Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Micuții șahiști se întrec în finala „Grand Prix Megachess la Mega Mall”

Etapa finală a primei ediții „Grand Prix Megachess la Mega Mall” se va desfășura duminică, 27 noiembrie, în Mega Mall București. Copiii cu vârsta sub 11 ani se vor întrece într-un concurs de șah rapid, ultima competiție din seria de șase etape, organizată de Academia de Șah.

Evenimentul se va desfășura la nivelul doi și se adresează copiilor cu vârsta sub 11 ani (data nașterii după 1 ianuarie 2005), care au cunoștințe de șah la nivel începător sau intermediar. Înscrierea în competiție se va face în limita locurilor disponibile, pe baza taxei de participare în valoare de 50 lei.

Competiția „Grand Prix Megachess la Mega Mall” va debuta la ora 10:00 și va fi precedată de sesiunea de înregistrare a participanților și ședința tehnică. Se va desfășura în șapte runde, sistem elvețian, iar, pe durata fiecărei partide, un jucător va avea la dispoziție 10 minute. În cazul jucătorilor cu punctaj final egal, departajarea se va face respectând următoarea ordine în criterii: Bucholtz mediu, Bucholtz, Progresiv, numărul de victorii. Rezultatele vor fi disponibile și pe www.chess-results.com.

Festivitatea de premiere va avea loc în aceeași zi, începând cu ora 14:00, în cadrul căreia vor fi premiați, separat de clasamentul ultimei etape, câștigătorii finali ai „Grand Prix Mega Chess la Mega Mall”. Toți jucătorii care au participat la toate cele șase etape vor primi medalii de Finisher. Premierea etapei a șasea se va face separat, atât pentru băieți, cât și pentru fete, pe grupele de vârstă: U8 și U11. Toți jucătorii vor primi trofee, medalii și diplome, dar și multe premii surpriză. Câștigătorii finali ai „Grand Prix MegaChess la MegaMall” vor fi declarați primii trei jucători cu cele mai multe puncte acumulate pe parcursul celor șase etape, la fiecare categorie de vârstă, respectiv sub 8 ani și sub 11 ani.

Considerat unul dintre cele mai vechi jocuri, șahul se dovedește a fi foarte important pentru dezvoltarea copiilor. Micuții care au participant la „Grand Prix Megachess la MegaMall” au avut astfel oportunitatea să își dezvolte atât latura intelectuală, cât și cea socială, au învățat cum să gestioneze răbdarea, să gândească logic și să conceapă o strategie și, totodată, și-au autodepășit limitele și au legat noi prietenii.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.