Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mos Nicolae vine la Academia de Stiinte Agricole si Silvice

Târgul naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale cu produse obţinute în ferme şi gospodării ţărăneşti, ediţia a XXVII-a, este organizat în fiecare săptămână, de vineri până duminică, între 09.00 – 18.00, cu intrarea liberă, la Academia de Ştiinţe Agricole si Silvice "Grigore Ionescu – Şişeşti" B-dul. Măraşti, nr. 61, Sector 1, Bucureşti. Şi pentru că la sfârşitul acestei săptămâni vine Moş Nicolae, v-am pregătit foarte multe surprize pentru cei mici.

Puţini dintre noi ştim că Sfântul Nicolae a fost un personaj real. A trăit în secolul IV, a fost episcop de Myra şi un drept  apărător al credinţei. În tradiţiile româneşti are atribuţiile unui sfânt: apare pe cal alb vestind prima zăpadă ce va cădea în decembrie, păzeşte soarele, stăpâneşte apele şi este patronul corăbierilor şi al podarilor. La Sfântul Nicolae se rugau oştenii când plecau la luptă. Sîn’ Nicoară ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace, cărora le face zestre ca să se mărite. La Sfântul Nicolae se roagă şi hoţii, ca să-i ajută la isprăvile lor.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae mai este cunoscută şi sub numele de Crăciunul Copiilor. În ajunul sărbătorii sale, Sfântul Nicolae aduce daruri copiilor cuminţi sau împarte nuieluşe celor care au făcut trăsnăi.

Organizatorii „Târgului naţional” invită toate familiile să-şi aducă copiii, care vor petrece o zi de neuitat în spaţiul dedicat lor la ASAS. Cu această ocazie, ei vor afla direct de la producători cum e aşteptat Moş Nicolae acasă la ei, fie în Maramureş, Moldova, Oltenia sau Transilvania iar în ghetuţele lor vor putea găsi multe dulciuri şi amintiri alese de la Târgul de produse tradiţionale de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice adevărate surprize sănătoase de la Moş Nicolae.

De asemenea, aleea târgului îi va introduce în lumea poveştilor iernii prin multe oferte de carte aduse de editura Semne pentru toate vârstele. Copiii vor putea alege de la cărţi de colorat, cărţi de poveşti sau de divertisment, enciclopedii pentru copiii, literatură Fantasy, literatură universală şi multe surprize.

Brăduţii în ghiveci, la Târgul de la ASAS

De la Ligia Ion, profesoară de la Facultatea de Horticultură puteţi învăţa ce înseamnă bradul, tuia şi cum poţi îngriji un astfel de ghiveci dar mai ales descoperi cum se face un aranjament personalizat. Studenţii facultăţii pot oferi sfaturi pentru toţi cei interesaţi. Atunci când împodobeşti bradul aminteşte-ti să îi conferi o nota unica, personală, adăugând amintiri de familie, care s-au transmis din generaţie în generaţie. De asemenea, poţi să îl împodobeşti şi cu prăjiturele sau bomboane făcute chiar de tine, ori cu felicitări.

Organizatorii oferă un spaţiu gratuit organizaţiilor neguvernamentale şi fundaţiilor care militează în sprijinul copiilor şi bătrânilor şi realizează creaţii lucrate manual: accesorii, arta – tabloului pe lemn, pe sticlă, articole cusute, articole din hârtie, articole din lemn, bijuterii, cărţi reviste, ceramica olărit, genţi, îmbrăcăminte, jucării, lumânări, obiecte de gospodărie. Toţi aceştia sunt aşteptaţi sa vina sa expună în folosul comunităţii sa aducă prin sumele strânse la ediţia a 27 şi a 28-a o clipa de bucurie celor ce sunt singuri.

Ce mai putem găsi?

Pentru amatorii de dulce, am adus ciocolata de casa, baton cu nuca si ciocolata, chec cu miere, prăjituri cu nuca si mac.

Maramureşencele ne vor oferi deja binecunoscutele lor prăjituri tradiţionale – foi cu mere, prăjitură caramel, cu nucă de cocos, doboş, bezele Sarah Bernhardt, salam de biscuiţi, prăjitură cu mac, dar şi alte surprize.

Tot de la producătorii din Maramureş, bucureştenii pot cumpăra miere, fagure, propolis, dar şi dulceţuri şi siropuri naturale preparate în casă. Producătorii aduc mierea de salcâm, una dintre cele mai premiate produse româneşti pe plan internaţional, de mană, de rapiţă, zmeur, floarea soarelui, de tei, de castan.

Moldovenii din Suceava vor aduce gustosul Cozonac Bujor, fabricat, din 2006, de societatea comercială Cozonac Bujor SRL, cu produse de calitate ridicată datorită ingredientelor 100 la sută naturale. Cozonacul Bujor şi-a dezvoltat şi propria identitate vizuală sub care activează şi în prezent, punând deosebit accent şi pe componenta de promovare a afacerii. Totodată, Cozonac Bujor a devenit marcă înregistrată pe teritoriul României.

Produse tradiţionale tătăreşti – Suberek, Pide şi Baclava – vor fi aduse la “Târgul naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale” de Lucia Irescu, din Medgidia.

Astfel, la cea de-a XXVII-a ediţie a "Târgului naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale", obţinute în ferme şi gospodării ţărăneşti, vor participa peste 30 de producători. Bucureştenii vor avea, astfel, posibilitatea să aleagă dintr-o diversitate mare de produse tradiţionale din toate zonele ţării (Moldova, Bucovina, Ardeal, Muntenia, Olt, Dobrogea).

De la brânzeturi de Bran, la palincă de Maramureş, vin de Dealu Mare şi Valea Călugărească, mezeluri din Ardeal şi Maramureş. Legume şi fructe din Olt, produse tătăreşti din Medgidia, prăjituri ale maramureşencelor frumoase şi harnice, până la finele dulceţuri, toate într-o singură ofertă, asortată cu cântece de voie-bună, colinde si obiceiuri româneşti, sunt gata să vă întâmpine, de vineri până duminică, pe aleile de la Agronomie.

Festivalul iernii, în curând la ASAS

Între 18-23 decembrie 2010, interval orar vizitare: 9.00 -18.00, va avea loc o ediţie specială, a Târgului organizat la Academia de Ştiinţe Agricole si Silvice "Grigore Ionescu – Şişeşti" , B-dul. Mărăşti, Nr. 61, Sector 1, Bucureşti. Intrarea este liberă şi sunteţi aşteptaţi să vă bucuraţi de produsele tradiţionale oferite de gospodarii din toate regiunile ţării: Muntenia, Moldova, Maramureş, Ardeal, Oltenia, Transilvania, Bucovina si Dobrogea.

Un program special va fi oferit cu ocazia Festivalului Cozonacului – Datini si obiceiuri romaneşti. De asemenea, de Ignat, de pe 18 decembrie – 20 decembrie, timp de 3 zile sunteţi invitaţi la obiceiul românesc "Pomana porcului", începând cu ora 10.00. În rest … dansuri populare, colinde şi multe surprize vor însoţi bucuria sărbătorilor.

Bucuresti, 03.12.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.