Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Mos Nicolae pentru 23” – eveniment caritabil pentru copiii cu autism

Asociația Învingem Autismul are plăcerea de a vă invita la evenimentul caritabil “Moș Nicolae pentru 23”, joi 6 decembrie, începând cu orele 19.00, în club Fabrica, str. 11 iunie nr. 50.

În aceasta seară magică veți avea ocazia să jucați rolul lui Mos Nicolae pentru copiii cu autism, prin participarea la licitația de produse și servicii de dezvoltare personală, oferite de artiști, designeri și jurnaliști renumiți sau prieteni ai copiilor cu autism. Fondurile strânse vor fi folosite pentru susținerea Centrului Învingem Autismul, în cadrul căruia peste 23 de copii cu autism primesc servicii specializate de intervenție.

În 2011, la prima petrecere de Moș Nicolae, datorită celor peste 200 de participanți Asociația Învingem Autismul a reușit să strângă peste 25.000 lei, bani care au fost folosiți pentru renovarea, dotarea cu mobilier și materiale de specialitate a centrului.

Gazda evenimentului va fi Mihai Ghita, care va încerca să vă implice într-un mod inedit, oferindu-vă posibilitatea de a participa la ateliere creative sau destinate dezvoltării personale.

Veți putea licita pentru:
– “O zi cu printesa Polonic” – Anca Rusu (prezentatoare la Știrile Antena 1), în cadrul căreia veți afla din secretele culinare ale acesteia;
– lecții de design vestimentar cu Mihaela Drafta, unul dintre cei mai apreciați designeri din Romania;
– lecții de fotografie cu Andrei Pungovschi, unul dintre cei mai talentați fotojurnaliști români;
– un abonament ADEPT la revista DoR (Decât o Revistă) și acces la 11 seminarii de storytelling, unde veți învăța de la oameni cu experiență tehnica poveștilor bine spuse;
– un atelier de pictură la Gruiu, Snagov, cu Roxana si Alexander Ene. Cei doi artiști plastici, stabiliți în Germania, vă vor ajuta să vă exprimați artistic și să experimentai o formă inedită de pictură: arta vizuală colaborativă;
– o săptămână de afterschool pentru 1 elev la Gradinita&Centrul Aftershool Vise. Programul va include sprijin pentru teme, activitati recreative, gimnastică, pictură sau limba engleză;
– un week-end de baby sitting oferit de Cristina Fota, unul dintre cei mai experimentați voluntari ai Asociației Invingem Autismul;
– 10 ședințe de consiliere psihologică și relaxare oferite de Eugenia Behar în cadrul Clinicii ASIST;
– o ședință de terapie cranio-sacrală oferită de Laura Prodan (terapeut acreditat) în cadrul Centrului Holistic I AM;
– o vizită la Atelierul-Muzeu Moara de Hartie din localitatea Comana, un loc unic unde veți afla informații captivante despre începuturile hârtiei în România și în lume și veți învăța să faceți o foaie de hârtie manuală;
– o pictură murală de interior oferită de Vera Ularu, prietenă a copiilor cu autism, pasionată de pictură și design interior;
– o masa copioasă pentru 12 persoane, oferită de bucătarul amator Dinu, prieten al copiilor cu autism.
– sau obiecte absolut inedite: primul exemplar al jucăriei educative Casa Alex realizată de Mesteshukar Butiq, având ca inspirație o construcție creată de Alex, copil cu autism; produsul Pixel Craft, adică pentru distracția asamblării unui puzzle combinată cu nostalgia pixelilor aniilor 90 sau semnarea mandatului cu numărul 1 de debit direct (donații individuale lunare) din cadrul campaniei “Fii prietenul unui copil cu autism!”

Intrarea: 25 lei

Parteneri:
2 Zece Band, Kanal D, Vinexpert, Școala de Improvizație, Club Fabrica, Radio Guerrilla, Decât o Revistă, the Workshop, Mesteshukar Butiq, Moara de Hârtie, Asociaţia Vise, Centrul I AM, ASIST – Clinică de Asistenţă şi Consiliere, Salon BrowSym, Salon Plazan, Delicatese Florescu, VIZOO, The Caterer, COOPerativa Urbană, Body Mind Spirit.

Bucuresti, 03.12.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.