Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ministerul Educatiei si UNICEF: investitia in educatie este esentiala pentru cresterea economica

a Romaniei

Lansarea Studiului privind "Costurile Investiției Insuficiente în Educație în România"

Ministerul Educației Naționale (MEN) și UNICEF au lansat astăzi studiul "Costurile Investiției Insuficiente în Educație în România", o analiză a impactului pe care îl are alocarea de fonduri insuficiente pentru sistemului național de educație asupra nivelului de educație al populației din România și asupra economiei naționale. Studiul se bazează pe o metodologie utilizată în cercetări internaționale și pe date furnizate de instituții românești, fiind parte a asistenței tehnice oferite de UNICEF Guvernului României.

Potrivit celor mai recente estimări ale Eurostat (2012), România alocă doar 4,1% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru educație, spre deosebire de 5,4% media din Uniunea Europeană (UE). Mai mult decât atât, PIB-ul / cap de locuitor din România este unul dintre cele mai scăzute din UE.

Fondurile insuficiente în acest domeniu pot duce adesea la o participare scăzută la procesul educațional. Copiii și tinerii care provin din familii sărace, romii, persoanele care trăiesc în mediul rural și copiii cu cerințe educaționale speciale sunt grupurile cele mai vulnerabile. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), peste 6% dintre copiii de școală primară și gimnazială au renunțat la studii, iar 17,5% din populația în vârstă de 18-24 de ani a părăsit sistemul de educație înainte de finalizarea învățământului secundar superior. De asemenea, doar 21,8% din populația României în vârstă de 30-34 a absolvit o instituție de învățământ superior, comparativ cu 34,6%, media UE.

„Investiția în educație este cea mai profitabilă investiție pentru dezvoltarea unei țări. Un copil care merge la școală astăzi va deveni un adolescent preocupat de viitorul său și se va transforma într-un adult independent, care va contribui la bugetul de stat, va avea mai puține probleme de sănătate și nu va avea nevoie de asistență socială. În următorii ani, e important să asigurăm accesul la educație pentru cei mai vulnerabili copii – cei din familii sărace, din mediul rural sau de etnie romă, cu cerințe educaționale speciale. Fondurile europene sunt o resursă importantă ce poate fi folosită în acest sens”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.

Studiile internaționale arată că stimularea capitalului uman este esențială pentru creșterea economică. Conform studiului UNICEF, fiecare an suplimentar de școlarizare reduce riscul de șomaj cu 8%, precum și riscul de a avea probleme de sănătate sau de a suferi de o boală cronică cu 8,2%. O rată a șomajului mai mică conduce la creștere economică.

Potrivit analizei, o ușoară creștere a proporției populației care a finalizat învățământul liceal (de la 58 la 59.7% până în 2025) ar genera o creștere de 0,52% a PIB arată analiza, iar reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii de la 17.5% la 10% în 2015 ar genera o creștere de 0,38% a PIB.

Conform estimărilor UNICEF, costul investițiilor insuficiente pentru România variază între 12 și 17 miliarde de euro pierduți, pentru perioada 2014-2025, echivalentul a 8% din PIB. Mai multe resurse alocate în viitor educației ar putea crea condițiile de dezvoltare și creștere economică și, prin urmare, ar putea duce la creșterea bugetului de stat. Câștigul economic obținut de pe urma fiecărui an în plus de școlarizare ar fi de aproximativ 8%, procent superior investiției necesare în educație (6% din PIB).

În ciuda recuperării lente a economiei românești după mai mulți ani de criză, în prezent creșterea bugetului pentru educație este posibilă prin alocarea prioritară de fonduri UE pentru reformele din domeniul educației, mărirea procentului din PIB dedicat cheltuielilor publice și creșterea ponderii bugetului educației în cadrul bugetului existent.

Discurs Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România, la lansarea studiului "Costurile Investiției Insuficiente în Educație în România"

24 noiembrie 2014

În urmă cu câteva săptămâni, Comitetul Nobel anunţa că Premiul Nobel pentru Pace va fi acordat în premieră unui copil pentru lupta şi implicarea sa în favoarea dreptului la educaţie. Malala Yusafzai are 17 ani şi crede – asemenea Comitetului Nobel – că dreptul la educaţie este fundamental pentru pace. Acestea sunt cuvintele ei: „Un copil, un profesor, un stilou şi o carte pot schimba lumea. Educaţia este singura soluţie”.

