Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mirgor si GEFCO sarbatoresc 10 ani de colaborare

GEFCO

De 10 ani, GEFCO asigură servicii de logistică şi overseas grupului industrial argentinian Mirgor. GEFCO a conceput pentru Mirgor o soluţie logistică personalizată, care îi permite să gestioneze eficient şi cu costuri reduse fluxurile naţionale şi internaţionale ale diviziilor Auto, Electrocasnice şi de Telefoane mobile.

GEFCO asigură transportul maritim containerizat complet şi în regim de grupaj (FCL şi respectiv LCL), precum şi transportul aerian de componente provenite din Franţa, de la terminalul său din Germania şi din Asia, cu destinaţia Buenos Aires. Ulterior, Grupul furnizează o soluţie de antrepozit vamal şi de asemenea, se ocupă de transportul rutier al produselor din depozitele din Buenos Aires şi Sao Paolo către Rio Grande (Tierra del Fuego).

O poveste de succes cu acoperirea internaţională a mai multor sectoare

Fondată în 1983, Mirgor s-a specializat iniţial în sistemele de climatizare pentru autovehicule, diversificându-şi ulterior activitatea, cu precădere prin achiziţii. În prezent, Mirgor este un furnizor preferat în industria auto, a electrocasnicelor, precum şi în cea al telefoanelor mobile, fiind producător unic al telefoanelor Nokia. Conform revistei Fortuna, una din cele mai importante publicaţii economice din Argentina, Mirgor ocupă locul al paisprezecelea în clasamentul celor mai importante 100 de companii argentiniene.

Această creştere susţinută a dus la multiplicarea fluxurilor logistice Mirgor, devenind din ce în ce mai complexe şi extinzându-se treptat pe un perimetru geografic vast. Prin urmare, Mirgor avea nevoie de o optimizare a gestiunii acestor fluxuri şi de capacitatea de a le urmări în mod detaliat pentru a garanta calitatea serviciilor oferite clientului. Grupul a apelat cu încredere la GEFCO deoarece prezenţa sa la nivel global şi expertiza multimodală/în mai multe domenii îi permite să răspundă cu succes acestei provocări.

Eficienţă semnificativă şi câştiguri de costuri pentru Mirgor

GEFCO a dezvoltat un plan logistic pornind de la necesităţile şi limitările operaţionale ale companiei Mirgor, cu scopul de a optimiza şi a consolida numărul de camioane. Astfel, au fost reduse atât timpul de tranzit cu două zile cât şi costurile logistice. Acest plan continuă să evolueze în concordanţă cu dezvoltarea grupului Mirgor şi cu noile solicitări.

Au fost puse în aplicare soluţii LCL/FCL şi de antrepozit vamal pentru fluxurile maritime si aeriene provenind din Europa şi din Asia, ceea ce a permis GEFCO Argentina să-şi consolideze poziţia de negociere şi să ofere tarife mai atractive pentru Mirgor. De asemenea, reţeaua de transport rutier GEFCO se ocupă de aprovizionarea uzinei din Rio Grande.

Bazându-se pe expertiza de depozitare GEFCO, în special in zonele de reambalare, de ambalări personalizate şi de managementul stocurilor temporare just-in-time, Mirgor îşi poate optimiza în permanenţă suprafeţele şi nivelul stocurilor, şi creşte fiabilitatea proceselor de aprovizionare şi de distribuţie.

Un alt avantaj major pentru Mirgor: vizibilitatea şi trasabilitatea fluxurilor prin intermediul soluţiilor IT utilizate. De asemenea, Mirgor apreciază capacitatea de reacţie şi profesionalismul echipei dedicate GEFCO, care este disponibilă să reactualizeze planul iniţial în funcţie de variaţiile de producţie.

„Mirgor a ales GEFCO Argentina ca partener strategic deoarece pentru ambele companii, calitatea şi seviciile faţă de client reprezintă elementele cheie ale ofertei”, explica Ricardo Andia, Overseas Manager GEFCO Argentina. „GEFCO are o experienţă unică în domeniul ingineriei logistice care îi permite să ofere soluţii door-to-door, atât pentru transportul regional cât şi pentru cel internaţional. Suntem în permanentă căutare de soluţii de îmbunătăţire a întregului lanţ de aprovizionare, pentru a creşte competitivitatea clienţilor noştri”.

Expertiza diversificată – sursă de valoare adăugată şi de diferenţiere

Fiind un furnizor de referinţă în domeniul logisticii, GEFCO a dezvoltat o gamă de specializări pentru acoperirea tuturor aspectelor legate de lanţul de aprovizionare: transportul maritim, aerian şi terestru al mărfurilor, logistica de depozitare şi managementul ambalajelor reutilizabile, procedurile vamale şi reprezentarea fiscală. Capabilă să ofere soluţii personalizate integrate, GEFCO poate răspunde celor mai complexe cerinţe din industrie.

„Operaţiunile maritime şi aeriene şi cele terestre devin din ce în ce mai corelate. Pornind de la această idee, concepem soluţii competitive door-to-door, care să acopere întregul lanţ de aprovizionare”, declară Johannes Nanninga, Director Overseas. „Expertiza GEFCO constă în gestionarea fluxurilor intercontinentale complexe, datorită reţelei sale mondiale”.

Prin activităţile sale maritime şi aeriene, GEFCO garantează preluarea produselor, consolidarea în terminalul sau portul de plecare, depozitarea, asigurarea încărcăturii şi operaţiunile vamale. Aceste soluţii logistice integrate permit companiilor să reducă durata de transport, să optimizeze costurile şi să implementeze o strategie eficientă de aprovizionare globală. Această reţea maritimă şi aeriană este completată de aproape 500 de linii internaţionale terestre operate conform aceloraşi proceduri, norme calitative şi sisteme de informare.

Courbevoie, 29.10.2013

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.