Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

The Motans lansează single-ul „Friend Zone” cu videoclip oficial

The Motans, Friend Zone

În doar un an de când și-au început cariera muzicală, The Motans și-au obișnuit fanii cu piese originale, lansate una după alta. Așa se face că artistul prezintă un nou single, „Friend Zone”, o piesă compusă de The Motans și produsă de Alex Cotoi.

Videoclipul acestei piese a fost filmat și regizat de Alexandru Mureșan și Bogdan Păun – echipa NGM Creative, cu care au lucrat și INNA sau Irina Rimes.

„La început, aveam doar un simplu „ton, ton, semiton”. Ca să ajungă la varianta sa finală, această piesă a fost încercată în mai multe stiluri timp de mai bine de jumătate de an. Sper foarte mult să fie pe plac și să creeze vibrații pozitive în sufletele oamenilor ce o vor asculta atât în varianta sa oficială, cât și în varianta pe care o vom interpreta live. Mulțumesc: Alexandru Cotoi, Ali Said, Bogdan Păun, Alexandru Mureșan, echipa Global Records!”, a declarat The Motans (Denis Roabeș).

The Motans, Friend Zone

De curând, The Motans au mai lansat și piesa „Lilith” cu un videoclip creat tot de NGM Creative, în care apare un singur personaj, interpretat de Laura Giurcanu, unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România, cu peste 290.000 de abonați pe YouTube și 422.000 de followers pe Instagram. Ea a mai apărut în trecut în videoclipul lui The Weeknd, unul dintre cei mai de succes artiști ai momentului din întreaga lume. Piesa a fost compusă de The Motans cu Keed, Achi, Damian Rusu, Radu Dimitriu și produsă de Vlad Lucan, (“Diggy Down” – INNA, majoritatea pieselor Guess Who).

Tot anul acesta, The Motans au lansat „Nota de plată” cu INNA, single care are peste 14 milioane de vizualizări.

Prima colaborare The Motans a fost cu Delia pentru piesa „Weekend”, care a cucerit radiourile și televiziunile muzicale, cu peste 21 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Fanii The Motans s-au putut bucura de piese precum „Versus”, „August”, „Fifty Fifty”, „Tu”, iar la începutul anului viitor artistul va lansa albumul de debut.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.