Peste tot în lume, UNICEF pledează de zeci de ani în favoarea dreptului la educaţie al tuturor copiilor. Acest drept este prevăzut în Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, ratificată de către aproape toate țările, inclusiv de către România; este înscris chiar și în Constituția României. Știm cu toții că un copil educat are mai mari șanse să își realizeze potențialul, să devină un adult productiv și un cetățean implicat și să contribuie la societatea care i-a oferit o șansă.

Cu toate acestea, sute de mii de copii români nu merg la școală cu regularitate. Potrivit studiului PISA1, între 37% și 40% dintre elevii de 15 ani din România abia știu să citească, să scrie și să socotească. Cei care au probabil cel mai redus acces la educație și rezultate școlare mai proaste sunt copiii din familiile foarte sărace, din comunitățile rome, din mediul rural și copiii cu dizabilități.

Nu constituie o surpriză faptul că România are cea mai scăzută rată a investiției în educație din Uniunea Europeană, cheltuind doar echivalentul a 4,1% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest sector. De această investiție nu beneficiază toată lumea în mod egal. Din 2005, în domeniul educației, alocările bugetare au crescut la nivelul învățământului secundar și terțiar și au scăzut în cazul învățământului preșcolar și primar. Prin urmare, populația înstărită beneficiază mult mai mult de pe urma cheltuielilor realizate în educație decât populația săracă.

Credem cu ardoare că este necesară creșterea progresivă a investiției în educație până la 6% din PIB, cum este stabilit în Legea Educației din 2011. Însă, suntem conștienți de faptul că, făcând referire la drepturile copilului, nu vom convinge pe nimeni. Prin urmare, în ultimele luni, cu ajutorul unor experți internaționali și naționali și prin consultări strânse cu Ministerul Educației Naționale și Banca Mondială, am căutat argumente financiare. Care sunt motivele financiare şi economice pentru care România trebuie să investească mai multe fonduri în educație?

Potrivit studiilor internaționale, un an de școală în plus duce la creșterea veniturilor cu 8-9% și la scăderea cu 8% a riscului de apariție a unor probleme de sănătate. În general, cu cât ai mai multe studii, cu atât este mai mare venitul pe care îl obții. Așadar, un nivel de educație mai ridicat prezintă beneficii la nivel individual.

Cifrele sunt şi mai grăitoare la nivel naţional, principalul mesaj al studiului nostru fiind următorul: dacă menţine investiţia în educaţie la un nivel atât de scăzut, România va pierde între 12 şi 17 miliarde de euro în perioada 2015-2025. Daţi-mi voie să reformulez puţin: dacă România ar creşte progresiv investiţia în educaţie, de la 4,1% la 6% din PIB, s-ar înregistra o creştere economică mai mare, de la 2% la 2,7-2,95%. Aceasta ar aduce un câştig de 12-17 miliarde de euro în următorii zece ani.

Totuși, nu este suficient ca educaţia să beneficieze de bani mai mulţi – aceste fonduri suplimentare trebuie investite strategic.

Recomandarea noastră este ca România să acorde prioritate maximă educației timpurii și celei primare, prin prisma mai multor considerente. Acest lucru ar contribui semnificativ la reducerea disparităților. Numeroase studii internaționale au arătat de asemenea că investiția în învățământul preșcolar prezintă unul dintre cele mai mari randamente. În plus, ar crește astfel numărul de elevi care ajung să urmeze studii superioare.

Ar trebui de asemenea investit mai mult și în școlile ce cuprind și mențin în sistemul de învățământ elevi dezavantajați (din familii sărace, comunități rome, mediul rural și copii cu dizabilități). Ar fi indicat să se depună mai multe eforturi care să vizeze copiii cu risc de abandon școlar, în sensul prevenirii sau abordării imediate a situației de abandon. Þinând cont de ultimele studii referitoare la dezvoltarea cerebrală și angajabilitate, ar trebui să se pună mai mult accent pe abilitățile sociale, emoționale și necognitive la nivelul curriculumului.

Studiul recomandă și generarea unor date mai exacte, mai prompte și mai transparente cu privire la bugetul educației. În România, există numeroase programe menite să crească nivelul de participare școlară și calitatea educației. Trebuie să consolidăm evaluarea acestor programe pentru a ne asigura că sunt finanțate cele mai eficiente dintre ele.

