Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Metropolitan Life a lansat Asigurarea pentru Copii, un produs de protecție financiară cu beneficii unice în România

Asigurarea pentru copii Metropolitan Life

Metropolitan Life anunță lansarea produsului „Asigurarea pentru Copii”, o asigurare de viață cu beneficii complexe de protecție, asistență de urgență, suport medical și teste practice, concepută alături de părinți pentru a oferi un viitor sigur copiilor lor.

Potrivit unui studiu*, pe lista de priorități a respondenților se află protecția individuală și a familiei, protecția împotriva cheltuielilor neașteptate și confortul personal. Astfel, Metropolitan Life a lansat „Asigurarea pentru Copii” din dorința de a veni în întâmpinarea nevoilor firești ale părinților – îngrijirea, protecția și siguranța copilului – oferind, în același timp, soluții financiare concrete în cazul unui eveniment neprevăzut. Produsul include și asigurare de accident și sănătate pentru copii, precum și protecție financiară garantată în situația decesului părinților sau a tutorelui.

Asigurarea pentru copii Metropolitan Life

Părinții care doresc să le ofere copiilor un mediu sigur, se pot gândi în perspectivă cum să asigure banii necesari unui plan de protecție adecvat. În plus, flexibilitatea părinților, prezența conștientă a acestora și deschiderea către o mai bună cunoaștere a copilului sunt factori esențiali în construirea unui viitor mai sigur.

„Asigurarea pentru Copii este un produs versatil, un răspuns la nevoile familiei moderne, o plasă de siguranță pentru situații neprevăzute. Astfel, pășim prin viață alături de familiile din România și ne concentrăm eforturile pentru a oferi părinților cele mai bune instrumente de protecție pentru copiii lor”, explică Emilia Bunea, CEO Metropolitan Life.

În acest context, Metropolitan Life a introdus printre beneficiile produsului și o componentă de cunoaștere a copilului prin intermediul testelor practice. Acestea vizează comportamentul, personalitatea, inteligența și deprinderile necesare în activitățile de zi cu zi pentru depistarea autismului, a hiperactivității, a comportamentului sau orientării vocaționale.

„Asigurarea pentru Copii” este o soluție financiară complexă, menită să acopere o arie largă de riscuri și situații ce pot afecta viața individului pe termen lung; totodată, produsul poate fi personalizat prin beneficii complementare, menite să le faciliteze părinților din România misiunea de a le oferi copiilor un viitor sigur.

Mai multe detalii despre acest produs și testele practice pentru copii pot fi găsite pe website-ul https://www.metropolitanlife.ro/ro/Produse-Individuale/Produsele-Noastre/Asigurari/Toate-produsele/Asigurare-pentru-Copii.html și pe platforma www.parentingromania.ro.

*Studiul a fost realizat de Metropolitan Life în perioada 2016-2017 pe un eșantion național relevant de 1.308 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 20 și 70 de ani.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.