Aires (Argentina), iar traseul va fi o buclă mare prin America de Sud, prin Chile şi Bolivia, pentru ca finalul să fie tot în Argentina – peste 9.000 de kilometri reprezintă provocarea majoră pentru toţi participanţii, în timp ce MINI are ca obiectiv a patra victorie consecutivă, atunci când raliul va trece linia de sosire în Buenos Aires, la 17 ianuarie.

Echipejele MINI ALL4 Racing pentru Raliul Dakar 2015.

Monster Energy Rally Raid Team.

#300 Nani Roma (Spania) – Michel Périn (Franţa)
#305 Orlando Terranova (Argentina) – Bernardo "Ronnie" Graue (Argentina)
#306 Krzysztof Holowczyc (Polonia) – Xavier Panseri (Franţa)

Echipajele X-raid MINI ALL4 Racing.

#310 Vladimir Vasilyev (Rusia) – Konstantin Zhiltsov (Rusia)
#314 Erik van Loon(Olanda) – Wouter Rosegaar (Olanda)
#319 Boris Garafulic (Chile) – Filipe Palmeiro (Portugalia)
#329 Aidyn Rakhimbayev (Kazahstan) – Anton Nikolaev (Rusia)
#334 Stephan Schott (Germania) – Holm Schmidt (Germania)

Qatar Rally Team.

#301 Nasser Al-Attiyah (Qatar) – Mathieu Baumel (Franţa)

Mai multe fotografii şi videoclipuri în format high-resolution ale sportivilor care participă cu MINI ALL4 Racing la Dakar găsiţi pe site-ul BMW Media, accesându-l aici.

Bucuresti, 19.11.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.