Doamnelor şi domnilor,

Din studiul pe care îl prezentăm azi reiese faptul că un lucru corect din punct de vedere etic este susţinut şi de logica financiară şi economică. Acum când Guvernul şi Parlamentul încep discuţiile legate de bugetul pentru 2015, sperăm că aceste date le vor ajuta să ia decizia corectă pentru copii şi pentru România.

Vă mulţumesc.

1
PISA: Programul de Evaluare Internaţională a Elevilor, desfăşurat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.


Rezumat studiu "Costurile Investiției Insuficiente în Educație în România"

Context

Potrivit Eurostat, în 2013, România avea un Produs Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor ce nu depășea 54% din media înregistrată la nivelul Uniunii Europene (EU), fiind astfel al doilea cel mai sărac stat membru al UE, după Bulgaria (47%). România cheltuie doar 4,1% din PIB pe educație, comparativ cu media de 4,7% înregistrată în Europa de Est și media UE de 5,4%. Din 2005, s-a cheltuit mai mult în învățământul secundar și terțiar, în detrimentul celui preșcolar și primar. Sistemul de învățământ este puternic dependent de fondurile publice, totalul contribuțiilor private reprezentând doar 0,12% din PIB în 2010, față de 0,82% la nivelul UE.

Există în continuare copii români de vârstă școlară care sunt în afara sistemului de învățământ. Conform cifrelor oficiale, peste 6% dintre copiii de vârsta ciclului primar și gimnazial se află în această situație, iar 17,5% dintre tinerii de 18-24 de ani au părăsit timpuriu școala. Mai mult, doar 21,8% dintre persoanele de 30-34 de ani din România au studii superioare, comparativ cu media UE de 34,6%.

Copiii şi adolescenţii din familiile cele mai dezavantajate, membrii comunităţilor rome, cei ce trăiesc în mediul rural şi copiii cu dizabilităţi prezintă cele mai mici şanse de a absolvi învăţământul obligatoriu şi de a-şi continua studiile la un nivel superior (UNICEF, 2012).

Aceste categorii se suprapun adesea, crescând riscul de excluziune și scăzând șansa ca aceste persoane să contribuie la dezvoltarea țării. De exemplu, 14% dintre cetățenii de etnie romă din cincimea cea mai săracă a societății nu au fost niciodată la școală (față de 1,6% dintre non-romi), în timp ce doar 4,9% dintre cei mai înstăriți romi au studii superioare față de 38,5% dintre cei mai înstăriți non-romi. Potrivit estimărilor Băncii Mondiale (2013), investiția insuficientă în educația romilor implică o serie de costuri pentru România cuprinse între 202 și 887 de milioane de euro, datorate unui nivel mai scăzut al productivității și al veniturilor anuale din taxe.

În concordanță cu Strategia Europa 2020, România urmărește să reducă până la 11,3% rata părăsirii timpurii a școlii (PTS) la nivelul grupei de vârstă 18-24 de ani până în 2020 și să crească rata absolvirii învățământului terțiar până la 26,7% în cazul grupei de vârstă 30-34 de ani. Aceste ținte vor fi greu de atins având în vedere că numeroși copii se află în prezent în afara sistemului de învățământ, că aproape unul din cinci tineri din grupa de vârstă 18-24 de ani nu termină învățământul obligatoriu (17%) și că peste jumătate dintre elevii din cohorta de vârstă nu reușesc să termine clasa a XII-a și să treacă examenul de bacalaureat. Deși au fost luate măsuri de reformă în vederea îmbunătățirii accesului și a calității educației, este clar că sunt necesare mai multe intervenții și resurse având în vedere complexitatea dificultăților cu care se confruntă toate aceste categorii cu risc.

Potrivit rezultatelor cercetării noastre, în prezent, aproximativ două treimi dintre cheltuielile publice pentru educaţie se îndreaptă spre cele mai înstărite două cincimi ale societăţii (65,8%), comparativ cu doar 9,9% cât îi revine cincimii celei mai sărace.

În acelaşi timp, 61,2% dintre fondurile dedicate educaţiei sunt cheltuite în mediul urban, în ciuda eforturilor recente de a elimina discrepanţele dintre urban şi rural. Ambele exemple denotă probleme majore la nivelul echităţii şi impun extinderea investiţiei în cazul categoriilor cu risc crescut (de exemplu politici de promovare a educaţiei inclusive).

