Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Naluca si Naucul”

Cartea întâi din seria Năluca şi Năucul de Stacey Kade

După o întâlnire mult prea „intimă” cu un autobuz, Alona Dare îşi schimbă statutul de Regină a Balului în… Regină a Morţilor.

Prinsă sub formă de fantomă în lumea viilor, aşteaptă cu nerăbdare, dar în zadar, lumina aceea orbitoare care să vină să o ia şi să o ducă în paradis ─ o plajă cu nisip alb, unde totul e gratis, de la un mojito fără alcool până la o diversitate nesfârşită de pantofi.

Din păcate, la scurt timp după moartea ei, descoperă că de fapt lumea nu o plăcea chiar atât de mult pe cât crezuse, iar prietena sa cea mai bună se grăbise să îl consoleze pe iubitul ei într-un fel cât mai… palpabil şi mai public posibil! Şi ăsta e momentul în care Will Killian, un ratat ciudat care se poartă ca un fraier, o vede şi râde de ea.

Will pare într-adevăr ciudat, dar cine n-ar fi la fel dacă ar putea să audă şi să vadă morţii tot timpul? Will a încercat mereu să-şi ascundă abilităţile, dar de data asta are de-a face cu o fantomă grozav de încăpăţânată şi obişnuită să obţină întotdeauna tot ce vrea. Şi, pentru că se pare că el e singurul care o poate ajuta pe Alona să ajungă în paradis, cei doi încheie un pact: în schimbul ajutorului lui, ea să-i fie călăuza-spirit în relaţiile lui cu fantomele şi să-l ajute să reziste în confruntările cu directorul liceului, pentru ca în final să poată absolvi cu bine şi să plece departe, într-un loc unde nu există fantome şi psihiatri.

Şi astfel începe povestea lor, spusă într-un ritm alert şi amuzant, plină de situaţii neprevăzute, cu o poveste de dragoste „interzisă” şi chiar cu o doză mister. Will are umor, Alona o minte ascuţită şi o limbă încă şi mai ascuţită, ceea ce face un deliciu din dialogurile lor. Spusă din ambele perspective, cartea e minunat scrisă, într-un fel inteligent şi totodată emoţionant.

„Ce carte amuzantă! Hazoasă şi totuşi emoţionantă… o lectură perfectă pentru năluci, năuci şi toţi ceilalţi muritori. Iar Kade e ca o gură de aer proaspăt pentru genul paranormal.” – Mari Mancusi

Traducere din limba engleză de SORIN PETRESCU
ISBN: 978-973-102-431-8 (general)
ISBN: 978-973-102-432-5 (vol. 1)
Format: 13×20 cm, 288 pagini
Preţ: 36,90 lei

STACEY KADE

Ca autoare de reclame recompensată cu numeroase premii, Stacey Kade a scris despre orice, de la excavatoare la pompe pentru sâni. Dar ea preferă să inventeze poveşti. De la primele ei zmângăleli despre un colier fermecat care putea transforma oamenii în pisici, Stacey a fost mereu fascinată de ceea ce se petrece atunci când lucrurile obşnuite intră în coliziune cu „cele supranaturale” . Dacă extratereştrii ar ateriza pe Pământ? Dacă viaţa de dincolo de moarte este de fapt o altă dimensiune?

Stacey locuieşte în suburbia oraşului Chicago cu soţul ei şi trei foşti ogari de curse, Joezooka (Joe), Tall Walker (Walker) şi SheWearsThePants (Pansy). Când nu citeşte sau scrie, este probabil bine instalată în faţa televizorului cu DVD-urile ei preferate, urmărind serialul Roswell şi privindu-l extaziată pe Jason Behr.

Năluca şi Năucul este prima ei carte pentru adolescenţi.

Pe Stacey Kade o puteţi găsi pe Facebook şi Twitter, ca şi pe site-ul ei www.steaceykade.com.

Bucuresti, 28.03.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.