Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

MINI Coupe – primul model cu lansare exclusiva on-line

Premieră absolută BMW Group: noul MINI Coupe este lansat printr-un proiect exclusiv on-line pe 14 octombrie, simultan în 10 ţări din Europa Centrală şi de Est.

O premieră absolută pentru BMW Group – lansarea unui model este mutată în spaţiul virtual printr-un proiect de mare amploare care cuprinde 10 ţări din Europa Centrală şi de Est: Bulgaria, Cehia, Grecia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

La baza proiectului stă o aplicaţie on-line dedicată, dezvoltată pentru Facebook, şi un concurs inovativ menit să implice fanii într-o aventură specială. Alături de introducerea pe piaţă a noului model, proiectul lansează şi paginile de Facebook MINI pentru ţările din regiune.

Aventura a fost cuvântul definitoriu pentru noul model – un coupe de 2 locuri cu valenţe sportive. Aşa că toată experienţa oferită fanilor pe Facebook a fost construită ca o aventură. Proiectul începea în luna iulie a acestui an cu o provocare – o serie de filme dezvăluiau, în etape, detaliile proiectului. Trecerea la fiecare etapă se făcea numai după primirea unui număr de câte 50 de like-uri şi România s-a dovedit în acest sens ţara cu utilizatorii cei mai activi. Deja în a treia zi de la lansare fanii Facebook parcurgeau toate etapele lansării unui concurs provocator – „Ce ai face să o cucereşti?”. Utilizatorii cu cele mai creative posturi s-au calificat în finala de la Lubliana pentru o nouă aventură: o serie de probe nebune în care participanţii, cu ajutorul noului MINI Coupe, trebuie să cucerească o fată frumoasă. Rezultatul va fi publicat începând cu săptămâna viitoare sub forma unor serii de filme pe Youtube şi Facebook, urmând ca cel mai votat dintre acestea să câştige marele premiu – o excursie în doi la Barcelona.

Până acum campania a adus peste 2500 de fani pe pagina de Facebook MINI România, ceea ce înseamnă o creştere de peste 1500%, cea mai bună performanţă din regiune.

Noul MINI Coupe

MINI continuă extinderea gamei cu lansarea unui nou model în fiecare an. După ce începând cu 2007 au debutat pe rând MINI Clubman, MINI Cabrio, MINI Countryman, 2011 este anul MINI Coupe. La debut noul model va fi disponibil în trei variante de motorizare pe benzină (Cooper, Cooper S şi John Cooper Works) şi o variantă diesel (Cooper SD), cu un preţ de început de 18 000 Euro fără TVA pentru versiunea MINI Cooper Coupe (1,6 litri şi 90 kW/ 122 CP).

Dimensiunile compacte, suspensia şi şasiul deosebit de elaborate, consolele scurte şi motoare performate, sunt toate elemente care fac din MINI Coupe un veritabil kart pentru şosele.

Prin MINI Connected, disponibil din septembrie 2010 pe toată gama de modele, MINI a fost primul care a adus internetul în automobil şi în România. Soluţia, alături de webradio şi aplicaţii inovatoare precum MINIMALISM Analyzer sau Dynamic Music, a oferit pentru prima dată acces Twitter şi Facebook prin displayul central al maşinii. Nu este astfel surprinzător că un automobil care are o legătură atât de puternică cu social media să fie lansat prin intermediul acestor instrumente de comunicare.

Bucuresti, 05.10.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.