Randamentul investiţiei în educaţie

Creşterea investiţiei în educaţia copiilor de vârste mai mici poate aduce beneficii celor ce nu îşi permit să urmeze o facultate. În timp, acest lucru va duce la creşterea numărului de persoane dezavantajate (de exemplu, din familii sărace sau comunităţi rome) care obţin o diplomă universitară.

Un an în plus de școală crește veniturile cu 8-9%, reduce riscul de a deveni șomer cu 8% și cel de apariție a unor probleme grave de sănătate cu 8,2%. Absolvenții de învățământ secundar superior câștigă cu 25% – 31% mai mult decât cei care au terminat ciclul primar și cel gimnazial. Câștigurile obținute de persoanele care termină o facultate le depășesc cu aproape 67% pe cele ale elevilor care renunță la școală după învățământul secundar superior.

Creşterea proporţiei absolvenţilor de facultate de la 13,6% la 19% în 2025 ar duce la mărirea PIB-ul cu aproximativ 3,6%. Chiar şi o uşoară creştere a numărului absolvenţilor de învăţământ secundar (de la 58% la 59,7% în 2025) ar genera o creştere de 0,52% a PIB-ului.

Dacă s-ar mări treptat cheltuielile cu educația până la 6% din PIB, creșterea economică ar putea atinge un nivel de 2,7-2,95% în perioada 2015-2025 în loc de 2%, potrivit cifrelor oficiale. Economia României poate primi un imbold și prin îmbunătățirea rezultatelor la testul PISA (impactul calității educației asupra creșterii economice).

Experienţa statelor cu economii şi rate de participare la educaţie similare cu cele ale României (cum sunt Letonia şi Ungaria), dar care investesc mai mult în învăţământ (aproape 6% din PIB), demonstrează că România ar putea creşte media nivelului şcolarizării cu un an până în 2025.

Ce se întâmplă daca nu investim?

Pentru a afla ce se întâmplă dacă nu se investeşte mai mult în educaţie, ne-am putea închipui două scenarii privind situaţia ţării din 2025:
· Scenariul 1 (fără investiţii suplimentare în educaţie): cheltuielile cu educaţia ca procent din PIB rămân la acelaşi nivel până în 2025 şi nu se înregistrează nicio creştere semnificativă a mediei anilor de şcoală;
· Scenariul 2 (investiţii suplimentare în educaţie): cheltuielile cu educaţia cresc treptat până la 6% din PIB în 2025, iar media anilor de şcoală creşte cu un an.

Se estimează că nerealizarea investiției ar duce la scăderea PIB-ului cu 12-17 miliarde de euro în 2025, echivalentul a 7-9% din PIB-ul anului 2015. Mai simplu spus, trebuie să transformăm cercul vicios al investițiilor insuficiente în educație într-un cerc virtuos: mărirea cheltuielilor aferente educației ar încuraja creșterea economică și ar genera mai mulți bani pentru bugetul de stat.

Obiective strategice

Creşterea cheltuielilor cu educaţia până la 6% din PIB nu reprezintă un scop în sine, ci un instrument pentru atingerea ambiţioaselor obiective ale Strategiei Europa 2020 şi a ţintelor cheie.

Tabel A: Obiective strategice şi ţinte propuse

Situaţia actuală (2012 sau un an mai recent)

2017

2020

2025

Copii în afara sistemului de învăţământ, ciclu primar **

6,3%

4%

2%

0%

Părăsirea timpurie a şcolii *

17,5%

15%

11,3%

10%

Proporţia romilor de 15-18 ani cuprinşi în învăţământ****

33%

50%

70%

80%

Studii superioare (grupa de vârstă 25-64 ani)*

13,6%

14%

16%

19%

Proporţia populaţiei cuprinse în educaţia adulţilor*

1,4%

5%

9%

15%

Rezultate testul PISA (matematică)***

445

465

485

500

Rezultate testul PISA (citire)***

438

465

485

500

Bugetul educaţiei ca % din PIB*

4,1

4,8

5,4

6,0

Surse: * Eurostat; ** Institutul de Statistică al Unesco; *** OCDE/PISA 2012;**** Banca Mondială 2014

Domenii investiţionale la nivelul educaţiei

Nu este suficient să se cheltuie mai mulţi bani. Trebuie realizate investiţii inteligente şi analizat cu atenţie modul de alocare a fondurilor suplimentare diferitelor niveluri de învăţământ pentru a obţine rezultatele din Letonia, Ungaria şi UE.

