Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Miffy, celebrul personaj de la Editura Cartea Copiilor, implineste 55 de ani

Miffy, fetiţa iepuraş creată acum 55 de ani de autorul şi ilustratorul Dick Bruna, este în prezent unul dintre cele mai cunoscute personaje din literatura universală pentru copii. Dick Bruna a scris şi a ilustrat peste 200 de titluri, dar cele mai apreciate sunt acelea cu Miffy, traduse în 45 de limbi şi vândute în aproape 90 de milioane de exemplare.

De-a lungul anilor, Miffy s-a transformat într-un adevărat brand, astfel încât aproximativ 10.000 de tipuri de produse sunt decorate cu imaginea sa. Mai mult, Miffy are propria emisiune TV din 2003, un muzeu dedicat ei şi o statuie, cele din urmă în oraşul de origine al autorului, Utrecht (Olanda). Iar japonezii, cei mai mari fani ai lui Miffy, i-au celebrat aniversarea prin imortalizarea imaginii ei pe un câmp cu 120.000 de lalele.

Miffy şi-a făcut apariţia în lumea cărţilor în anul 1955, în timpul unei vacanţe la mare a familiei Bruna. Băiatul lor se juca cu un iepure de pluş, iar Dick, văzându-l, a început să-l contureze pe hârtie. Miffy este fetiţă şi nu băieţel din simplul motiv că autorul a preferat în acel moment să deseneze o rochiţă şi nu nişte pantaloni.

Secretul succesului lui Miffy este simplitatea. Fetiţa iepuraş nu uimeşte prin anumite calităţi ieşite din comun, ci are trăsături obişnuite, în care orice copil se poate regăsi: este curioasă, neastâmpărată şi nerăbdătoare, mereu gata de joacă şi întotdeauna înconjurată de afecţiune.

Şi la nivelul ilustraţiilor, simplitatea este elementul cheie. Se spune că Pablo Picasso însuşi a admirat formele deosebite ale desenelor lui Bruna. “Fiecare lucru este redus la esenţa lui, nicio linie în plus. Aceasta este marea forţă a simplităţii: arta omisiunii”, mărturiseşte Dick Bruna. “Formele simple şi spaţiile libere din jurul desenelor dau celor mici ocazia de a-şi exersa imaginaţia şi de a-şi închipui mult mai mult decât ceea ce văd deja”. Dick Bruna foloseşte tehnica minimalistă, lăsând la o parte detaliile fără importanţă. Imaginile lui sunt bidimensionale şi bine conturate, ceea ce le face uşor de identificat de către copiii de cele mai mici vârste. Bruna utilizează mereu aceleaşi culori – roşu, albastru, galben, alb şi verde -, care au devenit în timp marca lui inconfundabilă.

Cărţile cu Miffy au un format mic, tocmai pentru că Dick Bruna a dorit ca cei mici să le perceapă ca fiind posesiunile lor, parte a spaţiului lor intim. Limbajul cărţilor este uşor de înţeles, datorită cuvintelor simple, îmbinate în strofe rimate. Textele sunt astfel pline de muzicalitate, iar copiii le iubesc şi le reţin cu uşurinţă.

De-a lungul anilor, Miffy a avut parte de o mulţime de întâmplări, aşa cum arată şi cele peste 40 de titluri ale cărţilor. Cu ajutorul fetiţei iepuraş, Dick Bruna a dorit să ajute copiii să treacă peste frica unor experienţe dificile. Aşa că a creat cărţi ca "Miffy plânge”, "Miffy la spital" sau "Bunica iepuraş", cea din urmă povestind despărţirea lui Miffy de bunica ei. Pentru această carte, Dick Bruna a primit în 1997 premiul "Placa de argint" (The Silver Slate – un premiu anual pentru autorii de carte pentru copii). În 1990, a câştigat premiul "Pensula de aur" pentru "Ursuleţul Boris" şi "Pensula de argint" pentru "Miffy în cort".

Cărţile cu Miffy, recomandate copiilor între 0 şi 6 ani, sunt disponibile pe site-ul editurii – www.carteacopiilor.ro, la un preţ aniversar de 11 lei, beneficiind de o reducere de 30%. În plus, editura Cartea Copiilor are şi o surpriza pentru cei mici, jucării de pluş cu Miffy ce pot fi achiziţionate direct de pe site. Acum, la fiecare comandă online, indiferent de cărţile comandate, de valoare sau de cantitate, editura oferă gratuit încă o carte. În această lună, titlul cadou este „Winnie, melcuşorul cel grăbit”.

Bucuresti, 13.10.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.