Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Meselor de sărbătoare Vegeta le dă savoare

Vegeta natur condimente

Auzi zurgălăii? Se apropie… Când ai început să te bucuri de surprizele dulci ale calendarului de advent, Crăciunul este deja aproape. Tot mai aproape cu fiecare zi care trece.

Curățenie lună în casă, cumpărături, cadouri, brad de împodobit și pregătiri pentru masa cea îmbelșugată care îi va aduna în jurul ei pe toți cei dragi unii altora. Bucate alese, vin fiert și colindători „pe la uși, pe la ferești”, multe luminițe și multă veselie. Și că veni vorba de bucate alese, toți știm din timp meniul meselor de sărbătoare – fie că e Crăciun sau Anul Nou -, pentru că noi, românii, ținem la tradițiile noastre. Ne plac și preparatele împrumutate din cultura gastronomică a altor popoare, le mâncăm cu plăcere, dar… nu de sărbători! Orice ar fi, Crăciunul nostru nu-i Crăciun fără tobă și jumări, fără cârnați și sarmale, fără friptură de porc, fără cozonac cu nucă și vin fiert cu zahăr și scorțișoară.

Dacă masa festivă de Crăciun se servește în familie, în zilele următoare se pleacă „la colindat” pe la celelalte rude și pe la prieteni. Din masă în masă, cum s-ar zice… Și o luăm de la capăt, de la aperitivul cu șorici și slăninuță pââână la ultima prăjitură și ultimul fursec.

Dar te-ai întrebat vreodată de ce – deși mănânci pe la toată lumea cam aceleași preparate – unele îți plac mai mult decât altele? Unele îți rămân în memoria papilelor gustative și mai spui și altora despre ele, iar altele trec neobservate și nelăudate.

Vegeta natur condimente

Dacă e să judecăm numai în teorie, ne-am putea mira și întreba: de ce nu toate sarmalele sunt la fel de bune dacă rețeta este aceeași? Tot carne de porc, tot orez și varză acră. Sau friptura: nu tot pulpă sau mușchi de porc la cuptor?! Poate doar sarea să facă diferența, ai zice. Sau dacă s-a folosit la fierbere (în cazul sarmalelor) ori la coacerea la cuptor (în cazul fripturii) niscaiva vin pentru aromă și frăgezeală. Hmmm… Altul trebuie să fie secretul. Vrei să-l știi? Hai că vrei…

La sarmale este clar, aproape matematic. La fiecare 100 de grame de carne tocată de pun câte 5 grame de Vegeta Natur Condimente pentru sarmale. Sau ține minte așa: un plic de condimente pentru 500 de grame de carne. În plicul acela este o simfonie de arome, crede-ne: boia de ardei dulce, ceapă și roșii deshidratate, usturoi, piper negru, frunze de pătrunjel, rozmarin, oregano, cimbru și măghiran. Și sare de mare. Asta ca să știi, să nu mai pui și tu sare decât dacă ai o preferință pentru un gust mai puternic. Ăsta era tot secretul sarmalelor delicioase. Și vinul adăugat la fierbere. Și focul mic. Și răbdarea ta…

Friptură aromată – din pulpă sau cotlet de porc – care se topește în gură? Simplu de tot! Trebuie doar să marinezi carnea cu Vegeta Natur Condimente pentru carne de porc.

Vegeta steak

Adică să presari conținutul unui plic peste 600 de grame de carne, să adaugi puțin ulei, să o masezi bine cu mâna și să o lași „să se odihnească” jumătate de oră înainte să o prepari termic. Este cel mai tare truc prin care îmbogățești gustul și aroma unei fripturi de porc pregătite la cuptor sau la tigaie. Combinația de condimente atent selecționate va pune în evidență tot ce este mai bun în carne, te vei convinge.

Iar dacă rămâi fidelă fripturii la grătar, din motive cât se poate de… dietetice, Vegeta îți dă posibilitatea să îi adaugi acel strop de magie care transformă o banală bucată de ceafa de porc într-o friptură cu o savoare chiar că de sărbătoare. Vegeta Natur Condimente pentru ceafă de porc este o combinație de mirodenii și ierburi aromatice care oferă fripturii (indiferent dacă este pregătită pe grătar, la cuptor sau în tigaie) o aromă îmbietoare și o culoare vie. Sărbătorile fericite să vă fie!

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.