Investiţiile în învăţământul primar şi secundar ar trebui să vizeze reducerea disparităţilor în ceea ce priveşte frecvenţa şi rezultatele şcolare, lucru ce poate duce la creştere economică.

Investițiile în învățământul secundar superior, pe lângă randamentul lor economic, ar contribui la îmbunătățirea învățământului tehnic și profesional, mai ales în sectorul industrial unde se va înregistra cel mai mare impact și/sau unde există o contribuție financiară și din partea sectorului privat.

Studiile realizate în ţări similare sugerează faptul că învăţământul terţiar oferă cel mai mare randament al investiţiei. Cu toate acestea, provocările cu care se confruntă România, şi anume numărul ridicat al copiilor aflaţi în afara sistemului de învăţământ şi fenomenul părăsirii timpurii a şcolii, trebuie avute în vedere în momentul prioritizării alocării fondurilor pe niveluri de învăţământ. Investiţiile în învăţământul terţiar pot genera o creştere economică, dar nu pot reduce disparităţile sociale deoarece, în general, persoanele cu risc de excluziune întâmpină greutăţi în a absolvi învăţământul secundar.

Randamentul educaţiei la nivel individual este mai mare în cazul minorităţilor etnice decât pentru restul populaţiei în ceea ce priveşte ocuparea, dar şi veniturile. Investiţiile în primii ani de educaţie vor stimula creşterea economică şi echitatea. Studiile internaţionale arată că investiţia în educaţia timpurie reprezintă domeniul de intervenţie cu cele mai mari beneficii, datele UE indicând însă o subfinanţare a acesteia în România.

Tabelul de mai jos prezintă un model de distribuţie a bugetului pe niveluri de învăţământ pentru anul 2015.

Tabel B: Propunere de alocare a bugetului educaţiei pe niveluri de învăţământ

% din PIB

Învăţământ (toate nivelurile)

Preşcolar

Primar

Secundar

Post-secundar non-terţiar

Terţiar

Nedefinit (include educaţia adulţilor)

Media UE (2010)

5,34

0,52

1,17

1,99

0,13

0,86

0,67

Letonia (2010)

5,73

0,84

1,1

1,76

0,94

1,1

Ungaria (2010)

5,18

0,7

0,8

1,69

0,04

1

0,96

România (2010)

4,13

0,35

0,96

1,58

0,02

0,87

0,35

România (2025)

6

0,7

1,31

1,99

0,13

1,2

0,67

Sursa: Eurostat pentru nivelurile actuale și Comisia Europeană (2014) pentru cheltuielile cu învățământul preșcolar. Fiecare nivel de învățământ ar beneficia de un procent suplimentar în bugetul educației cuprins între 0,32% și 0,41% din PIB în următorii zece ani.

Dezvoltarea capitalului uman poate prezenta de asemenea numeroase beneficii, precum ameliorarea sănătății, scăderea criminalității și a dependenței de prestații sociale. Totodată, va avea ca efect o mai mare productivitate, cea a României fiind una dintre cele mai mici din UE (49% din nivelul înregistrat în UE 15 – Eurostat, 2013).

Creşterea cheltuielilor cu educaţia până la 6% din PIB este esenţială pentru România în ceea ce priveşte atingerea ţintelor UE 2020.

Realizarea acestor ţinte va propulsa ţara în 2025 într-un cadru economic comparabil cu actuala medie din Europa de Est, reflectată cel mai bine de Letonia.

Recomandări din sfera politicilor:

Strategia și bugetul educației trebuie să fie în concordanță cu un plan mai amplu de dezvoltare economică pentru a încuraja sectorul privat să creeze locuri de muncă și să recruteze personal într-un mod nediscriminatoriu. Acest plan ar trebui să stabilească ținte pentru industrie și servicii, susținute de un capital uman mai consistent.

Sistemul de educaţie şi de formare trebuie să reflecte nevoile pieţei muncii.

Atragerea mai multor copii spre şcoală şi îmbunătăţirea sistemului de educaţie, cu accent pe învăţământul preşcolar şi cel obligatoriu, ar trebui să reprezinte o prioritate în vederea reducerii disparităţilor şi a dezvoltării capitalului uman în România.

