Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Monogamie” – o poveste despre relațiile complicate în dragoste

banner Monogamie

Una dintre cele mai bune cărți ale anului 2020: New York Times, NPR, People Magazine

Monogamie de Sue Miller, în traducerea Laurei Karsch, este este un roman complex, povestea unei căsnicii, remarcabil de bună, având in vedere cât de nepotriviți par a fi cei doi soți.

Graham și Annie sunt căsătoriți de aproape 30 de ani și, după toate aparențele, formează un „cuplu de aur”. El este un bărbat masiv și sociabil, cu pofte pe măsură, care iubește viața și lucrează ca librar. Ea, mai rezervată și introspectivă, este fotograf și se pregătește pentru prima expoziție după o pauză de șase ani. Deși din familie mai fac parte doi copii adulți și fosta soție a lui Graham, Annie e convinsă că ea este marea și ultima lui iubire. Când Graham moare pe neașteptate, Annie se simte pierdută și se întreabă ce rost are să continue fără el. Însă cât încă îl jelește, descoperă un secret distrugător, care o aruncă în beznă și o face să se întrebe dacă l-a cunoscut vreodată cu adevărat.

banner Monogamie
Monogamie este o carte despre loialitate, despre supunere într-o căsnicie, despre iubire.

“M-am gândit că monogamia este într-un fel baza unei căsătorii în toate culturile din lume. Deşi percepţia este diferită în multe culturi, oamenii gândesc lucruri diferite despre această legătură căsătorie-monogamie. Aşa că am vrut să explorez acest lucru cu ajutorul personajelor mele. Să analizez ideea de posesie într-o căsnicie, până unde putem avea libertatea de a privi şi în altă parte. Totul este bazat pe reacţiile personajelor, am vrut să analizez monogamia prin prisma acestor personaje.” – Sue Miller

O poveste despre relațiile complicate în dragoste. Despre infidelitate și gradele sale de gravitate. “E adevărat, Graham este infidel, dar nu foarte infidel”, spune Sue Miller. Despre iubirea “oarbă” și cum se erodează sau nu aceasta de-a lungul unei căsnicii. Despre modul în care mariajul îi schimbă pe cei doi parteneri și cât oferă fiecare în relație. Despre cât de monogamă este o căsnicie. Sau despre câtă vinovăție poate exista într-o relație. Despre exprimarea sexualității în cuplu.

Se spune că este nevoie de un sat pentru a crește un copil, dar în Monogamie Sue Miller sugerează că și mariajele necesită asemenea sate. Chiar dacă romanul gravitează în jurul lui Graham și Annie, personajele secundare sunt la fel de importante pentru autoare și sunt foarte bine conturate chiar și în cele mai neînsemnate momente.

„Narațiunea din perspective diferite demonstrează cât de mult depinde adevărul de ceea ce ni se prezintă. Iscusința lui Sue Miller transformă o intrigă familială într-o poveste originală, care reflectă complexitatea autentică a relațiilor de durată. Monogamie dovedește că Miller rămâne unul dintre cei mai buni cartografi pe teritoriul căsniciei.“ – Washington Post

„Un roman captivant despre acel tip complicat de iubire pe care îl recunoști adesea în viața reală.“ – New York Times Book Review

„Miller preia și revigorează temele familiare ale încrederii și trădării între soți sau între părinți și copii. Doliul este suficient de greu de purtat și fără a fi nevoit să pui sub semnul întrebării tot ce ai știut vreodată despre cel care a murit, însă din punct de vedere emoțional este un câmp minat pe care Miller îl străbate cu eleganță și autenticitate.“ – Booklist

Sue Miller este recunoscută la nivel internațional pentru eleganța și realismul pătrunzător cu care scrie despre familia contemporană. Cărțile ei au apărut în 22 de țări, în numeroase ediții și traduceri. The Good Mother (1986), primul dintre cele 11 romane ale ei, a devenit imediat bestseller. Printre numeroasele distincții primite de autoare se numără bursele Guggenheim și Radcliffe Institute. A predat ficțiune la Amherst, Tufts, Boston University, Smith și MIT.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.