Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

MOL Romania va acorda finantari de 650.000 de lei pentru 50 de proiecte

Mol

de mediu in cadrul programului Spatii Verzi derulat impreuna cu Fundatia pentru Parteneriat

MOL Romania va acorda finanțări de 650.000 de lei pentru realizarea a 50 de proiecte de protecția mediului în cadrul celei de-a noua ediții a programului Spatii verzi derulat îmreună cu Fundaţia pentru Parteneriat
● Finanțările totale acordate de la începutul programului depășesc, astfel, echivalentul a 1 milion de euro
● Proiectele din a noua ediție a programului
Spatii Verzi vor fi realizate în 24 de județe din țară

MOL România va finanța cu 650.000 de lei un număr de 50 de proiecte de protecția mediului, în cadrul celei de-a noua ediții a programului Spații Verzi, derulat de companie împreună cu Fundatia pentru Parteneriat.

”MOL România a lansat programul Spații Verzi în urmă cu aproape un deceniu și compania a rămas fidelă devizei «Pentru cei ce vor mai mult verde». Ne propunem să ne implicăm mai mult, să facem mai mult pentru comunitate și credem că responsabilitatea noastră față de mediu trebuie dublată de eforturi consecvente pe termen lung. Este parte a filosofiei noastre de afaceri și vom rămâne un partener de încredere al celor care vor să realizeze proiecte «verzi», care vor înfrumuseța și îmbunătăți viața comunităților, cu efecte durabile și sustenabile”, a declarat Kinga Daradics, CEO și Country Chairman MOL România.

Fundația pentru Parteneriat a selectat cele 50 de proiecte, care vor primi finanțări totale de 650.798 lei, dintr-un număr de 179 de candidaturi, din 35 de judeţe. La fel ca în ceilalți ani, Programul Spații Verzi 2014 are două componente – Spaţii Verzi Urbane și Arii Naturale Protejate.

”Evaluarea proiectelor din cadrul celor două componente ale programului Spații Verzi ne-a demonstrat interesul continuu al organizațiilor neguvernamentale și a comunităților de a se angaja în activități care se ducă la îmbunătățirea condițiilor de mediu urbane, respectiv la conștientizarea valorii patrimoniului natural din România. Modalitățile de abordare descrise în cadrul proiectelor aprobate sunt caracterizate printr-un grad ridicat de inovație și creativitate”,- a declarat László Potozky, director al Fundaţiei pentru Parteneriat.

Pentru componenta Spatii Verzi Urbane au fost depuse 94 de proiecte, dintre care 27 au fost declarate câștigătoare de către comitetul de evaluare a programului. Asociaţiile câştigătoare vor reamenaja curţi de şcoli, de grădiniţe, parcuri publice, curţi ale centrelor de copii în 25 de oraşe din 17 judeţe.

De asemenea, vor fi plantați peste 2.000 de arbori și arbuști și în jur de 14.000 flori, pe o suprafață de 30.000 de metri pătrați de spații verzi. Aceste terenuri vor deveni spații de desfășurare a unor activități de conștientizare de protecția mediului, în special pentru elevi.

Un număr de 85 de proiecte au fost propuse pentru finanțare la categoria Arii Naturale Protejate, iar 23 dintre acestea au fost selectate pentru finanţare. Câştigătorii au obţinut fonduri pentru activităţi tip Junior Ranger, amenajarea de potecilor tematice, organizarea de evenimente precum „Ziua Rezervaţiei”, „Ziua Biodiversităţii”, expoziţii şi amenajarea unor centre de vizitare. Proiectele se vor derula în 14 judeţe din ţară.

În cadrul celor opt ediții anterioare ale programului Spații Verzi, desfășurate în perioada 2006-2013, s-au implicat peste 134.000 de voluntari. Proiectele finanțate au „înverzit” o suprafaţă de circa 363.000 de metri pătrați. De asemenea, Spaţii verzi a sprijinit 124 de proiecte de popularizare a importanţei ariilor protejate, prin activităţi variate: crearea sau amenajarea unor centre de vizitare a ariilor protejate, organizarea taberelor Junior Ranger – în care copiii au fost îndrumați în domeniul protecției și conservării patrimoniului natural, înfiinţarea de poteci tematice în scop educațional.

Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru popularizarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei. Mai multe detalii despre program pot fi găsite pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro, www.molromania.ro, respectiv www.repf.ro.

Bucuresti, 10.04.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.