În ciuda redresării lente a economiei româneşti după anii de criză, bugetul educaţiei ar putea creşte dacă:
i) se acordă prioritate reformelor din educaţie atunci când se alocă fondurile europene şi/sau dacă se extinde ponderea cheltuielilor publice la nivelul PIB-ului.
ii) creşte ponderea educaţiei în actualul buget. Trebuie să sporească contribuţiile private în sectorul educaţiei, de exemplu în educaţia adulţilor, mai ales dacă guvernul nu poate aloca educaţiei 6% din cheltuielile publice. Cu toate acestea, trebuie avut grijă să nu se lărgească disparităţile prin creşterea contribuţiilor private în plan general.

Planificarea strategică pe termen lung a fondurilor europene la nivelul educației ar trebui să vizeze reducerea disparităților și încurajarea creșterii economice.

Datele bugetare trebuie adunate cu mai multă precizie și promptitudine și raportate mai transparent organizațiilor UE, precum Eurostat, și publicului larg.

Trebuie raportate date referitoare la buget și cheltuielile efective pentru a asigura transparență și responsabilizare, dar și pentru a monitoriza absorbția fondurilor externe, în special a celor europene.

Diferitele programe menite să sporească nivelul de participare școlară și calitatea educației trebuie evaluate mai atent în vederea prioritizării unor acțiuni eficace, eficiente și sustenabile.

Trebuie să se acorde prioritate educației preșcolare deoarece aceasta poate avea cel mai mare impact la nivelul reducerii disparităților și creșterii calității educației.

Ar trebui ca programele de educație și îngrijire timpurie a copilului să beneficieze de fonduri dedicate cărora să li se acorde prioritate maximă în bugetul național.

Sunt necesare mai multe investiții în învățământul primar pentru a compensa scăderea înregistrată din 2001 încoace și pentru a elimina diferența față de mediile raportate la nivelul UE. Școlile generale au nevoie de mai multe fonduri, distribuite echitabil, pentru eliminarea inegalităților și creșterea calității.

Școlile ce cuprind și mențin în sistem elevi dezavantajați, precum cei cu dizabilități, din familii sărace sau aparținând minorităților etnice (încurajând astfel incluziunea socială), ar trebui susținute financiar peste actualul nivel de finanțare. Programele școlare ce vizează nevoile specifice ale elevilor în situație de risc, inclusiv cursuri remediale, activități extrașcolare, consilierea și implicarea familiei, sunt recunoscute pe plan internațional ca având cele mai mari șanse de reușită în reducerea riscului absenteismului și al abandonului școlar (OCDED 2013).

În ceea ce privește rezultatele școlare, accentul în învățământul primar și secundar trebuie să treacă de la elevii cei mai buni la cei mai slabi pentru a reduce disparitățile și a spori calitatea medie a educației. Ar trebui stabilite ținte pentru scăderea disparităților întâlnite în cazul anumitor categorii, precum persoanele cu dizabilități și membrii minorităților etnice. În același timp, trebuie reduse disparitățile dintre școli (de exemplu, comunități mari versus comunități mici, mediul urban versus mediul rural) având în vedere că România, spre deosebire de alte țări, prezintă în continuare diferențe majore, așa cum reiese și din evaluările internaționale ale elevilor (PISA, PIRLS, TIMSS). De exemplu, performanța medie a elevilor români din școlile situate în localitățile cu peste 15.000 de locuitori la evaluarea PISA depășește media internațională, în timp ce în cazul localităților cu sub 15.000 de locuitori rezultatele sunt semnificativ mai mici.

Recomandări tehnice:

Dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor non-cognitive trebuie avute în vedere în monitorizarea şi evaluarea actualelor politici educaţionale şi de formare.

Se pot colecta date referitoare la categoriile cu risc de excluziune fie prin suprareprezentarea acestora la nivelul eşantioanelor din anchetele naţionale, fie prin realizarea unor studii specifice. Ar trebui să fie disponibile şi date legate de mobilitate în funcţie de nivelul de învăţământ.

Asigurarea periodică a unor informaţii privitoare la randamentul educaţiei poate contribui la focalizarea bugetului şi la monitorizarea impactului acţiunilor. Anchetele realizate în România şi UE ar trebui să permită determinarea exactă a randamentului educaţiei la nivel individual, pe domenii de studii şi de activitate, oferind o bază pentru continuarea acestor investiţii autosusţinute pe termen lung.

Bucuresti, 24.11.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.